LECŢIA ACDC. DESPRE LUCRUL BINE FĂCUT ŞI DESPRE PROFESIONALISM

Duminică seara a concertat la Bucureşti ACDC, grup pe care îl ştiu de la începuturile lor, din anii ’70, din perioada studenţiei. Concertul a fost un unic prilej de a vedea la lucru nişte zei ai rock-ului. Opiniile sunt unanime: sub aspect artistic totul se poate caracteriza, scurt, printr-un singur cuvânt: Magnific !
Există însă şi alte aspecte ale concertului, foarte interesante, de asemenea: ACDC ca business şi meserie. Concertul era anunţat pentru orele 21,00. La orele 21,00 fix, nici un minut mai mult, nici un minut mai puţin, ACDC a deschis Autostrada spre Infern. Se putea potrivi ceasul după trupă. Punctualitatea era desăvârşită. Angus Young şi ai lui şi-au făcut meseria ca la carte. Au luat, desigur, o căciulă de bani – şi nu una mică, sunt sigur – pentru ceea ce s-a întâmplat acolo în acea seară, şi ei au înţeles să îşi facă job-ul cu maximă corectitudine. Totodată, era evidentă plăcerea lor de a cânta, de a produce emoţii pozitive spectatorilor. Mă gândesc ce fericiţi sunt acei oameni care au şansa ca profesia să le fie, în acelaşi timp, şi hobby, care îşi fac treaba bine în primul rând din plăcere şi doar în al doilea rând pentru bani.
Este de admirat maniera corectă în care a curs spectacolul: Brian Johnson, vocalistul, a dialogat cu publicul exact cât a fost nevoie pentru a întreţine atmosfera, nimic în plus. Ei erau plătiţi să CÂNTE două ore, nu să glumească cu spectatorii. Publicul venise să îi audă cântând, nu povestind. Şi asta s-a şi întâmplat.
Este de apreciat responsabilitatea LOR contractuală: după exact două ore, la orele 23,00, cu bis cu tot, concertul s-a încheiat. Nici un minut în minus – care ar fi fost o pierdere pentru spectatori – dar nici un minut în plus – care ar fi fost o pierdere pentru ei. Pe scurt, a fost o lecţie de show business.
Se pot face comparaţii între ceea ce s-a văzut la ACDC şi maniera în care se desfăşoară, sau ar trebui să se desfăşoare, activitatea noastră de zi cu zi. Ne integrăm oare sau nu  în echipe funcţionale ? Ne respectăm oare clienţii şi partenerii ? Cu punctualitatea cum stăm ? Dar cu calitatea produselor muncii noastre ? Cum folosim oare orele de program ? Înţelegem oare să dăm tot ce putem pentru a ne câştiga corect banii pe care i-am convenit cu cel ce ne plăteşte ? Un pic de creativitate punem oare în ceea ce facem? Şi, foarte important, facem oare cu pasiune ceea ce facem, sau, poate, e mai bine să schimbăm domeniul de activitate, astfel încât job-ul să devină pasiune sau, dacă vreţi, să transformăm pasiunea în job ?
Lumea întreagă a fost fericită să constate că băieţii, trecuţi de 50 de ani, erau proaspeţi ca acum 30 de ani, într-o formă fizică de invidiat, iar produsul lor artistic era pe măsură. Ţinuta şi prestaţia lor confirmă că vârsta nu e un impediment în a realiza calitate. Dacă ei pot reintra în studioul de înregistrări, după aproape 10 ani, producând un album de calitatea lui „Black Ice”, atunci nu mă mai îndoiesc că şi noi ne putem duce la bun şi rapid sfârşit treaba, de exemplu lucrările de renovare a hotelurilor ANA. Dacă ei pot porni în turneu în jurul lumii, cu echipa lor, atunci de ce nu aş putea şi eu, cu echipa mea, să intru într-o nouă etapă de dezvoltare a business-ului ANA ?
Concluzia concluziilor concertului ACDC: Viitorul este, în continuare, al nostru !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *