Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Arhiva pentru luna Decembrie 2012

La Multi Ani !

24.12.2012| 14 Comentarii
Postat in: Evenimente

Vă doresc tuturor sănătate, fericire si prosperitate.

Sărbători fericite si LA MULTI ANI !

Scrisorile lui Gheorghe Copos. Scrisoarea a V-a. Răspuns la scrisorile 117, 223, 716 şi la SMS 428.

12.12.2012| 7 Comentarii
Postat in: Evenimente

Stimate domnule Adrian Georgescu,

„Prostul nu râde. Se supără!”, afirmă scriitori ruşi Ilf şi Petrov în cartea „Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac”.
Sunt convins de adevărul acestei afirmaţii. Ca atare, daţi-mi voie să mă amuz copios de textul dumneavoastră, scris „iute şi piperat”, cu talent, imaginaţie şi mult umor de calitate.

Spre deosebire de distinşii şi distinsele dumneavoastră colegi şi colege cu care corespondez de câţiva ani, şi care au veleităţi de analişti economico – financiari ai fenomenului „fotbal”, fără a avea, din păcate, expertiza şi informaţiile necesare, dumneavoastră trataţi chestiunea cu umor, cu superioritate şi cu destindere. Foarte bine faceţi pentru că în preajma Sărbătorilor oamenii vor să şi râdă, nu doar să acuze şi să urască.

Ca să rămânem pe aceiaşi lungime de undă vă mărturisesc că îmi daţi idei grozave, la care nu m-am gândit. Ideea de a da sâmburi de cireşe ca întăritor de efort, menţionată în Scrisoarea dumneavoastră nr. 117, e de luat în seamă. Am să îl rog pe medicul echipei să studieze calităţile produsului recomandat. Totul depinde însă de poziţia şi amplasamentul cireşii: pe tort sau pe colivă. Mă gândesc spre exemplu la coliva sportului românesc, aşezat pe principii inadecvate timpului în care trăim. Rezultate: aproape pe toate liniile vin informaţii despre eşecuri peste eşecuri. Inclusiv la sporturi la care, pe vremuri, „făceam legea”: atletismul – fără medalie olimpică, după zeci de ani; handbalul – ratarea semifinalelor la Campionatul European; fotbalul – în colaps; canotajul – sub aşteptări la Olimpiadă. Şi se poate continua cu exemplele.

Trecând la Scrisorile dumneavoastră nr. 223 către public, şi 716, către mine însumi, constat că înclinaţia spre „a şugui”, cum zicea Ion Creangă, nu vă împiedică să judecaţi foarte corect situaţia: într-adevăr, legea română a insolvenţei a fost gândită pentru a resuscita organisme economice aflate, dacă nu în „moarte clinică”, cel puţin într-o stare de slăbiciune. Aveţi dreptate când spuneţi că echipei „îi va merge mai bine legată la aparatele de menţinere în viaţă ale statului.” Într-adevăr, statul are interesul să ţină în viaţă comercianţii. Un comerciant mort nu plăteşte impozite, nici nu face export, nici nu dă de lucru, nici nu joacă în Europa. Unul viu – da ! Dacă poate, fi, deci, readus pe linia de plutire, e foarte bine. Asta e gândirea legată de regulile insolvenţei. Şi dacă Statul, în marea lui mărinimie (mărinimie cu care, spre exemplu, a crescut numărul de parlamentari cu 25 % în preajma anului 2013, care se anunţă ca fiind cel mai greu din întreaga criză pe care o traversăm), va dori să plătească administratorul judiciar, nu ne vom putea opune. Sunteţi însă sigur de mărinimia Statului ?

Despre portofelul gol găsit în stadion („P.S. Mă adresez acum direct ocupantului locului 32, rândul 2, tribuna I, de la partida de sâmbăta trecută. Pentru portofelul gol găsit acolo oferiţi recompensă?”): cred că este al meu. În el au fost 30 de milioane de euro, la începutul aventurii mele la Rapid. Dacă ziceţi că este gol, înseamnă că aveţi dreptate. Şi eu zic la fel, acum este gol! Din păcate!

„Angajaţii care se ocupă cu dezlipirea tapetului şi cu parchetul” lucrează în perspectivă. După terminarea procedurii de insolvenţă care, sper, va duce la redresarea Rapidului, tapetul şi pachetul urmează, oricum, să fie înlocuite cu altele noi.

Scrisoarea 803, către ceilalţi creditori, ne umple de groază vorbind despre Sfârşitul Lumii, potrivit calendarului mayaş, şi despre recuperarea datoriilor de către creditori, noi fiind cei mai mari dintre ei. Nu ştiu cum au calculat mayaşii, dar sfârşitul unei lumi – lumea fotbalului, aşa cum a fost ea până acum – este aici şi îl trăim cu toţii, fără să simţim, poate. Planeta – fotbal se scufundă. Încet – Încet!

PS. Dialogul permanent cu cotidianul dumneavoastra ma face sa cred ca, intr-adevar, voi ajunge la Scrisoarea 803 !

Cu stimă,
Gheorghe Copos

Scrisorile lui Copos. Scrisoarea a IV-a. Drept – credinciosului Cristian

10.12.2012| 2 Comentarii
Postat in: Afaceri, Eseuri Cultura, Sport

Stimate domnule Cristian Geambaşu,

Consider de datoria mea să fac câteva comentarii referitoare la articolul dumneavoastră, „Copos aşa cum îl ştiţi”. Având în vedere rezonanţa profund creştină a numelui dumneavoastră mă voi destăinui ca unui duhovnic, cu toată sinceritatea; aşa, măcar, vor afla cititorii „cum să îl ştie pe Copos”.

Să luăm lucrurile punctual, aşa cum v-am obişnuit în precedentele mele „Scrisori”:

1.    Aveţi o preocupare majoră în ceea ce priveşte relaţia mea cu justiţia. Apreciez. Păcat însă că memoria vă joacă feste, de cel puţin două ori:
a.    Uitaţi că înaintea instanţei care a pronunţat o condamnare a existat o altă instanţă, la fel de onorabilă, care a pronunţat O ACHITARE !
b.    Uitaţi de existenţa principiului prezumţiei de nevinovăţie, care spune că orice om este considerat NEVINOVAT până la rămânerea definitivă a unei sentinţe de condamnare; având în vedere că hotărârea la care faceţi referire NU ESTE DEFINITIVĂ, prezumţia de nevinovăţie mi se aplică.
2.    Aţi înţeles (sau, poate, aţi interpretat) greşit părerea mea despre doamna Maria Andrieş. În realitate, am o înaltă apreciere faţă de calităţile sale jurnalistice, absolut incontestabile. Citesc întotdeauna cu interes, cu pasiune chiar, articolele sale, mai ales pe cele despre mine. Totodată, sunt convins de multiplele sale talente. Am încercat să îi fac un compliment, nicidecum să o desconsider. Singura mea obiecţie faţă de analiza pe care a realizat-o mai deunăzi este aceea că, în general, fiecare om e bine să facă ceea ce ştie foarte bine. Or, în cazul de faţă, am convingerea că activităţile financiar bancare şi comerciale nu sunt „punctul forte” al colegei dumneavoastră. Altfel, ar fi om de afaceri ori de bancă. Poate că doamna este în situaţia lui Eminescu (la care aţi făcut referire în textul dumneavoastră): şi Eminescu a scris mult despre economie, ceea ce însă nu l-a ajutat să devină om de afaceri. El se pricepea la alte lucruri !
3. Jurnalismul nu este o activitate minoră. Se întâmplă însă ca jurnalismul să fie una, iar economia – alta. Fac apel din nou la memoria dumneavoastră şi vă rog să vă amintiţi cum a mers economia românească atunci când ministrul ei a fost, pentru o anumită perioadă, un jurnalist – pentru care, de altfel, am toată stima şi consideraţia. Ca jurnalist, nu ca ministru !
4.    „Clubul mi-a adus faimă şi bani”:
a.    întrebare retorică: aţi dori oare să vă aflaţi în stadionul Giuleşti, să fiţi George Copos şi să vă bucuraţi de faima mea din prezent? Mă îndoiesc !
b.    despre bani: v-aş dori să aveţi atâţia bani câţi am câştigat eu de pe urma Rapidului (pentru care am cheltuit milioanele de euro despre care ştiţi cu toţii), dar nu e creştineşte să blestemi în Postul Crăciunului !
5.    „Clubul pe care puneam mâna în urmă cu vreo 20 de ani” era ceva mort; mai exista doar numele din el. L-am reînviat. La solicitarea părinţilor celor care acum mă critică. Credeţi oare că a fost o greşeală ? Ar fi trebuit să îl las „să se ducă” ? Mă întreb şi eu !
6.    „Fiind la fel de nepriceput ca şi colega mea în ale finanţelor, continuu să nu cred că un imperiu al afacerilor se poate clădi pe fundaţie de savarine şi cărămizi de plăcinte.” Nu sunteţi deloc descalificat în ochii mei, doar că aveţi informaţie insuficientă. Uitaţi că foarte multe afaceri colosale se derulează în sectorul industriei alimentare: unii fac băuturi: Coca Cola ori Pepsi Cola; alţii fac ciocolată şi dulciuri: poate aţi auzit de Kraft Jacobs Suchard ori de Ferrero Rocher. Alţii fac savarine şi plăcinte. Credeţi-mă, „fundaţiile de savarine” şi „cărămizile de plăcinte” sunt un business adevărat. Oamenii au nevoie de alimente tot timpul.
7.    Aveţi dreptate când afirmaţi că plătesc salarii şi dezamorsez tensiuni sociale. Nu ştiu însă la ce vă referiţi când vorbiţi despre „dispreţul patronului faţă de salariatul netrebnic”, despre „capitalismul cu faţă comunistoidă” ori despre „aroganţa şi obrăznicia angajatorului faţă de angajat”. Dacă ar fi să căutăm resorturile comunistoide din societatea noastră, atunci ar trebui, poate, să le căutăm în altă parte. Chestiunea cu aroganţa, dispreţul şi obrăznicia angajatorului sunt extrase din manualele de istoria patriei, din cele de economie politică şi din cele de socialism ştiinţific tipărite înainte de 1989. Acolo se arată ce rău e burghezul. Poate doar moşierul să fie mai rău ! În realitate, lucrurile sunt simple şi piaţa le reglează pe toate: piaţa îţi arată de câţi angajaţi ai nevoie; ea îi impune cu cât să îi plăteşti, în funcţie de ce produci, la ce calitate şi la ce preţ vinzi; ea te obligă – cam ca acum, din păcate – să îţi adaptezi numărul de angajaţi la cerinţele pieţei. În rest, orice angajator serios ştie bine că fără angajaţii săi loiali nu poate rezista. Are tot interesul să îi ţină aproape de el şi mulţumiţi. Deci, chestiunea cu „dispreţul” este o gogoaşă „comunistoidă”.
8.    „George Copos nu este misogin”. Corect. Ceea ce i-am scris doamnei Maria Andrieş era legat strict de cunoaşterea sau nu a mecanismelor economice. Nu era un atac la nici o femeie din lume. Necunoscătorii în ale economiei sunt atât bărbaţi cât şi femei. Dacă, spre exemplu, în locul ei aţi fi scris dumneavoastră, mi-aş fi exprimat convingerea că sunteţi un excelent şofer, un mare jucător de jocuri pe calculator sau un minunat pescar. Dar staţi deoparte de finanţe şi comerţ – nu e lumea în care vă mişcaţi cu uşurinţă !
9.    Constat că în scris folosiţi „Î din I” şi „sînt” spre deosebire de mine, care folosesc „Î din A” şi „sunt”. Să consultăm amândoi Academia Română, prin Monitorul Oficial Nr. 59 din 22 martie 1993 – Regulile “Sextil Puşcariu”.

Cu stimă,
Gheorghe Copos

Scrisorile lui George Copos. Scrisoarea a II-a. Despre iubirea de Rapid

07.12.2012| 1 Comentarii
Postat in: Media, Sport

Stimate domnule Decebal Rădulescu,

Textele dumneavoastră sunt, de regulă, un amestec bizar de adevăr şi de neadevăr, de corectitudine şi de deviaţii de la realitate. Articolul de azi nu face excepţie. Să mă explic. Mai întâi despre partea deviantă.

Vorbiţi cu patos despre iubirea de Rapid, despre istoria şi tradiţia lui, despre nume mari din galeria de super-staruri afirmată în Giuleşti. Până aici, corect. După care mă acuzaţi de faptul că „am muls Rapidul până l-am lăsat fără vlagă”. Mi se pare profund incorect ceea ce afirmaţi. V-aţi întrebat vreodată, apropos de iubirea de un club, prin ce forme se manifestă această iubire ? O formă este aceea de a te duce la stadion şi de a te manifesta ca suporter. Este o formă admirabilă şi demnă de tot respectul – atâta timp cât te porţi civilizat şi nu obligi clubul la plăţi de zeci de mii de lei şi nu atragi suspendarea terenului de joc. Este deci o formă respectabilă de manifestare a iubirii, dar nu singura.

O altă formă este aceea de a încerca să asiguri unui club ceea ce îi este necesar pentru performanţă: bază de pregătire, tehnicieni, alimentaţie, asistenţă medicală, şi câte şi mai câte. Toate acestea costă. Nici dumneavoastră şi nici alţii dintre cei care staţi pe margine – în sensul că nu sunteţi implicaţi în mecanismele economice de asigurare a fondurilor necesare – nu vă puteţi imagina cât de dificil este acest lucru. Personal am asigurat clubului în jur de 21 milioane de euro, din 2009 încoace, de la momentul în care – am re – preluat clubul. De ce credeţi că am făcut acest lucru, dacă nu din iubire de Rapid ? Credeţi că nu mi-am dat seama că mulţi din aceşti bani nu se vor mai întoarce niciodată ? Mă puteţi crede chiar atât de naiv ?

Eu nu sunt un tip sentimental. Nu sărut drapele, nu dansez şi nici nu plâng în public, nici de fericire, nici de necaz. Dar asta nu înseamnă că nu simt „vişiniu” şi că nu aud şi noaptea, în somn, „glasul roţilor de tren”. Sunt un om al afacerilor. Forma mea de manifestare a iubirii de Rapid este aceea de a-i asigura sumele care îi sunt necesare.
Poate că tocmai iubirea de Rapid ne-a orbit, pe noi, cei care susţin sau conduc Rapidul,     într-atât încât să nu mai urmărim ferm modul în care au fost folosiţi banii. Poate ar fi trebuit să avem întrebări referitoare la numărul de jucători din lot, la salariile jucătorilor, la pretenţiile staff-urilor tehnice legate de aducerea unora sau a altora dintre jucători, etc.

Nu am făcut-o suficient de atent şi, la un moment dat, am constatat că banii s-au dus iar echipa nu merge. Nici un om raţional nu poate să vadă că maşina îi alunecă în prăpastie iar el să nu apese pe frână. Asta facem noi acum: apăsăm pe frână. Oprim un mecanism care funcţionează defectuos. Vrem reorganizarea clubului. O va face administratorul judiciar care va fi numit, care va astupa găurile prin care s-au scurs banii şi va impune un plan de redresare.

Deci: clubul nu e mort, nici nu va muri. Este doar momentul în care Rapid se transformă, se re – creează, într-o formă mult mai eficientă.
Ca să închei cu partea deviantă a textului dumneavoastră. Domnule Rădulescu, sunt convins că dumneavoastră ştiţi foarte bine că tot ce v-am scris este adevărat. În aceste condiţii, seara, când vă duceţi la culcare şi, ca orice bun creştin, faceţi bilanţul zilei întrebându-vă „Oare am greşit cu ceva astăzi ? Oare am nedreptăţit pe cineva astăzi?”, nu aveţi nici o remuşcare pentru faptul că mă judecaţi greşit în permanenţă ?

Acum trec la partea adevărată a articolului dumneavoastră. Sunt perfect de acord că suporterii trebuie să umple stadionul. Sunt de acord că Rapidul nu e nici unul din noi, cei care, acum, ne ocupăm de destinele lui. E mult mai mult şi mult deasupra. Este ceva sublim, care va dăinui, indiferent de greutăţile din ziua de azi. Rapidul are nevoie de galeria care să îi fie alături, care să îl susţină, fără injurii, fără acuzaţii şi fără acte necugetate. Echipa va dăinui – asta este misiunea pe care dorim să o îndeplinim. Ea trebuie să îi aibă alături pe cei care o iubesc, indiferent de cine sunt, vremelnic, finanţatorii ori conducătorii clubului.

Deci, în acord cu domnul Decebal Rădulescu, vă cer:
„Suporteri ai Rapidului, umpleţi Giuleştiul!”

Scrisorile lui George Copos. Scrisoarea a III-a. Planeta nu se scufundă când vrem noi

07.12.2012| 0 Comentarii
Postat in: Evenimente

Stimată doamnă Maria Andrieş,

Sunteţi o distinsă reprezentantă a presei sportive. Sunt convins totodată că sunteţi o bună gospodină şi o excelentă specialistă în arta culinară. Cred că coaseţi foarte bine şi îngrijiţi flori cu mare talent. Având toate aceste calităţi nu vă pot suspecta că aţi plătit vreodată un salariu, că aţi semnat vreodată o factură sau un contract, că aţi efectuat vreodată vreo operaţiune de export, că aţi făcut vreodată un „headging” ori că sunteţi familiarizată cu cash-ul colateral sau cu operaţiunile pe piaţa valutară. Nu cred că ştiţi să dezamorsaţi tensiunile cu organizaţiile sindicale. Nici nu vă pot cere aşa ceva. Nu e lumea dumneavoastră. În acest context rămân împietrit de uşurinţa cu care comentaţi realităţi economice cu care, să mă iertaţi, sunteţi total „în paralel”.

Cel mai recent articol al dumneavoastră îmi dă nenumărate ocazii de a rămâne perplex. Este genul de perplexitate în care rămâne un specialist care discută cu un profan şi constată că acesta din urmă nu înţelege nimic din ce i se explică. Ce să facă un bancher care explică unui om simplu ce e creditul de construcţie, cel pe termen lung, cel de TVA şi care e diferenţa dintre ele, iar omul nu pricepe nimic!

Cam aşa perplexitate mă cuprinde şi pe mine când văd cu câtă „inocenţă” plină de preţiozitate vă referiţi la mecanisme economice şi comerciale, altfel simple pentru cunoscători, dar pe care nu le puteţi stăpâni, ele fiind dintr-o altă lume decât jurnalismul. Pot să vă dau multe exemple, culese din textul dumneavoastră:
–    vă miraţi de faptul că datoria este de “29,4 sau 29,5 milioane de euro”: e simplu: unele sume sunt în lei; rata de schimb euro – leu se modifică; în funcţie de rata de schimb aplicată (la momentul plăţii sau la un alt moment) suma este mai mare sau mai mică;
–    „aproximativ 21 de milioane reprezintă datorii către domnul Copos şi firmele sale. Rapid are datorii către propriul patron”: AŞA ESTE: Rapid are datorii faţă de societăţi din cadrul Holdingului, cu care a încheiat contracte de împrumut; banii, stimată doamnă, nu se pot scoate dintr-o societate aşa cum scoateţi dumneavoastră pasta din pix; procedura este complicată, este reglementată de legi şi se face cu contabili, cu avocaţi, cu bancheri. E o treabă foarte complicată;
–    Datoriile faţă de societăţi comerciale trebuie onorate, căci există legi şi pentru aceste situaţii; din Holding sau de aiurea, societăţile comerciale trebuie să îşi recupereze creanţele, care nu pot să dispară, pur şi simplu, aşa cum le-ar fi putut face să dispară prietenul dumneavoastră Mesmer, la care faceţi referire;
–   „Nu vom afla niciodată meandrele contractelor dintre Copos şi Copos, nu vom şti cîţi bani – pe ce “portiţe” legale, de unde, către unde şi de ce – au circulat prin conturile clubului”: ba veţi afla, dacă va fi ceva de aflat; pentru asta există procedura de insolvenţă, pentru ca toate lucrurile neclare să se clarifice iar situaţiile neclare, incorecte sau ineficiente, dacă există, să fie corectate. Trebuie să ştiţi că finanţatorii au sarcina de a finanţa cluburile. Ei nu se ocupă şi de contabilitatea curentă; poate de aceea apar situaţii cum este cea de la Rapid: nu am fost suficient de atenţi cu modul de cheltuire a banilor!
–    „De vreme ce patronul Copos a cerut insolvenţa, are dreptul de a numi administratorul clubului. Are dreptul de a desemna un om de încredere care să se ocupe de reorganizare. Nu va veni nici un expert din afară să studieze evidenţele contabile şi să afle cum de s-a ajuns la 30 de milioane de euro datorie”: e părerea dumneavoastră. Noi dorim, într-adevăr, să redresăm clubul. Pentru aceasta vom propune un administrator judiciar cu o reputaţie neştirbită, a cărui imparţialitate să fie deasupra oricărei discuţii; este interesul nostru, în primul rând;
–    „Ştim atît: George Copos şi firmele lui au de recuperat 21 de milioane de euro de la Rapid. Asta nu înseamnă că George Copos şi firmele lui au virat în conturile clubului 21 de milioane de euro.”: ba da, asta înseamnă. Din păcate ! Cu 21 de milioane de euro făceam un hotel de 5 stele !
–    „Economia reprezintă un domeniu tare sofisticat, în amestec cu fotbalul.”: de această dată sunt de acord cu dumneavoastră. Ceea ce se întâmplă în sportul românesc, în fotbal, cu precădere, este un rezultat al dezinteresului guvernamental faţă de sport, arătat timp de peste 20 de ani. Sportul a fost fie ne – reglementat (a se citi ne – sprijinit), fie a fost reglementat după regulile aplicabile în general societăţilor comerciale: şi celor din agricultură, şi celor din siderurgie şi celor din industria de pantofi. A aplica unor oameni / fotbalişti reguli aplicabile strungurilor, monitoarelor de calculator sau măturilor, considerându-i „active ale societăţii” şi plătind TVA pe ei, nu poate fi nici benefic şi nici funcţional, pe termen lung. În aceşti 20 de an de „economie de piaţă romantică” am încercat, şi eu, şi alţii, să găsim soluţii. Acum nu mai avem nici imaginaţie, şi nici putere, şi nici nervi, şi nici bani. Şi, sincer, găsindu-ne „Singuri împotriva Tuturor”, uneori nu mai avem nici disponibilitate;
–    „Condiţiile de licenţiere de la noi sunt mai relaxate. Şi aşa vor rămâne.”. Inexact. Condiţiile de licenţiere de la noi sunt cele impuse de forurile fotbalistice internaţionale;
–    În fine: „Creditorul George Copos şi firmele lui au cerut dobânzi mari la împrumuturi?”: glumiţi, doamnă; în România există legi şi Banca Naţională a României, astfel încât dobânzile nu sunt la latitudinea oricui; există reguli de la care nu te poţi abate, nici în sus şi nici în jos.

În final permiteţi-mi ca, impresionat de apetitul dumneavoastră faţă de economie şi de cunoştinţele în acest domeniu pe care le aveţi, să vă fac o propunere: nu aţi fi interesată să preluaţi clubul Rapid ? Vi-l ofer la preţul de 1 leu şi renunţ şi la mai mult de jumătate din datorii, cele faţă de mine personal ! Şi nu sunt puţine ! Sunt convins că aţi fi un foarte bun administrator. Până şi Paris Hilton ar fi invidioasă pe dumneavoastră !

Comunicat al FC Rapid. Insolvenţa – singurul mecanism juridico – economic care poate salva clubul

07.12.2012| 0 Comentarii
Postat in: Sport

Fotbal Club Rapid este organizat în prezent ca societate comercială pe acţiuni. O perioadă de timp activităţile clubului au fost încununate de succes, din punct de vedere sportiv. Începând cu ianuarie 2009, de când noi, recunoaştem, am făcut o imensă greşeală şi am re-preluat clubul, situaţia s-a deteriorat, acumulându-se obligaţii financiare împovărătoare.

În această situaţie conducerea clubului a căutat să identifice cea mai potrivită metodă de redresare a finanţelor clubului şi de salvare a existenţei acestuia.

Considerăm că această metodă este cea a insolvenţei.

Insolvenţa reprezintă acea situaţie în care debitorul nu mai dispune de suficiente fondurilor băneşti pentru plata datoriilor sale. Procedura de insolvenţă se poate aplica oricăror persoane juridice de drept privat care desfăşoară activităţi economice, deci şi cluburilor de fotbal constituite ca societăţi pe acţiuni.

Insolvenţă înseamnă că, spre exemplu, o societate, în cazul de faţă SC Fotbal Club Rapid SA, nu dispune, la un moment dat, de sumele necesare pentru a-şi plăti datoriile.

Legea insolvenţei are ca scop instituirea unei proceduri prin care să se acopere datoriile celui aflat in insolvenţă. Se urmăreşte salvarea societăţii aflate în dificultate prin reorganizarea acesteia, pe baza unui plan întocmit în acest sens. Procedura se derulează sub conducerea unui administrator special şi sub supravegherea unui administrator judiciar. Pe parcursul procedurii societatea este obligată să îndeplinească schimbările de structură prevăzute în plan. Procedura insolvenţei nu urmăreşte aşadar distrugerea societăţii ori intrarea ei în faliment. Este, pur şi simplu, un mecanism de „curăţare” de datorii a societăţii şi de însănătoşire financiară a acesteia.

După declanşarea procedurii de insolvenţă, societatea respectivă urmează să treacă  printr-o restructurare, în speranţa că ea se va „însănătoşi“. De asemenea, conducătorii companiei care a cerut insolvenţă nu vor mai controla situaţia financiară, de ea urmând a se ocupa administratorul judiciar. Acesta va stabili ordinea şi modul în care creditorii îşi vor recupera banii de la societatea care a intrat în insolvenţă.

Prin comparaţie, falimentul înseamnă o procedură diferită, aceea de încetare a existenţei unei societăţi comerciale, încetare ce se aplică acelora societăţi care nu – şi mai pot onora datoriile.

În România au existat şi până acum situaţii în care chiar şi cluburi sportive de reală performanţă, campioane ale României şi participante în cupele europene, să acumuleze datorii semnificative. Ca atare, ele au intrat în executare silită şi împotriva lor s-a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. Printre cluburile care, în timp, s-au aflat în asemenea situaţii se numără: Asociaţia F.C. Unirea Urziceni, Clubul Sportiv Unirea Urziceni, Clubul Sportiv Politehnica Unirea Iaşi, Clubul Sportiv FC Farul Constanţa, Societatea Fotbal Club Unirea 2006 SA din Alba Iulia, Fotbal Club U Craiova SA, FC Bihor Oradea, Asociaţia Fotbal Club Naţional Bucureşti.

Procedura de insolvenţă este aplicată cu succes şi în străinătate, în vederea salvării cluburilor de fotbal aflate în dificultate. Multe cluburi faimoase au trecut prin această experienţă: Queens Park Rangers, Derby County, Ipswich Town, Leeds United, Southampton – în Anglia, Dundee şi Rangers – în Scoţia, Mallorca – în Spania.

Leeds United, spre exemplu, a avut probleme financiare începând cu luna mai 2007. A intrat în administrare specială, a depăşit perioada critică şi s-a redresat. Trecerea prin reorganizare a ajutat clubul să devină atractiv pentru investitori, astfel încât acţiunile au fost achiziţionat, 100 %, de fondul de investiţii private „GFH Capital”, clubul găsindu-şi astfel un finanţator solid.

Queens Park Rangers a trecut prin dificultăţi financiare în 2007 – 2008, atunci când clubul a fost pus sub administraţie financiară. În urma redresării sale acţiunile clubului au fost cumpărate de proprietarii Formulei UNU, miliardarii Bernie Ecclestone şi Flavio Briatore. Ulterior, şi miliardarul Lakshmi Mittal a cumpărat un pachet de acţiuni ale clubului.

Şi în Spania sunt echipe care au traversat perioade mai puţin faste şi au parcurs etapele procedurii de insolvenţă. Spre exemplu Real Club Deportivo Mallorca, câştigătoare a Cupei Regelui în 2002–03, a intrat sub administrare specială în mai 2010. În final, clubul a fost preluat de un consorţiu din care face parte şi superstarul tenisului, Rafael Nadal.

În aceste condiţii solicitarea de a se aplica procedura insolvenţei în cazul lui FC Rapid SA trebuie înţeleasă ca o măsură de protejare şi de salvgardare a clubului, în vederea însănătoşirii sale financiare cât mai rapide, şi de achitare a datoriilor restante. Suntem convinşi că măsurile ce vor fi luate vor împiedica declanşarea a ceea ce cu toţii dorim să evităm, respectiv procedura falimentului.

FC Rapid SA

Despre preţuri şi despre calitate

03.12.2012| 12 Comentarii
Postat in: Afaceri, Media

În presa din 3 decembrie 2012 a fost publicat un studiu intitulat „De ce nu aleg străinii să-şi petreacă Revelionul în România.” Printre altele, în studiu se arată că „preţurile mari practicate de hotelieri la munte, opţiunile limitate de agrement, dar şi majoritatea restaurantelor şi magazinelor închise în prima zi din noul an ţin turiştii străini departe de România de Revelion, potrivit agenţiilor de turism. Pe Valea Prahovei, un Revelion este mai scump decât în Elveţia şi costă cu 20-30% mai mult decât în Austria sau cu 40% mai mari decât în Bulgaria. Străinii ar putea fi atraşi de revelion aici cu tarife mai mici, mai ales la munte. Străinii nu vor să plătească 300-400 de euro doar pentru masa de Revelion la un hotel de cinci stele în Bucureşti. Preţurile sunt aşa de mari pentru că sunt dispuşi să le plătească românii, persoane publice şi diverse staruri şi starlete care vor să fie văzute”. Problema este ce servicii primeşti pentru banii aceştia: este relaţia calitate – preţ. Hotelurile deţinute de George Copos la Poiana Braşov sunt printre cele mai scumpe de la munte. „

Analiza este interesantă şi merită câteva scurte comentarii.
1.    Cred că premisa de la care se porneşte, aceea că există „români” şi „străini”, este forţată. În Uniunea Europeană, din câte ştiu eu, există doar „cetăţeni europeni”. UE este o structură anti – discriminare. Nu cred că Românii trebuie să fie consideraţi nici mai sus, dar nici mai jos decât străinii. Nu ne supra – evaluăm dar nici nu trebuie să ne sub – evaluăm.

2.    Din câte ştiu eu, în economia de piaţă preţurile nu se formează arbitrar. Aici acţionează legi obiective, dintre care una este „Legea cererii şi a ofertei”, lege pe baza căreia se stabilesc preţurile. Acestea nu sunt o creaţie artificială. Preţul pe Valea Prahovei sau la Poiana Braşov nu se stabilesc în funcţie de preţurile în Elveţia, Austria, Malta sau Dubai. Ele se stabilesc în funcţie de valoarea cu care hotelierii reuşesc să îşi vândă produsele: noaptea de cazare ori masa de Revelion. Dacă reuşesc să o vândă la un preţ corect, atunci eu aş spune: „Bravo lor”. Înseamnă că produsul este de bună calitate şi atât de interesant încât sunt oameni dispuşi să cumpere la acest nivel.

3.    Consider că preţurile Ana Hotels sunt corecte şi în concordanţă cu legile economiei de piaţă. Argument: toate locurile pe care le oferim noi pentru perioada de Revelion au fost deja vândute până la data de 25 noiembrie 2012. Înseamnă că preţurile sunt corecte. Poate că aceste preţuri îi miră pe unii. Pe alţii – nu. În economia de piaţă trebuie să se ofere produse adaptate fiecărei categorii sociale. Trebuie să existe produse la preţuri mici, pentru unii care caută aşa ceva, dar şi produse de calitate „premium”, pentru cei interesaţi.

4.    Cred că trebuie demontată mentalitatea că România trebuie să fie neapărat o „destinaţie ieftină”, pentru săraci. România poate fi şi o destinaţie care să ofere super – produse. Ce oferă în plus, spre exemplu, Dubai-ul, care este un deşert de nisip ? Cu ce este el mai spectaculos decât Poiana Braşov ? Şi totuşi Dubai-ul a ajuns o destinaţie foarte atractivă. De ce nu ar deveni şi România o astfel de destinaţie, unde produse de mare calitate să se epuizeze în câteva zile ?

5.    Concepţia mea este că atunci când oferi produse de bună calitate, aşa cum este cazul la Ana Hotels – care, în ultimii 3 ani, a investit peste 17 milioane de euro în hotelurile sale SPORT HOTEL & SPA şi BRADUL din Poiana Braşov – trebuie să oferi aceste produse la preţuri corespunzătoare calităţii lor. Trebuie ca preţul să reflecte calitatea produselor, iar acestea trebuie adaptate la cererea pieţei, adică să fie de o calitate fără cusur.