Solidaritate cu Vrancea

Iarna acestui an este o iarnă „istorică”. Probabil că ninsorile de acum vor rămâne în statistici ca fiind cele mai abundente din istoria Romaniei. Unii, mulţi, sunt de părere că iarna lui 1954 este cu mult depăşită de ceea ce se întâmplă în prezent.

Zăpezile căzute cauzează nenumărate complicaţii. Unele arată neputinţa sau neştiinţa autorităţilor în a gestiona situaţii – limită. Altele arată disfuncţionalităţi în cadrul structurilor publice, generate de apartenenţe politice diferite – ce păcat că certurile politice nu încetează nici măcar atunci când oameni sunt în nevoie, în foame şi în beznă !

În ceea ce mă priveşte, sunt un simplu cetăţean. Nu am nici o funcţie publică şi, ca atare, nici o responsabilitate legală. Am în schimb o responsabilitate morală faţă de concetăţenii aflaţi în grea încercare, responsabilitate provenind exact din faptul că sunt UN CETĂŢEAN. Ca „om al cetăţii” mă simt dator să fiu alături de cei pe care natura îi încearcă atât de greu. Nu pot face eu tot ceea ce Statul are obligaţia – şi mijloacele – să facă: să dezăpezească drumuri, să asigure curent electric, să furnizeze alimente şi apă, să pună la dispoziţie utilaje necesare, să gestioneze cu înţelepciune mijloacele de care se dispune, etc. Nu pot să îi fac pe oficiali să nu se mai certe între ei, în loc să coopereze pentru a-i ajuta pe români – căci, în primul rând, suntem cu toţii cetăţeni ROMÂNI, nu social – democraţi, liberali, conservatori sau mai ştiu eu ce altceva.

Fac, totuşi, ceea ce pot şi ceea ce simt că trebuie făcut: sunt alături de unii din oamenii care sunt în situaţii dificile. Am făcut-o ieri, 15 februarie 2012. M-am dus în unele din cele mai izolate şi mai năpăstuite comune din judeţul Vrancea: Gologanu, Tătăranu şi Ciorăşti. Nu am mers cu mâna goală: am luat cu mine un TIR plin cu 17 tone de alimente: ulei, zahăr, făină, mălai, pâine, paste făinoase, produse de mezelărie. Legat cu lanţuri şi tras de tractoare grele, cu lamă, TIR-ul a ajuns, până la urmă, la destinaţie şi produsele au fost predate primarilor din cele trei localităţi, urmând ca astăzi să fie puse la dispoziţia oamenilor care au nevoie de ele.

Am optat să merg în Vrancea din două motive. În primul rând, pentru că este unul din judeţele cele mai afectate de căderile de zăpadă. În al doilea rând, pentru că am apreciat fermitatea autorităţilor locale în gestionarea situaţiei. Această fermitate i-a ajutat pe mulţi din locuitorii judeţului să supravieţuiască. Am fost acolo şi am văzut cu ochii mei – dacă nu aş fi văzut, probabil că nu aş fi crezut niciodată: troiene de zăpadă de înălţimea TIR-ului; drumuri pe care se circulă ca prin canioane, pe o potecă de lăţimea unei maşini; zone de kilometri întregi unde nu arde nici un bec electric.

Am văzut însă şi mulţi oameni cu lopeţi, care croiau căi de acces. Am văzut drumuri deschise spre şcoli şi spre biserici, nu spre cârciumi. Am văzut mijloace de transport în comun intrând în sate – cu greu dar cu succes. Am văzut primării care, evident, sunt instituţii importante şi funcţionale, în jurul lor adunându-se oamenii, cu nevoile şi cu speranţele lor.

Îi apreciez pe oamenii care se luptă pentru ei înşişi şi nu stau să aştepte ajutoare exterioare de care să fie dependenţi exclusiv. Sunt SOLIDAR cu vrâncenii cu lopeţi şi cu cei de pe utilaje, care se luptă cu iarna, pentru ei şi pentru familiile lor.

4 Replies to “Solidaritate cu Vrancea”

  1. Sunteti o persoana care ma inspirati foarte mult prin modul cum ganditi si cum va exprimati.Mi-ar placea ca si fata dumneavoastrra sa scrie articole pentru a invata din experienta dumneavoastra,ca manager, si a Alexandrei,care este concentrata mai mult pe leadership.Intotdeauna v-am admira ca motivation person.

    Cu respect,
    Alex

  2. Domnule Copos, desi nu are legatura cu subiectul postat de dvs. tin neaparat de a va atrage atentia asupra unei situatii paguboase financiar pentru club: biletele meciurilor de pe Giulesti.
    La fiecare meci disputat in Giulesti, numarul declarat de bilete vindute este mai mic cu aprox. 2000 decit numarul spectatorilor prezenti.
    S-a dat vina pe incompetenta stewarzilor dar nu este asa.Cit de prosti or fi, tot nu cred ca 2000 de oameni pot intra la meci fara bilet.
    Mai mult ca sigur ca se FURA din banii clubului!
    Biletele se fac prin calculator, softul se modifica foarte usor iar dumneavoastra va mirati probabil de ce sint incasari asa de mici.
    Aceeasi situatie a fost si pe National Arena la meciurile din EL unde s-a furat mult mai mult decit pe Giulesti pentru ca si pretul si nr. spectatorilor era mai mare.
    Puteti foarte usor sa luati la “puricat” persoanele din cadrul clubului si sa rezolvati aceasta problema.
    O sa vi se faca rau cind veti face o minima socoteala.
    Pe mine ca rapidist ma doare acest lucru.
    Nu-i inteleg pe “rapidistii” care se revolta la un pret al biletelor mai ridicat(ex.30 lei pe Giulesti la trib.a2a) , nu vor sa dea bani dar au pretentii din cele mai mari.
    E singurul mod in care ajutam clubul chiar daca clubul, din pacate este inca al dumneavoastra.

  3. daca puneti bilete scumpe nu venim la meci !!!! acum inchideti fan shopul de la stadion pentru ca nu doriti sa platiti o chirie de 500 de euro pe luna – de ce nu faceti un alt stadion de ce nu negociati concesionarea stadionului pe 50 de ani – de ce nu vindeti echipa catre un investitor care vrea cu adevarat sa investeasca in clubul rapid si NU sa il imprumute cum face george copos ; peste 11 ani rapid va implini 100 de ani si nu merita un stadion nou.. !? aveti o avere de cateva sute de milioane de euro si va plangeti non stop la televizor ca nu mai aveti bani .. mai mult decat atat jefuiti suporterii saraci prin pretul biletelor scumpe …nu e normal ce se intampla daca nu mai vrei sa investesti la rapid iti multumim de ceea ce ai facut pana acum !!!

  4. chiar nu va este rusine sa puneti asa scumpe biletele la tribuna 2 …dupa ce ca este o mizerie de stadion…chiar nu va ganditi la cei mai frumosi suporteri ai acestei tari….asa considerati ca apropiati suporterii la stadion?????????????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *