INVIT SUPORTERII RAPIDULUI SĂ DEVINĂ PROPRIETARII CLUBULUI

Am luat decizia de a RENUNŢA LA TOATE PARTICIPAŢIILE MELE ÎN SC FC RAPID SA. Drept urmare anunţ public că CESIONEZ GRATUIT toate cele 5.500.000 acţiuni către RAPIDIŞTI, inclusiv investiţiile făcute în Baza Pro Rapid, mărcile înregistrate, brandurile, siglele, palmaresul, culorile deţinute de Rapid etc. Îi invit aşadar să pe suporteri îşi desemneze structura care să preia de la noi participaţiile în Rapid – fie ea Liga Suporterilor, fie o altă structură.

Situaţia actuală a clubului poate fi găsită şi studiată în Planul de reorganizare publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4416/12.03.2013 unde se poate găsi tot ceea ce este relevant faţă de starea Clubului, prezentat transparent şi corect.

La această oră valoarea comercială a lotului de jucători a Rapidului este de 11,8 milioane Euro, conform ultimei evaluări făcute de site-ul de specialitate „Transfermarkt.ro”.

Conducerea actuală a Clubului aşteaptă să fie contactată pentru a perfecta cu maximă urgenţă formalităţile de cesionare a acţiunilor.

Consider că fac un gest de loialitate faţă de RAPIDIŞTI, dându-le ocazia de a fi, în sfârşit, în postura de a aplica ceea ce mi-au cerut mie ani de-a rândul.

Am luat această decizie după ce, timp de 20 de ani, am fost alături de Rapid. În 1993 drumurile mele s-au încrucişat cu cele ale acestei echipe, care traversa una din multele sale perioade grele. Se antrena pe baza sportivă „Pasteur”, în noroi până în glezne, apoi se spăla la o cişmea.

Am creat condiţii corecte de pregătire. Baza sportivă „Pro Rapid” este şi astăzi una de nivel internaţional: terenuri, gazon, sală de forţă, condiţii de recuperare, hotel, restaurant, birouri, tot ce trebuie. Chiar mai mult. Am investit şi într-un stadion care nu era al nostru. Am refăcut gazonul, iar împreună cu Ministerul Transporturilor am închis „Potcoava” şi am realizat instalaţia de nocturnă.

Toate acestea au condus la rezultatele cunoscute: două titluri de campioni, 4 Cupe ale României, 4 Supercupe, participări multiple în Cupele europene – culminând cu ediţia 2005 – 2006 în care Rapid a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA.

La un moment dat au apărut complicaţii pe care am încercat să le rezolv. Am căutat şi am găsit aliaţi – alungaţi cu pietre în final de Suporteri.

În ultimele luni am făcut eforturi mari de a scoate Clubul din marile sale dificultăţi financiare. Am fost obligat de lege să recurg la procedura de insolvenţă. Am renunţat, eu şi societăţile ANA, la circa 23,5 milioane de euro, sume avansate sub formă de împrumuturi Rapidului şi care ar fi trebuit să ne fie restituite.

RAPID a fost şi va fi DOAR al SUPORTERILOR DIN GIULEŞTI. Lor li se cuvine atât Clubul, cu toate bunele şi relele lui, cât şi sarcina de a-l conduce de aici înainte, conform concepţiei şi strategiei lor.

Voi fi mereu – de acum încolo doar cu sufletul – alături de Rapid.

19 mai 2013

Gheorghe Copos

77 Replies to “INVIT SUPORTERII RAPIDULUI SĂ DEVINĂ PROPRIETARII CLUBULUI”

  1. ai distrus acest club minunat ti.ai batut joc de noi toti Rapidistii, de 20 de ani ne pacalesti mereu, spui ca Rapid este farmecul vieti si tu nu ai bagat niciodata bani la Rapid , ai pacalit pe toata lume care a vrut sa cumpere actiuni , ti.ai batut joc de fotbal, pentru tine doar bani au contat …. eu de 3-4 ani tot spun pe forum ca o sa ne bagi in B ,puteam sa jur ca asta urma .. RUSINE RUSINE .NU POT SA CRED UNDE AI DUS ECHIPA NOASTRA MINUNATA … TE RUGAM SA PLECI SI S A NE LASI !!!!

  2. Cum adică ”sume… care ar fi trebuit să ne fie restituite”?? De cine, de conducerea clubului?
    Cedarea acţiunilor ar fi fost un gest generos, dacă ar mai fi existat cineva care să vrea să le cumpere. Aşa…

  3. Ati spus la Tv ca nu doriti nimanui sa simta ce simtiti dv in aceste momente … Domnule Copos dar noi ce simtim cand vedem in ce hal a ajuns Rapidul nostru ?? Plangem si suferim mii de oameni si va bateti joc de noi in continuare …

  4. Laudabila aceasta initiativa insa am doar o mica intrebare pentru dumneavoastra: ce datorii avea Rapidul cand l-ati preluat dumneavoastra, si pe ce suma iar ce datorii ar prelua viitorii conducatori ai clubului, prin aceasta actiune de maxima caritate?

    Totodata, ati declarat ca nu vreti sa mai aveti de a face cu jucatorii echipei insa ei sunt angajatii dumneavoastra, au familii, rate sau chirii de platit. Asta inseamna ca daca de exemplu unul dintre hotelurile dumneavoastra devin nerentabile atunci tot personalul hotelier va lucra pro-bono si nu ar mai putea avea asteptari salariale?

  5. Daniel Pancu e şi ceilalţi jucători ai Rapidului sînt şocaţi de situaţia în care a ajuns clubul, aproape de faliment.

    Atacantul giuleştenilor a dezvăluit ce discuţie a avut iarna trecută cu George Copos, pe care-l acuză că l-a minţit.

    “Am vorbit în iarnă cu patronul. Mi-a zis că această insolvenţă are ca scop despărţirea de mercenarii de la echipă. De fapt, acum îmi dau seama că s-a urmărit falimentarea acestei echipe”, a spus Pancu la Digi Sport.

    “M-am întors de doi ani şi jumătate la Rapid şi în toată această perioadă nu s-a făcut nici o poză, nici un calendar, nimic. Dacă peste 30 de ani vreau să-mi revăd măcar în poză colegii cu care am jucat în această perioadă în Giuleşti, nu am pe ce să mă uit. Cine a condus acest club a făcut-o dezastruos”, a mai spus Pancu.

  6. Ceea ce ne propuneti mi se pare o bataie de joc. Adicatelea, eu, adicalea dumneavoastra, ati profitat de echipa prin tot ceea ce inseamna a fi paron de echipa de fotbal, imagine, afaceri….restul nu mai scriu. Iar acum dupe ati intor spatele a diversi doritori cat de cat cu bani, valvis, taher,….si .nu ati vandut-o din motive pe care eu doar le banuiesc (evident contabile si de pretentii exagerate plus dorinta de ai shmecherii cum ati si reusit), ce ziceti luati-o voi ca eu tot am adus-o in faliment. Merci, pastrati-o si spalati-va pe maini cu ea. Ce era mai bun a plecat iar ce a ramas, ori sunt neplatiti ori e vai de fotbalul din ei. Ati distrus o echipa si o istorie. Milogeala nu va aduce investitor in echipa, pentru nimeni nu ia o echipa de b si pe deasupra plina de datorii la ana, pentru ne este evidet nu veti renunta la datorii oricat ati dori sa o spuneti. Oricum pentru modul in care ATI FALIMENTAT ECHIPA, o smechereala tipica pentru modul in care toti toti asazisii oameni de afaceri fac afacer,i ar trebui sa aveti remuscari. O echipa si un nume, chiar daca nu cel de varf, va muri, dar ura rapidistilor pentru dumneavoastra, nu.

  7. Domnule Copos
    In 1993 ati luat clubul fara datori shi nimeni nu va cunoastea la vremea aia.
    A trecut citi-va ani shi ati ajuns milionar pe spatele Rapidului,ati scos bani din transferuri iar apoi ati imprumutat Clubul Rapid.Daca domnia voastra erati in USA va luati cel putin 60 de ani de puscarie pt ingineriile care le-ati facut intre Clubul Rapid shi Ana Holding &
    Noi Rapidisti avem o rugaminte sa lasati clubul la 0 datori shi actiunile sa le ia Liga suporterilor Rapidisti.
    Este rugamintea tuturor Rapidistilor sa lasati clubul la 0 datori .
    Nici Nicolae Ceausescu nu a facut ce ati facut dvs,va multumim de intelegere .
    Un grup de RAPIDISTI DIN USA.

  8. Tin sa va spun domnule Copos, ca v-ati batut joc de o istorie veche de 90 de ani. E un lucru evident, d-voastra o stiti, noi cu totii o stim, toata lumea o stie, diferenta este, ca noi, o spunem. D-voastra, nu faceti decat sa va bateti joc in continuare, si ce este mai rau, sa ne insultati inteligenta. Acum cand practic sansele de supravietuire, sunt mai mici sau egale cu 0(aceasta comparatie va apartine), ei bine, acum, marele si ilustrul om de afaceri Ghe. Copos, s-a gandit sa se spele pe maini de soarta RAPIDULUI, predandu-l in batatie de joc suporterilor. Asta nu e un gest de bunavointa, e un gest de lasitate, un gest de om mic, cu caracter indoielnic, care a frant, sau intentioneaza sa o faca, inimile miilor, sutelor de mii, milioanelor de suporteri.
    Nu asa se face domnule Copos, daca doreati sa nu va mai injure, blameze, condamne, suporterii, trebuia sa predati Rapidul cum l-ati preluat domnule Copos, cu ZERO datorii, nu cu 47 de milioane.
    Ati facut avere si v-ati dezvoltat afacerile pe spatele acestui mare brand si club, numit RAPID, iar acum il aruncati ca pe o masea stricata.
    Nu noi l-am scuipat si alungat pe Taher, domnule Copos, ci d-voastra prin ingineriile financiare pe care le-ati facut nu de putine ori. Drept dovada fiind cele 8 milioane de euro, cu care domnul Taher s-a inscris la masa credala. Va cer inca odata, nu ne mai insultati inteligenta, domnule Copos, tot ce s-a intamplat la Rapid este din cauza d-voastra si acelora, pe care i-ati avut angajati.
    Da domnule Copos, trebuie sa plecati, trebuia demult timp sa o faceti, dar nu oricum, LASATI-NE RAPIDUL CURAT, domnule Copos, lasati-ne Rapidul cum l-ati preluat, in a 2 jumatate a clasamentului Ligii 1(Divizia A), dar FARA DATORII.
    Aveti obligatii morala fata de tot ceea ce inseamana cei 90 de ani de istorie visinie, sa PLECATI si sa ne lasati Rapidul CURAT.
    Noi demult timp nu vrem sa mai auzim de d-voastra, domnule Copos, si ar trebuii sa va fie rusine ca ati putut sa faceti asemenea afirmatii, fata de niste jucatori, neplatiti de 8 luni de zile, care nu aveau nici hrana la ProRapid, pe langa multe altele.
    PLECATII Domnule Copos, nimeni nu va vrea si nimeni nu va va simti lipsa.

  9. E trist ca, dupa 20 ani sa va exprimati de maniera ,,noi (dvs. + firmele Ana) si el (Rapidul)”… ,,El” saracul a produs numai ciulini si paguba, Lucian Marinescu, Sergiu Radu, Daniel Pancu, Radu Niculescu, Ionel Ganea, Jean Barbu, Cristi Sapunaru, Constantin Schumacher, Ionut Mazilu, Razvan Rat ETC, ETC (sa nu se supere cineva daca l-am omis) au produs lapte si miere PENTRU CINE? Pentru mine sau altii din peluza, ori de la 0, ori de la a II-a, ori dinspre teatru?

  10. nu te lasi pana nu ne retrogradezi, a? ai fi putut sa pleci cu capul sus, ramaneai cu respectul nostru dar rautatea te-a impiedicat. Si te miri de ce esti injurat? De ce nu ai renuntat la datorii cu un an sau doi in urma? cedai atunci actiunile si toata lumea era multumita. dar nu, pana nu ne termini, nu te lasi.

  11. ai reusit sa-mi distrugi unul din cele mai FRUMOASE lucruri pe care le aveam pe pamant, RAPIDUL! Sper ca vreodata sa simti si tu ceea ce simtim noi RAPIDISTII in aceasta perioada! Ai facut acest lucru calcand pe SUFLETELE NOASTRE! RAPIDUL NU MOARE!

  12. De ce d-le Copos ati asteptat sa pierdeti atat de multi bani si nu ati vandut clubul cand ati avut eferte??? se cheama cumva masichism si acum va plangeti??

  13. De ce d-le Copos ati asteptat sa pierdeti atat de multi bani si nu ati vandut clubul cand ati avut eferte??? se cheama cumva masochism si acum va plangeti??

  14. Nea George de ce iti bati joc de Rapid???Chiar nu iti pare rau de suporterii astia minunati care ar da totul pentru Rapid,de acei jucatori minunati care isi fac foarte bine treaba la Rapid.Macar daca vrei sa cedezi Rapidul lasa-l in liga 1 unde are sanse sa se salveze de faliment.

  15. Multumim domnule Copos, ati incercat in acesti ani sa sustineti clubul cum ati putut de multe ori ati avut sucess uneori nu, oricum eu ca un om educat va multumesc pentru ce ati facut. Acum este randul nostru, ma voi deplasa zilele acestea la PRO RAPID sa vad cum pot ajuta echipa. Ca un suporter al rapidului de peste 13 ani din cei 19 ani de viata.

  16. oare esti constient de raul pe care l-ai produs, prin distrugerea rapidului, la sute de mii sau chiar milioane de oameni ?!

  17. cum dpunea cineva mai sus..
    “ne-a distrus istoria” a distrus Rapidul sufletul ala curat care il avea Giulesti-ul..
    Tot spuneti “datorii” dar datoriile sunt catre firmele lui..si normal catre jucatori..
    Cit a avut ce sa vanda ca sa-si ia banii..a fost bine..Pacat ca a ajuns in Giulesti.

  18. PARADOX ?! acum 20 de ani cand a venit la rapid copos avea buzunarele aproape goale si a gasit un stadion plin acum cand vrea sa plece lasa un stadion aproape gol si are buzunarele pline. buna afacere…

  19. Domnule Copos cu siguranta si aceasta postare a dumneavoastra este tot o cacealma. Acum cred cu tarie ca celebra dumneavoastra vorba “planeta se scufunda” a fost si este ceva premeditar. Nimeni nu poate sa inteleaga cum restul afacerilor dumneavoastra prospera, ma refer la hoteluri, cofetarii etc, iar Rapidul care chiar este cu adevarat o planeta pe langa celelalte mizilicuri amintite cu un rand mai sus, se poate scufunda. Dumneavoastra domnule Copos ati scufundat premeditat aceasta planeta. Planeta Rapid.

  20. am atatea sa va spun…incat ar trebui zeci de pagini…dar spun tot intrun singur cuvant ADIO dar nu ramai cu mine!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *