Lecţiile crizei. Angajaţii români au devenit mai productivi

În urmă cu câtva timp avansam o idee care i-a şocat pe mulţi. Vorbeam despre valenţele pozitive ale crizei economice şi susţineam că dificultăţile, dincolo de disconfortul creat, ne vor obliga să fim mai competitivi, mai productivi şi mai responsabili, inclusiv, sau în primul rând, faţă de noi înşine. Altfel vom dispărea de pe piaţa muncii şi vom fi înlocuiţi de străini.

Astăzi am confirmarea că tot ce am susţinut este perfect adevărat. Un studiu realizat de PriceWaterhouseCoopers România prezintă modul spectaculos în care s-a modificat performanţa forţei de muncă româneşti în ultimii doi ani, respectiv în anii de criză.

Din punct de vedere al rentabilităţii angajaţilor, la fiecare leu investit de o companie într-un angajat acesta întoarce în prezent, în medie, un profit de 1,53 lei, faţă de 1,29 lei în 2008. Românii au devenit astfel printre cei mai rentabili angajaţi din Europa, plasându-se la acelaşi nivel cu Statele Unite şi cu 30% peste cel al statelor din vestul Europei. Cel mai productiv şi mai sănătos sector este cel al Telecomunicaţiilor şi Tehnologiei, care are cea mai ridicată rată de rentabilitate, de 3,1 lei pentru fiecare leu investit. Rentabilitatea capitalului uman a crescut în România cu 19% în ultimii doi ani. Fiecare salariat român aduce companiei, în medie, 5.900 de euro pe an, faţă de 5.200 de euro cât reprezintă profitul mediu anual adus de un salariat european. Diferenţele faţă de perioada pre-recesiune sunt semnificative, în condiţiile în care, în 2008, un angajat român aducea companiei, în medie, doar 3.000 de euro pe an. În paralel, ponderea costului cu forţa de muncă în costurile totale ale unei firme a scăzut de la aproape 13% în 2008, la 9% în 2009. În Europa, acest indicator se plasează la peste 22%. Angajaţii români din multinaţionalele locale au generat un profit brut anual mai mare cu aproape 8% faţă de cel generat de angajaţii din Europa de Vest.

Profitul brut per angajat a fost în 2009 în România în multinaţionale de 5.898 de euro, faţă de 5.472 de euro în Europa de Vest. În anul anterior, profitul brut anual per angajat fusese în România de 2.910 euro.

Toate acestea fac ca România să fie tot mai atractivă pentru investitorii străini, cel puţin din punctul de vedere al pieţei muncii. Deşi România are în continuare unul dintre cele mai ieftine costuri cu forţa de muncă din Europa, investitorii străini sunt nemulţumiţi deoarece cheltuielile aferente unui salariu pot ajunge la circa jumătate din câştigul brut încasat de salariat, dacă se ia în considerare şi impozitul pe venit, pe lângă contribuţiile sociale suportate de angajator.

Modificări semnificative au avut loc nu doar la nivelul performanţei angajaţilor, dar şi la cel al performanţei managerilor. Ponderea costurilor cu forţa de muncă în costurile totale ale companiilor a scăzut de la 12,2% înainte de criză, la 9,3% în prezent. La nivelurile actuale, costurile forţei de muncă din România sunt cu peste jumătate mai mici decât cele suportate de companii în Europa de Vest.

Toţi actorii de pe piaţa muncii au devenit mult mai prudenţi şi mai conştienţi de dificultatea timpurilor pe care le traversează, acţionând în consecinţă pentru a-şi proteja locul de muncă: rata demisiilor a scăzut de la peste 18% în 2008, la numai 8% anul trecut. Prudenţă justificată, în contextul în care rata angajărilor a scăzut, în 2009, cu 75% faţă de 2008, rata concedierilor crescând însă de şapte ori, ajungând la 7,3%.

Nu mă bucur că suntem, încă, în plină criză. Sunt, bineînţeles, preocupat de vremurile care vin. Dar, gândind din punct de vedere economic, sunt mulţumit că, în sfârşit, există ceva care îi face pe românii să fie mai performanţi şi să se impună pe piaţa europeană a forţei de muncă.

3 Replies to “Lecţiile crizei. Angajaţii români au devenit mai productivi”

  1. oare nu merita maftei mai mult din partea rapidului???noi l-am adus pe piticu asta de duarte,pe care il doare la basca de fotbal si de rapid….!ar trebui sa ne respectam mai mult jucatorii adevarati,ce au pus si pun suflet pt ceea ce fac la rapid!(vedeti ce faceti cu Bozovic si cu Lazar)!

    Avem cel mai subtire lot din liga 1 ! nasol

  2. Prin fotbal ti-ai facut un nume in afaceri , prin fotbal ti-l mentii si joaci un teatru ieftin cand te lamentezi pe toate posturile TV ca pierzi bani…….vinde RAPIDUL !

  3. Echipa asta sufera de moarte in atac, avem niste mijlocasi obositi si un singur atacant (Cassio, greoi, care fara mingi de gol e 0), iar tu nu vrei sa aduci nici macar imprumut un atacant ca Ionita?
    In echipa asta nu se investeste, iar cu un transfer bun la 2 ani iesi chiar pe profit?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *