Scrisoare deschisă conducătorilor fotbalului românesc

Domnului Mircea Sandu,
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal
Domnului Dumitru Dragomir,
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal

Domnilor Preşedinţi,

Vă fac cunoscut, pe această cale, protestul meu ferm împotriva deciziei de ieri, 7 octombrie a.c., a Comisiei de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal prin care, sub aparenta sancţionare a clubului FC Steaua cu organizarea a două jocuri fără spectatori, suporterilor FC Rapid li se interzice, practic, să asiste la unul dintre cele mai de tradiţie derby-uri ale fotbalului românesc.
Decizia este nedreaptă deoarece, în realitate, sunt defavorizate echipele care vor juca în cele două etape pe stadionul din Ghencea, respectiv Rapid Bucureşti şi Apulum Alba Iulia, şi care nu se vor putea bucura de suportul propriilor fani, în ciuda faptului că ele nu au nici o vină pentru situaţia creată.
Totodată, decizia este neavenită deoarece, în acest fel, se încearcă, prin metode dincolo de limita sportivităţii, compromiterea unuia dintre derby-urile naţionale, scopul principal al măsurii punitive fiind, în fapt, subminarea poziţiei pe care se află Rapidul în clasament, poziţie câştigată în mod onest, în confruntările de pe teren.
Această decizie este nu numai nedreaptă, favorizând în mod făţiş clubul Steaua, ci, în acelaşi timp, neavenită, plasând fotbalul românesc în afara reglementărilor şi cutumelor din fotbalul european. Fac referire aici la poziţia forului fotbalistic european în cazul întâlnirii din cadrul UEFA EUROPA LEAGUE dintre Dinamo Bucureşti şi Panathinaikos Atena din data de 30.09.2009 când, Dinamo aflându-se într-o situaţie identică cu cea a clubului Steaua, decizia UEFA a fost aceea de a se permite accesul unui număr de spectatori greci la meci.
Mi se pare de domeniul evidenţei faptul că decizia este ne-europeană deoarece art. 62/2 din actualul Regulament de Organizare a Activităţii Fotbalistice este în afara normelor şi spiritului fotbalului european, care permit accesul suporterilor echipei-oaspete atunci când clubul organizator este sancţionat în acest mod. Deoarece şi Federaţia noastră este membră a UEFA, consider nu numai utilă, dar chiar imperios necesară punerea imediată în acord a reglementărilor româneşti cu cele ale UEFA, astfel încât, cel puţin pe viitor, să fie evitate asemenea hotărâri injuste.

Prin urmare, având în vedere că decizia Comisiei de Disciplină afectează în mod direct prestaţia pe teren a echipei Rapid, deşi aceasta nu are nicio vină, având totodată în vedere că prin ea este interzis accesul celui de-al 12-lea jucător rapidist – adică fanii giuleşteni – vă solicit în modul cel mai imperios să luaţi măsurile necesare pentru schimbarea deciziei Comisiei de Disciplină a LPF în sensul aprobării accesului pe stadion al suporterilor rapidişti la meciul Steaua – Rapid din 24 octombrie a.c. Echipa Rapid are nevoie de suporterii săi şi este nedrept să nu beneficieze de sprijinul lor în această confruntare.
La urma urmei, esenţa fotbalului constă tocmai în faptul că el constituie un spectacol, iar esenţa spectacolului constă în a-i bucura pe spectatori. Dacă va fi aplicată, decizia Comisiei de Disciplină va face ca derby-ul Steaua – Rapid să semene cu o piesă de teatru (să zicem „Steaua fără nume”, de exemplu) jucată cu sala goală. Pentru cine? Pentru ce? Cine câştigă şi cine pierde?
În încheiere, îmi exprim, Domnilor Preşedinţi, convingerea fermă că veţi examina acest caz cu imparţialitate şi cu dreaptă măsură, astfel încât fanii clubului Rapid să nu fie nedreptăţiţi şi privaţi de bucuria de a aplauda un derby tradiţional ce se desfăşoară în arenă şi nu în culisele acesteia.

Cu aleasă consideraţie,
Gheorghe Copos
Un susţinător al clubului Rapid

5 Replies to “Scrisoare deschisă conducătorilor fotbalului românesc”

  1. Buna seara,

    Sunt suporter rapidist si sunt total de acord cu dumneavoastra.
    E mare pacat ca traim impinsi de la spate de atatea decizii gresite si porniri care nu duc la nimic bun in plan social, economic si nu in ultimul rand sportiv.
    In tara noastra ar trebui o reconstructie solida pe toate treptele si in toate planurile, deoarece viitorul nu suna bine deloc. Nu putem astepta sa ne prabusim definitiv si sa incercam sa ne ridicam apoi.
    Sunt domenii de importanta maxima : sanatate, industrie, turism, invatamant, sport si multe altele, care sunt in stare de colaps si care vor duce la o situatie dramatica in Romania.
    Intai , cred ca trebuie facuta o proiectie reala cu o marja de eroare foarte mica despre aceasta reconstructie.
    Ce se intampla in cazul de fata, dovedeste inca odata lipsa de respect fata de cetatenii tarii din partea celor care au fraiele in mana.
    Consider insa ca aceste fraie pot fi tinute de toti oamenii, cu toate mentalitatile , etc.
    Imi pare extrem de rau, deoarece imi doresc sa fiu prezent la aceasta partida a ECHIPEI MELE IUBITE >
    De aceea, rog respectuos toate persoanele in masura sa reanalizeze aceasta decizie in favorea suporterilor si nu in favoarea “jocurilor din culise”.

    Cu respect,

    Ionut Dogaru,

  2. Cu siguranta ca acest demers al Dvs. va fi primit cu zambete la liga si la federatie iar cei responsabili vor trancani in stilul caracteristic intr-un limbaj de lemn caracteristic.

    Singura solutie ce va ramane este sa se repartizeze din biletele/invlitatiile primite de club cat mai multe suporterilor.

  3. din pacate gigi a spus ca o sa va dea doar o jumatate de bilet….in plus ne-a facut si tigani….se vede ca e mult mai puternic ca dvs si nu aveti ce sa ii faceti…daca nu intreprindeti nimic o sa ajungem de rasul oilor…al ciobanilor se vede ca deja am ajuns…..

  4. Buna ziua,

    Ca urmare a declaratiei publice a Dlui. Becali in presa centrala de azi si in calitate de sustinator al Rapidului, ma gandesc la actionarea in instanta a domniei sale.
    De aceea , rog cat mai multi suporteri ai Rapidului sa subscrie la aceasta idee, deoarece nu trebuie sa mai permitem jignirile si acuzele unuia sau altuia. Nu au absolut nici o legatura discutiile dintre Dl. Becali si fanii Stelei cu Rapid si cu atat mai mult cu fanii Rapidului.
    Multumesc,

    Cu respect,

    Ionut Dogaru.

  5. Domnule Copos,

    Deasemenea, astept si opinia dumneavoastra la cele scrise de mine mai sus.

    Multumesc,
    Ionut Dogaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *