Despre iresponsabilitatea unora

Pentru noi sezonul competiţional nu a început ieri, ci cu destul timp înainte. Am construit o echipă tehnică în care credem, coordonată de Neluţu Sabău. Am realizat transferuri semnificative – aproape o echipă întreagă ! Ne-am pregătit cu seriozitate pentru noul sezon. Rezultatele pregătirii s-au văzut ieri, în primul nostru meci oficial, care s-a desfăşurat în Liga Europa, şi pe care l-am câştigat.

Am făcut toate acestea – şi multe altele, care ţin de managementul intern al clubului – pentru a da satisfacţie şi plăcere suporterilor noştri, giuleştenilor, pe care ne place să îi numim „cea mai frumoasă galerie din ţară”. Noi ne-am făcut datoria.

Care ne-a fost răsplata ?

În cea de-a doua repriză a meciului cu echipa finlandeză, la scorul confortabil pentru noi de 3-1, dinspre galeria noastră a fost aruncată o torţă pe teren. Arbitrul central al partidei a observat şi a întrerupt meciul. Ce va urma nu ştim cu certitudine dar putem anticipa, cunoscând regulamentul: o amendă de zeci de mii de Euro şi, eventual, o suspendare a terenului.

Stau şi mă întreb cu amărăciune: oare de asta aveam noi nevoie acum ? Mă adresez imensei majorităţi a Galeriei Rapidiste, oameni cu gândire matură: ce explicaţie logică poate avea gestul unui anarhist lipsit de raţiune, care s-a apucat să arunce o torţă pe teren, gest pe cât de inutil, pe atât de dăunător echipei ?

Vă reamintesc că aceşti aruncători de torţe, infiltraţi în Galerie printre susţinătorii noştri fideli, corecţi şi disciplinaţi, ne-au creat mari probleme şi în sezonul trecut, când am fost obligaţi să jucăm „acasă” de mai multe ori fără fani, cu porţile închise, tocmai din cauza duşmanilor interesului echipei Rapid, care ne-au făcut tot răul posibil.

Să mă înţelegeţi bine: acum NU CERT ÎNTREAGA GALERIE RAPIDISTĂ pentru ceea ce s-a întâmplat ieri. Cunosc Galeria, o apreciez şi o iubesc. Ştiu că este formată din oameni responsabili. Cert pe IRESPONSABILII care vin la stadion pentru a face rău echipei, prin comportamentul lor. Dacă este să reproşez ceva Galeriei este faptul că nu a fost în stare să îl anihileze la timp pe cel care a aruncat torţa.

Lideri ai Galeriei – care încă mai poate veni la stadion – sper că îmi veţi recepţiona mesajul.

Aştept să văd efectele. Aştept să fiţi nu doar cea mai frumoasă Galerie din ţară, dar şi cea mai DISCIPLINATĂ. Altfel BANII PENTRU FOTBAL se vor transforma în BANII PENTRU AMENZI.

În acest din urmă caz vom fi obligaţi să activăm „Opţiunea Doi”, adică mutarea locului de desfăşurare a jocurilor noastre de „acasă” pe „Naţional Arena”. Ar fi păcat ca perioada „Giuleşti” din istoria clubului să se încheie din cauza indisciplinei suporterilor !

23 Replies to “Despre iresponsabilitatea unora”

  1. foarte corect mesajul,dar am si eu unul pentru dumneavoastra:

    Dolha NU!Balauru DA!(sper ca ati inteles)

  2. O parte din greseala va apartine. Dupa ce ati cumparat prietenia unor lideri de galerie, nu reusiti sa impuneti o conduita. Tot sezonul trecut s-au aprins torte, dar nu erati revoltat sau cel putin nu ati luat atitudine.
    Ceea ce faceti acum e corect dar e si sub imboldul unor castiguri mai mari, pentru ca la meciul cu Mypa au fost 7000 de suporteri, iar la un meci cu Inter, sa zicem vor fi 35000 de suporteri pe Mall Arena.

  3. De ce l-ati mai sunat pe ,,domnul GI” pe telefonul mobil in data de 20.07.2012 daca il faceti aici de ocara? Defapt, mai bine zis, de ce l-ati mai facut pe blog de ocara, devreme ce il sunati pe telefonul mobil pentru a va sfatui in legatura cu TAS-ul? Marele priceput (din club) in ale TAS-ului nu se mai pricepe? Doar ne-a lasat in afara Europei 1 an. Noi inca asteptam explicatiile cu Varga si Balan. (Domnul Dragomir o fi primit ceasul pana la ora asta?)
    Stati linistit: mai e mult pana puteti spune ,,noi ne-am facut datoria!”. Dumneavoastra personal poate da, team-ul pe de-a intregul insa nu, stimate domnule Copos.
    Si ca sa inchei pozitiv, daca ma pot exprima asa, ajutati-l pe prietenul Porumboiu sa fie cap de serie in play-off-ul Ligii Europa (in cazul in care nu va prinde play-off-ul Ligii Campionilor): ELIMINATI DECI HEERENVEEN IN TURUL 3 PRELIMINAR AL LIGII EUROPA, CAZ IN CARE VASLUIUL INTRA AUTOMAT IN URNA CAPILOR DE SERIE.
    Convingeti-va singur: http://kassiesa.home.xs4all.nl/bert/uefa/seedel2012.html
    manuiti cursor-ul mouse-ului si ganditi-va ce era odata CAR-ul defapt cum se traduce…
    Criza va trece un pic mai usor peste acest tur 3 preliminar…
    Se intelege de la sine ca rationamentul de mai sus este lovit de nulitate daca in Finlanda Rapid nu se califica.

  4. Buna ziua d-le Copos ! Doar doua intrebari am pentru dvs :

    DE CE NU SE PUN ABONAMENTE IN VANZARE PENTRU TURUL DE CAMPIONAT CARE URMEAZA SA INCEAPA ? DE CE NU AVEM DEPARTAMENT DE MARKETING ? multumesc

  5. Aveti perfecta dreptate in aceasta privinta in legatura cu aruncatorii de torte.Anul trecut am suferit enorm ca nu am putut sa vin pe stadion la ultimele meciuri din cauza unor derbedei. Dl Copos am citeva reprosuri la adresa dvs. : de cind a venit Dl Zota au disparut abonamentele bineinteles cu acordul dvs. , oare nu spuneati ca noi suporterii Rapidului suntem oameni muncitori si saraci ,atunci DE CE AVEM PRETURILE CELE MAI MARI LA BILETE (LA sTEAUA MIHAI STOICA ISI CHEAMA SUPORTERII LA STADION SI LE AMINTESTE CA PRETURILE PLEACA DE 5 LEI PELUZA SI 10 LEI TRIBUNA , LA SEVERIN UN MECI CU dINAMO ,NOU PROMOVATA SI EUFORIA DE LA INCEPUT CAMPIONATULUI PRETUL PLEAca de la 5. lei PELUZA si 10 LEI TRIBUNA 2 . Mai sunt multe exemple , dar oare nu va contraziceti singur in aceasta privinta . La meciul cu PSV EINDHOVEN NU ATI INCHIRIAT TOT STADIONUL DIN ZGIRCENIE SI PRETUL A FOST TOT UNUL PE MASURA . OARE PINA UNDE PUTETI AJUNGE.Eu nu am puterea sa va judec pe dvs ,dar stiu cel putin 10 apropiati care nu mai vin pe stadion din acest motiv pretul ridicat al biletelor si lipsa abonamentelor . Prin masurile luate nu faceti decit sa ne respingeti ,dar dvs. profitati ca iubim foarte mult Rapidul ,stiti ca dragostea trece si prin stomac uneori. Un alt repros este lipsa unui departament de marketing functionabil care sa aduca bani in club si sa va usureze eforturile dvs de a asigura stabilitate financiara si de a aduce noi potentiali suporteri. IMI CER SCUZE DACA AM FOST PREA ACID CU DVS. ,SPER SA CITITI ACEST MESAJ SI SA PUTETI INDREPTA MULTE LUCRURI INSPRE BINE. TIN SA VA REAMINTESC CA SUNT UN SUPORTER DE TRIBUNA SI UN FAMILIST CONVINS NU UN DERBEDEU CARE VINE SA ARUNCE CU TORTE.

  6. Vi se pare normal ca un club precum Rapid sa nu aiba abonamente, mie nu. Sper sa se vanda cat mai putine bilete pentru meciu’ cu Vaslui pentru a va da seama ca nu faceti un profit mai bun din vanzare biletelor.

  7. Sa traiti domnule,

    Aprinderea unei torte este frumoasa si creeaza spectacol, imbecilitatea de a o arunca in teren din pacate dovedeste IQ-ul mic al unora din suporterii Rapidului.

    Totusi, cateva precizari :

    Giulesti cand va fi cu adevarat renovat si redeschis ?

    Cum o sa ne mutati pe National Arena cu o chirie de 7-10 ori mai mare, cand puneti preturile la bilete IMENSE pe Giulesti (pentru ca 25 de lei la Tribuna II este IMENS, in raport cu starea infecta a stadionului Giulesti)… am inteles, noi platim chiria stadionului, iar returul trecut chiar asta s-a intamplat, la un mic calcul strangeati mai mult de 5.000 de euro. In concluzie intrebarea este, cat vor fi biletele pe Mall Arena si cine credeti ca o sa mearga, in conditiile in care vreti sa acoperiti chiria din banii rapidistilor ?

    Va dau si raspunsurile, nu o sa mutati echipa pentru ca sunteti chitros si aceelasi raspuns este valabil si pentru renovarea Giulestiului.

  8. Nea Gorge ai dreptate dar se poate rezolva si in alt mod, din cate stiu eu stadionul ca sa primeasca liceenta trebuie sa aibe sistem de supravegere video,NU, si asa se poate gasi faptasul si impreuna cu firma care verica oameni la intrare in stadion sa plateasca amendape care clubul o primeste si sa vada de acum incolo vreo 5-10 ani meciurile de fotbal pe la politie, adica sa i se interzica intrarea in stadion. SAU ACEAL SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO NU FUNCTIONEAZA???

  9. tiganul tot tigan ramane,domnule copos de ce tolerati tiganii din peluza(corsicanu & co) si le dati parcarea de la sala pe mana + alte facilitati(deplasari,bani de nunti,boteziuri etc moca)si nu puneti o intedictie ca romii sa nu ma intre pe stadion?chiar va mandriti cu niste cocalari manelisti prosti?va asimilati cu ei?va credeam altfel….dar cred ca si dumneavoastra va plac manelele……..

  10. Domnule Copos…din comentariile dupa blog imi dau seama ca majoritatea cititorilor sunt fani ai echipei Rapid care isi exprima frustrarile indiferent de subiectul articolului.
    Fiind inainte de toate om de afaceri si(din punctul meu de vedere) un exemplu de urmat pentru viitorii antreprenori ai tarii va rog sa postati mai multe articole despre afaceri, eventual cu sfaturi in dauna celor ce tin de echipa Rapid.
    Consider ca acestea ar fi mult mai folositoare pentru persoanele care va citesc blogul pentru cei care va respecta si va urmaresc cariera de om de afaceri si pentru care sunteti un exemplu pe care ar vrea sa-l urmeze.
    Cat despre fanii rapidului cred ca puteti face un forum special pentru ei unde isi pot exprima frustrarile linistiti..
    Va multumesc, va respect si va felicit pentru tot ce ati realizat si ce veti realiza si de acum inainte.

  11. Dragos Balauru e un portar foarte bun,tanar,de viitor,ar merita o sansa…Lobont avea doar 19 ani cand a venit la Rapid…si nu renuntati la Renan,Giulestiul are nevoie de magia braziliana…

  12. 1.D-le Copos de ce nu puneti pretul biletelor mai aproape de realitatea din Romania si va bazati pe dragostea noastra pentru acest club?? Un pret de 5-10-15 lei cum pune Domnul “GI” ar umple stadionul si alta ar fii atmosfera pe stadion?! Si aici ma refer si la eventualul meci de pe NA cu olandezii: cum ar fii sa jucati cu 50 mii de spectatori la un pret decent decat 15 mii la un pret cum puneti acum la bilete. Care acei 50 mii ar face si atmosfera si consumatie !!

    2. Legat de torte aruncate in teren este vina dumneavoastra pentru ca nu ati implementat pe tot stadionul un sistem de monitorizare video performant…..cu banii pe care i-ati platit din amenzi (nu dumneavoastra ci Rapidul, prin noi cu pretul mare la bilete…:( il implementati fara probleme, cine gresea era filmat si apoi adus in fata justitiei si sa vedeti dumneavoastra cum iesea civilizatia din suporteri.

    Fiecare tara are uscaciunile ei dar strainii s-au civilizat nu prin cultura ci prin amenzi si disciplina !!!

    Va doresc numai bine si sa va inconjurati, in viitorul acestui club numai cu oameni de calitate !!!

  13. nu ai facut nici o investitie iti place rezultatul de la pustii olandezi ???? 4-0 cum explici ???? daca tu ai facut investitii la Rapid atunci olandezii ce au facut ??? zi javra ordinara zi!

  14. Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!
    Afara! Afara! Afara din Giulesti!

  15. D-ule Copos , o singura intrebare am, cand vindeti odata clubul acesta ? echipa din momentul de fata nu este a rapidului,ci a dumitale …..imi pare rau ca nu invatati de la bunul tau prieten porumboiu ceva ….sa va fie rusine …..inloc sa investiti cu cap ….aruncati bani pe niste gloabe …..care doar stau sa-si incaseze salariu , nu mai au pic de respect pt noi ,suporterii care suferim meci de meci …..D-ule Copos asta nu este echipa …..in ritmul asta echipa asta merge spre pierire …. si tin sa cred ca asta va doriti …..nu mai aveti bani …..bun cautati un investitor si vindeti …..asa nu se face perfmanta …..stiti ce am vazut eu aseara ….niste pusti care au umilita o echipa cu “experienta” europeana ….pffuu imi vine sa rad ….CUM ARATA HOTELURILE D-voastra asa imi doresc si eu sa arete RAPIDUL ….daca nu este posibil , renuntati si lasati al om cu putere financiara

  16. Jucam fotbal de liga a 4 a cu Sabou antrenor.
    Cu jucatori ca Voicu, Oros, Burca sau cu portarul ala mediocru.
    pleaca si lasa rapidul suporterilor

  17. DOMNULE COPOS,PENTRU BINELE RAPIDULUI,DA-L AFARA PE SABAU.RAPIDUL NU JOACA NIMIC.RAPIDUL SIGUR ARE SA SE DUCA IN B CU ACEST ANTRENOR.DA-L AFARA PE SABAU,DOMNULE COPOS.

  18. Dupa meciul de aseara-dupa ce o echipa cu medie de varsta de 23,2 a umilit 4-0 o echipa cu medie de 28 de ani,dupa ce ati facut o echipa”trasnet” cu un antrenor”extraordinar”cu un presedinte”fantastic” pot spune ca sunteti “responsabil”.Decat sa aratam in halu asta-mai bine in liga 3 cu pusi de 17-21 de ani-luati-va mercenarii si plecati din Giulesti-maine cand ma trezesc vreau sa citesc ca ati vandut clubul unui om care si gandeste,care are un plan si pe urmatorii ani,nu doar de azi pe maine-un patron care sa stie ca galeria aia frumoasa a rapidului,nu mai vine la meciuri,ca fanii nebuni ai giulestiului nu se mai simt reprezentati de armata de mercenari,de patronul zgarcit,de presedintele smenar si chiar nici de un stadion care sta sa pice,pe care nu il renoveaza nimeni.

    imi pare rau dar rapid-nu inseamna goga,albut,renan,pereira,grigorie,surdu,roman,abrudan,oros si toti ceilalti jucatori ce sunt platiti de dumneavoastra-rapid nu mai are un simbol de cativa ani-ramanem doar in pancu de o perioada buna de timp-tot astept sa mai lansam si noi un Niculae,un Maftei,un Pancu,macar un Maldarasanu-dar noi ii lansam pe Rui Duarte,Surdu si Goga…..la revedere Rapid-nu mai ai nicio scapare-sunt sigur-suntem pe ultimul drum-ne scufundam cu dumenavoastra la conducere!

  19. De ani de zile nu esti capabil sa deschizi o peluza, nu esti capabil sa mai aduci un tanar talentat…de ce nu pleci !

  20. Domnule George Copos, sunt suporter rapidist de mic copil. Am vazut si auzit multe comentarii prin care se “condamna” nepunerea in vanzare a abonamentelor pe stadionul clubului Rapid. Eu inteleg aceasta decizie a dumneavoastra perfect. Dar, daca la club nu sunt investitii in jucatori potenti si un antrenor pe masura, echipa Rapid Bucuresti nu va beneficia de performanta pe care suporterii o asteapta de atat de mult timp. De ce nu luati in considerare vanzarea unui pachet majoritar de actiuni catre un investitor strain, cu lichiditati suficiente pentru a sustine o echipa de Liga 1 de fotbal a Romaniei? Deasemeni am citit si niste zvonuri cu privire la o eventuala vanzare a clubului Rapid catre omul de afaceri Mohammed Issa. Nu stiu cine este acest om de afaceri insa am citit ca mai este finantator la inca 2 cluburi daca nu ma insala memoria, prin urmare nu cred ca ar fi o solutie viabila pentru clubul Rapid. Eu ma uit cu parere de rau uneori ca nu s-a materializat colaborarea dumneavoastra cu Adrian Porumboiu. Va rog sa stati in casa o zi si sa va ganditi bine la aceasta decizie, inca un investitor v-ar ajuta foarte mult, totusi daca veti dori sa luati in considerare acest lucru, as recomanda sa fie 3 investitori totosi, pentru ca vor aparea discutii, iar atunci vor fi 2 voturi contra 1, asa veti evita eventualele neintelegeri care pot aparea intre finantatori. Eu personal va multumesc pentru tot ce ati realizat dumneavoastra pentru Clubul Rapid, dintr-o echipa slaba a ajuns de este astazi, o echipa de temut pentru toate celelalte echipe din Liga 1, chiar daca fotbalul romanesc este intr-un regres accelerat. Chiar daca uneori nu imi permit sa merg la meciuri, sunt avantajat de faptul ca stau la 50 de metrii de stadion si macar pot auzi atmosfera fantastica de pe stadion, si ma multumesc sa-l privesc la televizor. Sper ca veti citi acest comentariu si sa va ganditi serios la ce doriti dumneavoastra, pentru ca este foarte clar ca nu aveti timp si de afaceri si de clubul Rapid, prin urmare 1-2 ajutoare nu ar strica. Sunt constient ca suporterii rapidului sunt foarte vehementi uneori cu dumneavoastra si mereu ati spus ca suporterii si/sau jurnalistii va critica pentru deja celebrul “arici la buzunare”. Eu nu va critic, spun doar ca aveti nevoie de inca 2 finantatori la club, cu averi importante in lichiditati, nu in proprietati. Astfel veti avea timp mai mult si pentru afaceri si familie. Va multumesc pentru atentie. Numai bine.

  21. Buna ziua. Suna de mic copil suporter rapidist. Nu mi se pare normal ca la o echipa cu traditie si istorie precum este Rapid sa nu existe abonamente. Va rog reintroduceti abonamentele si cu siguranta suporterii vor revenii la stadion. Toate cele bune.

  22. Din fericire eu nu am vazut paritle nasoale ale Maramuresului. Dar nici n-am stat mult ca sa pot sa zic ca am avut timp sa examinez totul mai bine… Mie mi-a placut ce am vazut.Si ai dreptate, nu e normal sa te entuziasmezi intr-un cimitir. Dar oricum, oamenii pe care i-am vazut acolo erau ca si mine, se uitau, citeau rimele, dar toti pastrau o figura serioasa, mi s-a parut foarte ok atmosfera acolo. Si era destul de liniste, adica chiar daca era ceva lume acolo, nu faceau galagie si nu se purtau ca la orice “obiectiv turistic”. Oricum, cred ca tine de educatie, nu neaparat numai de faptul ca ai pierdut sau nu pe cineva drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *