Nu departe de noi lumea clocoteşte. Coasta de nord a Africii e relativ aproape, din punct de vedere geografic. Iar din punct de vedere economic, în contextul globalizării, suntem chiar mai aproape unii de alţii. Unele state arabe sunt în plină schimbare politică. Fostul regim din Tunisia a fost înlocuit cu unul nou. Egiptul este, şi el, în plină transformare. Dacă e să dăm crezare analiştilor politici avizaţi, şi alte state din zonă sunt vizate de schimbări politice.

O să vă întrebaţi, probabil, de ce mă preocupă aceste schimbări, atâta vreme cât nu sunt decât un om de afaceri, nu un politician. Răspuns: tocmai de aceea mă preocupă, pentru că sunt un om de afaceri. Să vă prezint două din motivele mele de interes, de îngrijorare dar şi de speranţe.

Când vorbim de lumea arabă vorbim, implicit, despre petrol şi despre Canalul Suez, care este una din principalele căi de tranzit al ţiţeiului spre marii rafinatori şi consumatori, Europa şi America. Experienţa ultimilor zeci de ani ne arată că orice convulsie în această zonă se repercutează în preţul ţiţeiului şi, apoi, în cel al carburanţilor. Este de presupus că, în situaţia în care starea de instabilitate din zonă va continua, preţul barilului de ţiţei va creşte, cu consecinţe asupra preţului combustibililor. Acesta, la rândul său, influenţează preţurile majorităţii celorlalte produse. Acum ajung la ceea ce mă atinge direct: preţurile respective se duc, în final, în costuri sporite pentru companii: costuri de achiziţie pentru produsele necesare realizării obiectului de activitate ori costuri cu forţa de muncă. Am, deci, motive de îngrijorare. Dacă preţurile carburanţilor explodează – mai ales acum, în condiţii de criză economică – ne putem aştepta la probleme sporite la nivel de corporaţii. Bugetele fiind limitate, există posibilitatea de a fi confruntaţi cu nevoia de a limita, odată în plus, cheltuielile. Mă refer iarăşi la dezideratele fundamentale ale economiei de piaţă: creativitate, productivitate, eficienţă. Maximum de producţie cu minimum de mijloace.

În acelaşi context am, totuşi, şi motive de speranţă. O parte importantă din turismul mondial se derulează în Africa de Nord. Tunisia şi Egiptul sunt elemente de prim rang în acest mecanism. În contextul mişcărilor politice din zonă, generatoare de nesiguranţă, mulţi turişti vor decide să se reorienteze, renunţând la aceste ţări ca destinaţii de vacanţă. Important este ca noi să fim capabili să beneficiem de aceste reorientări. Potenţiale destinaţii, alternative la Tunisia şi Egipt, sunt Turcia, Bulgaria şi România. Este momentul să arătăm dacă suntem capabili să atragem turiştii, într-o proporţie cât mai mare, spre România.