Nevoile pieţei imobiliare

Anul 2008 a ajuns să fie considerat an de referinţă în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a României, aşa cum, pe vremuri, era luat ca an de referinţă 1938, anul interbelic de maximă înflorire. Este bine ştiut că boom–ul economic al lui 2008 s-a datorat, în mare măsură, avântului din sectorul imobiliar. Exista cerere, exista ofertă, existau bani, existau surse de finanţare, existau proiecte, existau aşadar toate condiţiile pentru satisfacerea nevoii fireşti a românilor de a avea locuinţe decente.

Din 2009 lucrurile s-au schimbat dramatic. Unele cauze ale schimbărilor au fost, în mod cert, obiective. Criza, pornită din SUA, care se extindea în Europa şi se generaliza, ne-a lovit greu şi pe noi. Sunt lucruri ştiute şi nu e cazul să insist. Alte cauze ale schimbărilor sunt însă de natură subiectivă. Spre exemplu tehnica de inducere, prin mass media, a ideii că piaţa imobiliară a murit, că tranzacţiile au îngheţat, că nimic nu mai este posibil, a creat în rândul potenţialilor cumpărători o stare de panică şi de incertitudine finalizată prin decizia de a nu mai cumpăra şi de a aştepta vremuri mai bune sau, măcar, mai limpezi. La fel se întâmplă în prezent: dezvoltarea zilnică în presă a ideii că Uniunea Europeană este pe cale să devină istorie, că moneda EURO va dispărea în curând, şi altele de acelaşi fel – chestiuni în care eu personal nu cred câtuşi de puţin – nu fac decât să bulverseze şi mai mult piaţa imobiliară şi persoanele mai puţin informate.

În fine, alte cauze ale schimbărilor de după 2008 sunt generate de absenţa unor măsuri simple, de natură legislativă, care, dacă ar fi fost luate la timp de Administraţie, ar fi atenuat şocul crizei. Să luăm două exemple. Primul exemplu: aplicarea unei cote aproape insuportabile de TVA a avut efecte devastatoare asupra pieţei imobiliare. Preţurile imobilelor au crescut la niveluri care le-au făcut cvasi – inaccesibile. Casele nu s-au mai vândut, banii nu au mai circulat, alte investiţii nu s-au mai putut lansa, oamenii de pe şantiere au fost trimişi acasă, pierzându-şi locurile de muncă, iar o mare parte din bani au trecut înapoi în zona gri sau chiar în cea neagră a economiei, de unde, cu chiu, cu vai, fuseseră „albiţi”, mai mult sau mai puţin. În opinia mea creşterea TVA a fost o decizie fatală pentru piaţa imobiliară. Nu mă refer aici la decizia strategică de majorare a TVA. Mă refer la faptul că decizia trebuia aplicată cu nuanţe, în funcţie de domeniul de activitate. Una este să măreşti TVA la maşini de lux, care nu sunt chestiuni vitale, alta este să îl măreşti la alimente sau la locuinţe.

Al doilea exemplu arată ce efecte perverse poate genera chiar şi o idee bună. Programul „Prima Casă” este o idee bună, cu mare potenţial de succes. Problema acestui program este aceea că, în forma în care este conceput, a generat alte efecte decât cele pentru care a fost creat. În loc să faciliteze vânzarea de case noi şi, apoi, construirea altora, moderne, spaţioase, solide, eficiente energetic şi generatoare de locuri de muncă, „Prima Casă” a stimulat vânzarea de apartamente vechi, construite în vremea regimului trecut, care nu produc nici confort, nici progres tehnologic, nici locuri de muncă. Glonţul a trecut pe lângă ţintă. Sectorul imobiliar a beneficiat aşadar doar parţial de efectele pe care programul ar fi putut să le producă.

Am stat şi m-am întrebat, ca alţii înaintea mea: „Ce-i de făcut ?”. Am ajuns la concluzii simple. Există, în mod cert, metode de deblocare a pieţei imobiliare. Unele ţin de dezvoltatorii imobiliari. E problema lor să crească nivelul calitativ al lucrărilor, să scurteze timpul de execuţie, să aducă tehnologii moderne, să reducă preţurile de construire, etc. Altele, în schimb, sunt de resortul instituţiilor publice, în primul rând de al Guvernului. Este cazul nivelului TVA sau al conceptului „Prima Casă”, spre exemplu.

Nenorocirea este aceea că, în acest moment, dezvoltatorii imobiliari nu vorbesc încă pe o singură voce. Neexistând această voce, ea nu poate fi auzită de Guvern şi de Parlament şi, ca atare, din lipsă de informare poate, nu apar nici măsurile imperios necesare în plan legislativ şi administrativ. Rezolvarea problemei este simplă: dezvoltatorii imobiliari trebuie să se unească într-o organizaţie care să le reprezinte interesele şi care să vorbească cu fermitate guvernanţilor şi legislatorilor, propunând măsuri coerente şi eficiente.

6 Replies to “Nevoile pieţei imobiliare”

  1. Noi suferim, ne simtim umiliti dupa ce steaua s-a calificat in primavara si tu iti dai mesaje cu ciobanul? Te doare undeva de clubul asta

  2. Vad ca stergi la greu. Uite cum te judeca lumea prefacutule

    “Oricum la noi problema e clar ca porneste de la copos. Nu mi-a venit sa cred inainte de meciul cu PSV,l asta le multumea stelistilor si dinamovistilor ca vin la meci incredibil…ori nu gandeste logic ori ii place s-o tina din gafa in gafa…Puteam sa umplem la meciul cu PSV stadionul. Trebuia de la bun inceput sa se puna la bataie bilete pentru tot stadionul si sa se iasa in presa cu declaratii care sa motiveze publicul rapidist sa vina la meci. Dar la noi e lasa-ma ca sa te las. Cam asta e gandirea …”

  3. Cu finul surdu si cu finul nicolae grigore ( impotentul ) nu vei face niciodata performanta. Esti in fotbal de 20 de ani si nu ai inteles imic. Urgenta o reprezinta doi atacanti, insa avem nevoie la fel de urgent de doi fundasi laterali, un fundasi central si un mijlocas la inchidere, Scapa de finul impotent ( cel mai prost jucator din istoria noastra, de burca, drosofila bozovici, grigorie, petarda cassio daca vrei sa obtii ceva in plan sportiv…

  4. de la un rapidist pribeag catre sluga lui Machiavelli

    Reusita lui Becali este chiar demna de lauda. Nu numai ca a reusit sa-si califice echipa (Copos trece cu vederea acest “detaliu”), dar a reusit sa umple stadionul la meciul echipei sale. Cine mai reuseste asa ceva in ziua de azi? Copos il numeste “Machiavelli” pe Becali. Este Becali un “Machiavelli”?

    Din capul locului trebuie sa remarcam ca Becali isi iubeste echipa. A facut tot ceea ce a depins de el pentru ca echipa sa se califice. Prima cerinta, un stadion plin, a fost indeplinita in stil mare. Becali a iesit in fata si a cerut sprijinul publicului. Apoi, Becali a pus preturi populare la bilete. Mai departe, a oferit bilete gratis la diferite tombole la ziare. A oferit si bilete gratis, pur si simplu. In ultima instanta, Becali a platit si galeria ca sa vina la meci. Nu s-a uitat la pret. A platit coregrafie, a platit tot. Si stadionul s-a umplut.

    Putem spune, spre creditul lui Becali, ca ar fi bagat-o in stadion si pe Leana Ceausescu, daca mai traia. Pentru cei care nu stiu, trebuie sa precizez ca Leana Ceausescu este primul suporter ultras din istoria Romaniei cu interdictie la stadion. Interdictia a venit in anii ’50 dupa un comportament “violent si cu agresiuni corporale”. Mai scurt, Leana Ceausescu s-a paruit parte-n parte cu Martha Draghici la un “derby de RPR”. Limbajul a fost violent, paruiala ca-n filme, determinarea nelimitata. Ambele combatante au primit “verboten”. Becali ar fi rezolvat situatia pentru acest meci.

    Ca sa analizam invidia boss-ului din Giulesti, trebuie sa privim putin in urma. In Anii ’80, Ion Ion, vedeta Stelei, venea la Rapid cu declaratia “am venit sa joc in fata a 20 000 de spectatori”. Giulestiul juca atunci cu casa inchisa.

    Anii au trecut, a venit si o lovilutie, si Giulestiul juca tot cu casa inchisa, tot cu 20 000 de martori. Jucatorii se antrenau pe Vicente Pasteur si se spalau la o cismea, dupa cum ne informeaza chiar Berlusconi din Giulesti. Echipa juca in prima liga dar se zbatea la retriogradare in ciuda faptului ca juca in fata a 20 000 de oameni.

    Socul intilnirii unui fost profesor de sport cu “farmecul vietii” si al unei galerii vulcanice si patimase cu “management”-ul PROFESIONIST al lui Berlusconi din Giulesti a dus la rupturi inimaginabile. Astazi, managerul profesionist din Giulesti ii trimite sms-uri de felicitare lui Becali pentru umplerea stadionului. Cu doua luni in urma, suporterii rapidistii plingeau cu banii in mina pe la portile aceluiasi stadion pentru a fi primiti inauntru. Suporteri veniti de la Satu Mare sau de la Fagaras, de la Constanta sau de la Fetesti, de la Iasi si Vaslui, de la Giurgiu sau de la Tirgoviste, erau goniti de la portile stadionului si plingeau cu banii in mina pe strazile Bucurestiului pentru ca nu li se ingaduia intre pe Mall Arena ca sa vada alb-visinii.

    Vi se pare strigator la cer? Este doar gustarica…Ceea ce urmeaza este ucigator.

    In orice colt al lumii, un investitor care cumpara un hotel cu 20 000 de cazari si il duce la 7000 isi poate pune demisia pe masa. Domnul Copos nu face asta, el trimite sms-uri de felicitare rivalului. Suporterii rapidisti au fost goniti sistematic din casa lor. Culmea este obtinuta de acel sms de senzatie care subliniaza performanta unui patron caruia ii pasa de echipa lui, prin contrast cu unul care isi goneste suporterii plingind de la portile stadionului.

    Poate ca nu este lipsit de interes sa adaugam ca Mall Arena este mai potrivit pentru suporterii unei echipe care “unde a pus piciorul, a facut legea” si mai nepotrivit pentru suporterii echipei care pling atunci cind la meciul inaugural sint obligati sa arunce tricolorul la cos.

    Revenind la chestiunea care doare, la ceea ce ne ucide, George Copos, seful Management-ului profesionist din Giulesti, si-a permis- in public- sa numeasca Giulestiul drept “hruba”. Daca ar fi venit de la altii, am fi inteles. Expresia asta fiind venita de la seful “management-ului” profesionist de la Rapid , este dureroasa

    . Am putea sa amintim ca berariile TUBORG intrate in faliment au fost cumparate tocmai pentru vechimea lor. La un pret record.

    Insa durerea nu sta in acest aspect. Stadionul Giulesti este Catedrala fotbalului romanesc. Trecind ca rata prin apa peste palmares, observam ca ultima mare victorie a nationalei Romaniei a venit in Giulesti. In fata unui public extraordinar. Si ca antrenorul a mizat pe acel public. Mai notam ca in Catedrala fotbalului romanesc, Rapid a inregistrat un faimos 1-0 cu Dinamo dar si o retrogradare in fata Craiovei la capatul unui meci in care intreg stadionul a scandat “murim, murim, si nu va parasim”.

    Daca toate astea sint limbi straine pentru George Copos, patronul “farmecului vietii”, sa adaugam ca pe acest stadion cinci minute au fost diferenta dintre golul lui Cristi Sapunaru si pungasia fara egal a lui Alexandru Deaconu.

    Nu vreau sa o lungesc mai mult decit este cazul. Acest stadion a fost mama si tata la generatii intregi de rapidisti. Acest stadion ne-a purtat pe umeri ca un tata iubitor la golul lui Goanta in meciul cu Dinamo si tot acest stadion ne-a luat la piept si ne-a sters lacrimile de pe obraz la golul lui Radoi. Acest stadion ne-a fost casa si masa, ne-a fost, si ne inca este, tata si mama. Nici un alt stadion din Romania nu se poate mindri cu generatiile de suporteri DIN TATA-N FIU pe care le-a dat Giulestiul.

    Un vechi cintecel ardelenesc, la moda in aceasta luna, spune ca “a pus mama la icoana o creanga de busuioc”. Patriarhul Giulestiului (Daniel) Panco moldoveanul a pus doua crengi de busuioc la icoana taman la meciul cu Gaz Metan. Doua crengi de busuioc superbe a pus Panco la icoana Giulestiului. Intii ca moldovenii sint mai bisericosi, apoi ca nu degeaba Mitropolia Moldovei ne da Patriarhul. Sa nu-i uitam pe Iencsi si Maftei.

    Poate ca trebuie sa repet. Stadionul asta, Catedrala fotbalului romanesc, a fost mama si tata la generatii intregi de rapidisti, DIN TATA IN FIU, mai multi decit oricare alt stadion din Romania. Ne-a purtat pe umeri la victorii, ne-a strins la piept si ne-a sters lacrimile la infringeri. Si vine un manager profesionist si il numeste “hruba”. Poate ca parintii nostri imbatrinesc, poate ca parintii nostri nu mai au puterea pe care au avut-o odata. Dar nici un rapidist, nici un roman, nu isi va permite vreodata sa-si numeasca parintii ajunsi la batrinete “babatia” si “bosorogul” iar casa parinteasca, modesta, asa cum este ea (prin comparatie cu vila de 700m2), “hruba”.

    Ati trait degeaba 18 ani in Giulesti, domnule Copos.

    Sa va spun. Un cintec ardelenesc spune ca “ca la casa de om bogat bate-n usa un om sarac”. Noi, astia, necajitii, am batut intodeauna la portile Rapidului si portile ni s-au deschis. Pentru ca “nu-i echipa mai frumoasa si iubita ca Rapid”. Dumneavoastra ni le trintiti in nas.

    La portile dumeavoastra ar putea sa bata, in curind, crivatul. Sa nu uitati ca ne-ati jignit. Si sa tineti minte, daca va place “farmecul vietii” din Giulesti, ca ne puteti fura ca-n codru oricind vreti dar nu ne veti putea prosti niciodata.

    Cu cele cuvenite,

    FC Altona

    PS Daca va mai da peste nas colegul de strana, va spun eu de ce nu vrea sa revina in Ghencea. Recordul absolut de asistenta al stadionului dateaza din mai 1982, de la un Rapid –Petrolul 5-1 de poveste….Si nu are cum sa-l egaleze, necum sa-l doboare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *