Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Arhiva pentru luna Mai 2013

COMUNICAT DE PRESĂ – ANA ASLAN HEALTH SPA EFORIE NORD a câştigat titlul de „Cel mai bun Spa al anului 2012”

30.05.2013| 8 Comentarii
Postat in: Afaceri, Comunicate de presa, Evenimente

Va prezint mai jos un comunicat de presa dat publicitatii de ANA HOTELS.

ANA ASLAN HEALTH SPA din Eforie Nord, parte a lanţului hotelier ANA HOTELS, a obţinut titlul de „Cel mai bun Spa al anului 2012”. Acest titlu i-a fost conferit cu prilejul Galei Premiilor de Excelenţă organizate în cadrul evenimentului Hotel Tourism & Leisure Investment Forum 2013, cel mai prestigios forum anual al industriei hoteliere şi de turism din România, desfăşurat la Bucureşti la data de 22 mai 2013. Acest prestigios eveniment recompensează anual cele mai eficiente şi inovative proiecte din industria ospitalităţii şi turismului din România.

Premiul obţinut în acest an reprezintă o nouă recunoaştere a creativităţii şi perseverenţei companiei ANA HOTELS care deţine şi operează hotelurile ATHENEE PALACE HILTON***** şi CROWNE PLAZA**** din Bucureşti, SPORT HOTEL & SPA****, BRADUL*** şi POIANA*** din Poiana Braşov, şi EUROPA**** şi ASTORIA*** din Eforie Nord.

El dovedeşte că ANA HOTELS continuă să se situeze, an de an, în top-ul operatorilor şi furnizorilor de servicii din industria hotelieră din România. În anii precedenţi compania a obţinut numeroase premii în cadrul Galelor Premiilor de Excelenţă, inclusiv titlul de „Investment of the Year / Investiţia Anului”, ca urmare a eforturilor sale permanente de creştere a calităţii serviciilor oferite de toate hotelurile din lanţul ANA. Investiţiile substanţiale făcute de ANA HOTELS începând cu anul 2010 au avut drept consecinţă ridicarea standardelor de calitate, creşterea gradului de satisfacţie a oaspeţilor şi consolidarea brandului ANA ASLAN HEALTH SPA la nivel naţional şi internaţional.

Recompensarea calităţii „Premium” a prestaţiilor oferite de ANA ASLAN HEALTH SPA prin conferirea premiului de „Cel mai bun Spa al anului 2012” este pe cât de onorantă, pe atât de angajantă pentru toţi oamenii de la ANA HOTELS. Este uşor să ajungi în vârf; este mult mai greu să te menţii acolo. Aceasta este ţinta noastră în ceea ce priveşte serviciile de Spa: să ne menţinem MEREU ÎN FRUNTE !

SC ANA HOTELS SA

INVIT SUPORTERII RAPIDULUI SĂ DEVINĂ PROPRIETARII CLUBULUI

19.05.2013| 77 Comentarii
Postat in: Evenimente

Am luat decizia de a RENUNŢA LA TOATE PARTICIPAŢIILE MELE ÎN SC FC RAPID SA. Drept urmare anunţ public că CESIONEZ GRATUIT toate cele 5.500.000 acţiuni către RAPIDIŞTI, inclusiv investiţiile făcute în Baza Pro Rapid, mărcile înregistrate, brandurile, siglele, palmaresul, culorile deţinute de Rapid etc. Îi invit aşadar să pe suporteri îşi desemneze structura care să preia de la noi participaţiile în Rapid – fie ea Liga Suporterilor, fie o altă structură.

Situaţia actuală a clubului poate fi găsită şi studiată în Planul de reorganizare publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4416/12.03.2013 unde se poate găsi tot ceea ce este relevant faţă de starea Clubului, prezentat transparent şi corect.

La această oră valoarea comercială a lotului de jucători a Rapidului este de 11,8 milioane Euro, conform ultimei evaluări făcute de site-ul de specialitate „Transfermarkt.ro”.

Conducerea actuală a Clubului aşteaptă să fie contactată pentru a perfecta cu maximă urgenţă formalităţile de cesionare a acţiunilor.

Consider că fac un gest de loialitate faţă de RAPIDIŞTI, dându-le ocazia de a fi, în sfârşit, în postura de a aplica ceea ce mi-au cerut mie ani de-a rândul.

Am luat această decizie după ce, timp de 20 de ani, am fost alături de Rapid. În 1993 drumurile mele s-au încrucişat cu cele ale acestei echipe, care traversa una din multele sale perioade grele. Se antrena pe baza sportivă „Pasteur”, în noroi până în glezne, apoi se spăla la o cişmea.

Am creat condiţii corecte de pregătire. Baza sportivă „Pro Rapid” este şi astăzi una de nivel internaţional: terenuri, gazon, sală de forţă, condiţii de recuperare, hotel, restaurant, birouri, tot ce trebuie. Chiar mai mult. Am investit şi într-un stadion care nu era al nostru. Am refăcut gazonul, iar împreună cu Ministerul Transporturilor am închis „Potcoava” şi am realizat instalaţia de nocturnă.

Toate acestea au condus la rezultatele cunoscute: două titluri de campioni, 4 Cupe ale României, 4 Supercupe, participări multiple în Cupele europene – culminând cu ediţia 2005 – 2006 în care Rapid a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA.

La un moment dat au apărut complicaţii pe care am încercat să le rezolv. Am căutat şi am găsit aliaţi – alungaţi cu pietre în final de Suporteri.

În ultimele luni am făcut eforturi mari de a scoate Clubul din marile sale dificultăţi financiare. Am fost obligat de lege să recurg la procedura de insolvenţă. Am renunţat, eu şi societăţile ANA, la circa 23,5 milioane de euro, sume avansate sub formă de împrumuturi Rapidului şi care ar fi trebuit să ne fie restituite.

RAPID a fost şi va fi DOAR al SUPORTERILOR DIN GIULEŞTI. Lor li se cuvine atât Clubul, cu toate bunele şi relele lui, cât şi sarcina de a-l conduce de aici înainte, conform concepţiei şi strategiei lor.

Voi fi mereu – de acum încolo doar cu sufletul – alături de Rapid.

19 mai 2013

Gheorghe Copos