Lumea în care trăim

Uneori sunt curios să aflu dacă concepţiile după care îmi organizez viaţa sunt doar ale mele sau mai sunt şi alţii care gândesc la fel. Despre ceea ce cred eu despre viaţă am tot scris. Să vedem ce mai cred şi alţii.

În satul Valea Lungă trăieşte, printre alţii, un întreprinzător român. Unul normal, care, prin muncă, îşi asigură cele necesare lui, familiei lui şi celor câteva zeci de angajaţi, mai mult sau mai puţin periodici, pe care îi plăteşte. Are mai multe afaceri, să le spunem mărunte, dar care, adunate, dau un total pozitiv: un magazin, un cazan de fiert ţuică, o firmă de construcţii.

Construcţiile le realizează în Bucureşti. Se dă peste cap şi obţine lucrări. Apoi strânge oameni din zonă, pe meserii, în funcţie de volumul şi profilul lucrării. Asigură „managementul” echipei de meseriaşi, până când termină lucrarea. Omul are câteva „of – uri”, legate de calitatea oamenilor cu care este obligat să lucreze: ca profesionişti: nu mai ştiu meserie; ca oameni: sunt beţivi, leneşi şi neserioşi. Întreprinzătorul e trist: ar putea obţine un volum mult mai mare de lucrări, dar nu are cu cine să le acopere, căci meseriaşi serioşi nu mai sunt de găsit. Părerea lui despre criză este aceea că ea, criza, este doar aparentă şi că îi afectează, în primul rând şi mai ales, pe leneşi. Omul e trist şi destul de deziluzionat, dar nu se dă bătut. Încă mai speră.

Ciudată coincidenţă între ceea ce i se întâmplă micului întreprinzător şi ceea ce ni se întâmplă şi celor care facem investiţii la o scară mult mai mare. În ceea ce mă priveşte, eu am fost şi voi rămâne un român adevărat. Îmi iubesc ţara şi cred în calităţile poporului meu. Am încercat mereu să lucrez cu români, pe care îi consider frumoşi, instruiţi şi inteligenţi. Până mai deunăzi am reuşit. Din păcate, cu toată bunăvoinţa mea – şi spun cu regret ceea ce spun acum – am fost obligat, în ultimul timp, să caut alternative, datorită faptului că, de prea multe ori, am ajuns la aceleaşi concluzii ca micul întreprinzător menţionat. Mi-e din ce în ce mai greu să găsesc în ţară specialiştii de care am nevoie. Desigur, cei de care am eu nevoie trebuie să fie de un fel anume: punctuali, harnici, cinstiţi, curaţi – la propriu şi la figurat. Anul acesta mai ales am fost nevoit să caut în străinătate cea ce nu găsesc în ţară. Ciudat, în unele situaţii constat că oamenii potriviţi din străinătate sunt tot români, stabiliţi „afară”, unde performează remarcabil. Am avut legături, spre exemplu, cu arhitecţi români, stabiliţi, unul în Statele Unite şi altul în Marea Britanie. Oameni de toată isprava şi de tot succesul.

Cu toate acestea, chiar beneficiind de sprijinul specialiştilor de afară, inclusiv de al unora de spirit şi şcoală nemţească, lucrurile tot nu au mers cum trebuia. Spre exemplu, am renovat hotelul nostru Crowne Plaza din Bucureşti. Proiectele au fost pregătite de nişte englezi, Seifert Interiors. Am încercat să fac şi lucrarea cu unii din afară. Până la urmă am făcut-o cu echipe autohtone. A fost o muncă pe cât de grea, pe atât de frumoasă. În final a ieşit o bijuterie. Dar: termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor a fost 15 iulie. Le-am terminat la 14 octombrie 2010. Cu trei luni întârziere. Trei luni în care hotelul nu a putut avea activitate normală.

Acum ne luptăm cu renovarea hotelului Sport de la Poiana Braşov. Planurile şi managementul sunt austriece. Execuţia este realizată de companii autohtone. Sper ca părerile micului întreprinzător menţionat la început să nu se confirme, de data aceasta.

3 Replies to “Lumea în care trăim”

  1. da-ti banii la jucatori!ii merita!ne trebuie liniste la ekipa,atentie la meciul cu astra din cupa!Atentie Atentie!

    Va rugam nu stricati atmosfera!

  2. Parerea ” micului intreprinzator ” nu este doar o parere, eu zic ca asta este realitatea care s-a format printre echipele de muncitori autohtoni ramasi in tara asta Romania. Atata timp cat ei sunt platiti de 10 ori mai putin ca in afara si ei stiu chestia asta, e clar ca randamentul lor e dat pe masura, acelasi om betiv, lenes, sau cum o fi el de la noi din tara, e capabil sa munceasca la fel ca compatriotul sau plecat pe alte meleaguri, doar ca lui ai lipseste motivatia, fie morala, fie financiara. El lucreaza doar pentru ca ori il trimite familia afara din casa, sa aduca niste bani, ori pentru ca stie ca mai bine nu are cum sa fie. Iar aici e problema angajatorilor si doar angajatorilor, deoarece gestioneaza foarte prost forta de munca. Angajatorului ai este usor, ofera o suma pentru o lucrare si asteapta sa fie acceptata nu este acceptata cauta in alta parte, se gaseste undeva niste muritori de foame. Atunci nu ne mai ramane decand un singur lucru de facut, toti muncitorii autohtoni, sau cati au mai ramas ei, zidari, faientari, instalatori, sa-i trimitem pe toti afara ca aici se strica si ca meserie si ca personalitate, e pacat dar asta e tara in care traim.

    P.S. : Stiu ca sunteti un bun intreprinzator, un bun manager, sincer va stimez, si sunteti printre persoanalitatile pe care le apreciez in tara asta, un model as putea spune, doar ca modelul care il vad eu acum, ar face toate eforturile sa puna mana pe cele peste 10 milioane de euro pe care le-ar aduce Champions Ligue, va rog domnule Copos, pastrati acest grup unit, platiti salariile, si faceti toate conditiile, pentru ca anul acesta chiar putem castiga campionatul. Daca suntem cu inca 10 % mai uniti decat suntem acum, pe final dumneavoastra veti avea peste 10 milioane de euro in conturi, si le meritati dupa cate ati facut pentru acest club, chiar le meritati . Nu repetati greselile din trecut si hai sa ducem Rapidul ( noi suporterii si dumneavoastra ) sa-l ducem sa se bata alaturi de marele echipe din Europa. Cu multa stima si respect Marius !

  3. Nea Copos aduceti-l pe Nicolas Cage sa vada un meci al Rapidului in Giulesti ca am auzit ca sta la Hotelul dumneavoastra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *