România – a şaptea putere economică a Europei?

Cu doi-trei ani în urmă, când economia românească „duduia”, experţi atât din România, cât şi din afară apreciau că ţara noastră ar putea deveni a şaptea putere economică a Europei.
Ce s-a ales din această previziune optimistă, dătătoare de mari speranţe de prosperitate?

  • – ne îndreptăm către un deficit bugetar de 7,3% din PIB, conform estimărilor FMI de ieri, 10 august;
  • – ne îndreptăm de asemenea către o „creştere economică negativă” (adică scădere economică, pe înţelesul tuturor) de 8,5%, dublu faţă de previziunile guvernamentale de acum câteva luni;
  • – banii pentru salarii şi pensii vin în totalitate din împrumuturi, atât externe, cât şi interne. În loc să fie stimulată munca, este încurajată în continuare pensionarea, astfel că avem un pensionar pentru fiecare angajat, mulţi dintre primii fiind „pensionaţi medical”;
  • – şomajul bântuie în mediul privat, iar spectrul lui devine tot mai ameninţător şi în sectorul de stat. Şomerii din privat caută cu disperare un serviciu „la stat”, în timp ce angajaţii sectorului public sunt pur şi simplu somaţi să plece în mediul privat;
  • – întreprinzătorii din mediul privat, cei care încă n-au ales varianta îngheţării afacerilor, sunt „stimulaţi” să producă prin inventarea a tot felul de noi constrângeri financiare, instituite în speranţa că acestea vor îmbunătăţi gradul de colectare la bugetele statului;
  • – datoriile instituţiilor publice către diferiţi creditori – în special către cei din mediul privat – sunt amânate „sine die”, în condiţiile în care statul pretinde contribuabililor o disciplină financiară de fier;
  • – iar lista ar putea continua cu încă multe alte exemple.

Şi totuşi, şansa României de a deveni cea de-a şaptea putere economică a Europei încă se menţine, ea nu depinde decât de existenţa, la guvernanţii noştri, a unei viziuni economice clare. Actuala manieră adoptată de Guvern este în totalitate reactivă: pe măsură ce apar noi provocări economice generate de criza mondială, Guvernul încearcă să reacţioneze, însă punctual, întocmai ca personajul care taie din poalele hainei pentru a cârpi găurile din coate. Dacă, în schimb, s-ar merge pe o atitudine proactivă, Guvernul ar trebui:

  • – să meargă prioritar pe angajarea unor programe ample de investiţii în sectorul public, în special în dezvoltarea infrastructurii. În acest fel ar fi menţinute sau chiar create locuri de muncă, iar rezultatul pe termen mediu şi lung ar fi crearea unei reţele de infrastructură care ar avea un mare impact asupra dezvoltării economice a României şi integrării sale în economia europeană;
  • – să aplice politici economice favorabile agenţilor economici privaţi care angajează investiţii în acest moment;
  • – să stimuleze spiritul întreprinzător în general, prin politici fiscale coerente. În opinia mea, România ar trebui să se concentreze mai ales pe stimularea iniţiativelor economice în turism şi agricultură, sectoare în care potenţialul nostru în acest moment este realmente promiţător;
  • – să găsească de urgenţă soluţii pentru lichidarea debitelor pe care instituţiile publice le au către diferiţi creditori, debite care ameninţă cu blocarea fluxurilor financiare;
  • – să acorde, în general, prioritate activităţii administrative în dauna jocurilor politice sterile.

Astfel, dacă ar fi adoptate şi aplicate asemenea strategii, sunt convins că Guvernul ar putea să menţină în actualitate şansa României de a deveni o putere economică reală în Europa, în ciuda faptului că maximul undei de şoc produse de criză încă nu s-a făcut simţit în România. Criza economică ar putea deveni o oportunitate pentru ţara noastră, nu o ameninţare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *