DECLARAŢIE DE PRESĂ CU PRIVIRE LA GREVA DE AVERTISMENT DE LA S.C. ANA IMEP S.A.

Bucureşti, 11 septembrie 2009 – Greva de avertisment de la S.C. Ana IMEP S.A. Piteşti a avut loc ieri, 10 septembrie a.c., în condiţiile în care anul trecut salariile angajaţilor au crescut în medie cu 31%.
În cadrul acestei creşteri salariale medii de 31%, am acordat atenţie specială salariilor mici, care au crescut cu 34%. În consecinţă, venitul salarial mediu net lunar în Ana IMEP este în prezent de 1180 lei/salariat, întru totul comparabil cu venitul mediu net pe ramură, care este de 1200 lei.
Spre deosebire de anul trecut, când această creştere salarială a fost posibilă, contextul economic generat de criza mondială în 2009 este complet nefavorabil pentru societatea Ana IMEP, datorită scăderii comenzilor de motoare electrice, fapt ce a antrenat o reducere drastică a indicatorilor firmei. Astfel, producţia fizică în primul semestru al acestui an a scăzut cu 36,5% faţă de perioada similară din 2008, iar cifra de afaceri a scăzut şi ea cu 31,3%, afectând indicatorii de profitabilitate ai firmei.
În aceste condiţii severe, în care indicatorii economici ai societăţii s-au redus cu o treime, în anul 2009 s-au plătit toate drepturile salariale, s-au acordat tichetele de masă şi toate celelalte sporuri şi drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă.
În aceeaşi idee a asigurării locurilor de muncă pe termen mediu şi lung, luând în calcul previziunile economice pesimiste în producţia de motoare electrice în anul 2009,  administraţia Ana IMEP şi-a stabilit ca principală preocupare continuarea producţiei, a programului de investiţii şi asigurarea surselor financiare necesare activităţii curente. Pentru a susţine acest obiectiv, am decis ca profitul realizat în exerciţiul financiar 2008 să nu fie distribuit ca dividende către acţionari, ci să rămână în firmă pentru recapitalizare.
Obiectivul esenţial al strategiei noastre de resurse umane în acest an este păstrarea, pe cât posibil, a locurilor de muncă în toate societăţile holdingului Ana, în condiţiile în care prognozăm o scădere generală a indicatorilor noştri economici cu aproximativ 20%. Odată depăşită această perioadă de criză, care este dificilă în mod special pentru angajatori, vom continua să aplicăm politica de creştere a salariilor în concordanţă cu performanţele economice ale firmelor Ana.

One Reply to “DECLARAŢIE DE PRESĂ CU PRIVIRE LA GREVA DE AVERTISMENT DE LA S.C. ANA IMEP S.A.”

  1. domnule copos nu aveti bani nici sa deplasati echipa la oradea????haideti va rog!vreau sa imi vad ekipa mea de suflet!mereu suntem la meciuri la cluj la timisoara!dar vedem rapidul doar de 2-3 ori pe sezon!acum ar fi un vis pt mine sa se joace la oradea,mai ales ca la cluj si timisoara nu pot merge mereu!sunt enorm de multi fani in oradea rapidisti,sunt si stelisti dar cei rapidisti sunt fani infocati 100%,daca aduceti ekipa aici precis numai din oradea ar fi app 1000 de fani!va rooog aduceti rapidul la oradea!o data in viata !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *