Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Arhiva pentru luna Septembrie 2012

Domnul GI şi antrenorii

24.09.2012| 26 Comentarii
Postat in: Sport

Distinsul domn GI este, uneori, plin de un umor „specific” lui. Alteori umorul lui este, în mare măsură, lipsit, de legătura cu realitatea. Dacă numele Rapidului nu ar fi amestecat în noile declaraţii halucinante ale domnului GI, preluate de presa sportivă, problema nu m-ar interesa. Dar, întrucât domnul GI se preocupă în mod constant de viaţa noastră din Giuleşti, mă simt dator să fac câteva precizări.

Se vorbeşte pe la colţuri, plecându-se de la nişte afirmaţii deplasate ale domnului GI, că demisia lui Marius Şumudică de la Vaslui – demisie pe care nu o comentez, ea fiind un act de voinţă al său – ar putea fi urmată de o numire a acestuia ca antrenor la Rapid.

Înainte de orice altceva vreau să îmi afirm stima pentru antrenorul Marius Şumudică. Este un reprezentant marcant al noului val de specialişti, proveniţi din rândul foştilor jucători importanţi. Are o viziune clară şi modernă asupra jocului, este un om dedicat şi de caracter.

Există însă, după părerea mea, o mare problemă a lui Marius Şumudică, problemă pe care vreau să o subliniez cu toată seriozitatea. În doar câţiva ani cariera lui de antrenor l-a dus pe băncile tehnice ale unor echipe importante din Liga I, într-un timp mult prea scurt. Lista echipelor din Prima Ligă pe la care a trecut Marius este considerabilă: Astra, Gloria Bistriţa, Rapid, Braşov, Vaslui. Dacă luăm în consideraţie şi echipele Rocar, Berceni, Inter Gaz, Progresul şi Farul Constanţa, pe care le-a antrenat, lista devine chiar impresionantă.

La nici una din aceste echipe, cu excepţia Rapidului, Marius Şumudică nu a stat mai mult de o jumătate de sezon. Motivele renunţărilor lui nu sunt de discutat acum. Important este faptul că nici unul dintre proiectele în care a fost implicat Marius nu s-a finalizat, el lucrând doar câteva luni la fiecare dintre echipele de mai sus !

Performanţa nu se realizează nici cu orgolii, nici cu ambiţii, nici cu nervi. Se realizează cu răbdare, cu calm, cu dăruire şi cu muncă constantă. Cu continuitate, nu cu salturi.

Rapidul este mereu flămând după performanţă. În opinia mea, pentru a fi performant şi pentru a dovedi acest lucru, un tehnician trebuie să ducă până la capăt proiectele în care este implicat. Eu cred că un antrenor bun trebuie să aibă continuitate de cel puţin 2 ani la o echipă pentru a dovedi că este, într-adevăr, un specialist valoros. Cam atâta timp cred eu că îi este necesar unui bun tehnician pentru a face echipa să joace cum vrea el.

Atâta timp cât Marius nu va reuşi să aibă un parcurs de cel puţin 2 ani la o echipă, cu care să facă performanţă reală, problema revenirii lui în Giuleşti nu se pune, atâta timp cât eu răspund de destinele Rapidului ! Clubul nostru are un antrenor bun, în care continuăm să credem şi în care vom crede şi mai mult peste 2 ani !

Motiv pentru care demersuri făcute pe lângă suporteri, sponsori ori apropiaţi ai echipei nu vor avea nici o şansă de reuşită. Ar fi bine ca ele să înceteze.