Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Arhiva pentru luna Februarie 2012

Solidaritate cu Vrancea – în continuare

29.02.2012| 5 Comentarii
Postat in: Evenimente

Solidaritatea noastră cu oamenii greu încercaţi din Vrancea merge în continuare.

Aşa cum am promis, vrem să venim în ajutorul oamenilor care suferă, oferindu-le ceea ce ne-au solicitat. La precedenta noastră deplasare în satele din Vrancea am aflat că oamenii au nevoie de medicamente. Ne-am mobilizat şi, împreună cu câţiva prieteni care simt şi cred, ca şi noi, că oamenii au nevoie de fapte şi nu de vorbe, am adunat o cantitate importantă de medicamente de strictă urgenţă şi necesitate: multivitamine, susţinătoare de efort, anti-gripale, medicamente care sporesc rezistenţa naturală a organismului, propolis, extracte din plante şi fructe de pădure, Ginkgo Biloba, Diclofenac, antitermice, antiinflamatoare şi alte asemenea.

Fundaţia „ANA” va distribui aceste produse oamenilor din câteva comune din judeţul Vrancea, care au cea mai mare nevoie de ele. Vom fi prezenţi acolo în cursul săptămânii viitoare. Sperăm că medicamentele ajung la timp şi că ele vor contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor, bătrânilor şi bolnavilor din zonă.

Prin acest gest umanitar Fundaţia ANA este din nou alături de cei care au într-adevăr nevoie de ajutor, aşa cum a mai făcut-o, nu odată, în unele situaţii – limită, cum ar fi inundaţiile din anii trecuţi.

Le dorim tuturor sănătate !

Solidaritate cu Vrancea

16.02.2012| 4 Comentarii
Postat in: Evenimente

Iarna acestui an este o iarnă „istorică”. Probabil că ninsorile de acum vor rămâne în statistici ca fiind cele mai abundente din istoria Romaniei. Unii, mulţi, sunt de părere că iarna lui 1954 este cu mult depăşită de ceea ce se întâmplă în prezent.

Zăpezile căzute cauzează nenumărate complicaţii. Unele arată neputinţa sau neştiinţa autorităţilor în a gestiona situaţii – limită. Altele arată disfuncţionalităţi în cadrul structurilor publice, generate de apartenenţe politice diferite – ce păcat că certurile politice nu încetează nici măcar atunci când oameni sunt în nevoie, în foame şi în beznă !

În ceea ce mă priveşte, sunt un simplu cetăţean. Nu am nici o funcţie publică şi, ca atare, nici o responsabilitate legală. Am în schimb o responsabilitate morală faţă de concetăţenii aflaţi în grea încercare, responsabilitate provenind exact din faptul că sunt UN CETĂŢEAN. Ca „om al cetăţii” mă simt dator să fiu alături de cei pe care natura îi încearcă atât de greu. Nu pot face eu tot ceea ce Statul are obligaţia – şi mijloacele – să facă: să dezăpezească drumuri, să asigure curent electric, să furnizeze alimente şi apă, să pună la dispoziţie utilaje necesare, să gestioneze cu înţelepciune mijloacele de care se dispune, etc. Nu pot să îi fac pe oficiali să nu se mai certe între ei, în loc să coopereze pentru a-i ajuta pe români – căci, în primul rând, suntem cu toţii cetăţeni ROMÂNI, nu social – democraţi, liberali, conservatori sau mai ştiu eu ce altceva.

Fac, totuşi, ceea ce pot şi ceea ce simt că trebuie făcut: sunt alături de unii din oamenii care sunt în situaţii dificile. Am făcut-o ieri, 15 februarie 2012. M-am dus în unele din cele mai izolate şi mai năpăstuite comune din judeţul Vrancea: Gologanu, Tătăranu şi Ciorăşti. Nu am mers cu mâna goală: am luat cu mine un TIR plin cu 17 tone de alimente: ulei, zahăr, făină, mălai, pâine, paste făinoase, produse de mezelărie. Legat cu lanţuri şi tras de tractoare grele, cu lamă, TIR-ul a ajuns, până la urmă, la destinaţie şi produsele au fost predate primarilor din cele trei localităţi, urmând ca astăzi să fie puse la dispoziţia oamenilor care au nevoie de ele.

Am optat să merg în Vrancea din două motive. În primul rând, pentru că este unul din judeţele cele mai afectate de căderile de zăpadă. În al doilea rând, pentru că am apreciat fermitatea autorităţilor locale în gestionarea situaţiei. Această fermitate i-a ajutat pe mulţi din locuitorii judeţului să supravieţuiască. Am fost acolo şi am văzut cu ochii mei – dacă nu aş fi văzut, probabil că nu aş fi crezut niciodată: troiene de zăpadă de înălţimea TIR-ului; drumuri pe care se circulă ca prin canioane, pe o potecă de lăţimea unei maşini; zone de kilometri întregi unde nu arde nici un bec electric.

Am văzut însă şi mulţi oameni cu lopeţi, care croiau căi de acces. Am văzut drumuri deschise spre şcoli şi spre biserici, nu spre cârciumi. Am văzut mijloace de transport în comun intrând în sate – cu greu dar cu succes. Am văzut primării care, evident, sunt instituţii importante şi funcţionale, în jurul lor adunându-se oamenii, cu nevoile şi cu speranţele lor.

Îi apreciez pe oamenii care se luptă pentru ei înşişi şi nu stau să aştepte ajutoare exterioare de care să fie dependenţi exclusiv. Sunt SOLIDAR cu vrâncenii cu lopeţi şi cu cei de pe utilaje, care se luptă cu iarna, pentru ei şi pentru familiile lor.

Şi adulţii spun lucruri trăsnite

02.02.2012| 7 Comentarii
Postat in: Afaceri, Sport

„Copiii spun lucruri trăsnite” este o emisiune TV care s-a bucurat de un mare succes în urmă cu câtăva vreme. Umorul afirmaţiilor trăsnite ale copiilor provenea din lipsa lor de informaţie şi de experienţă de viaţă. Se întâmplă uneori ca şi adulţii să spună lucruri trăsnite. Din păcate, în cazul lor nu mai funcţionează prezumţia de „afirmaţii nevinovate”, bazate pe necunoaşterea realităţii sau pe lipsa de informaţii.

Să luăm un exemplu: cineva se duce la schi. Vremea este frumoasă, vântul – normal. Schiază o parte din zi. Foloseşte pentru urcarea pârtiei toate mijloacele mecanice din staţiunea cu pricina: teleschiuri, telescaune, telegondole. La un moment dat vremea se schimbă. Vântul începe să bată cu o intensitate care, potrivit standardelor de securitate din industria transportului pe cablu, face ca funcţionarea mijloacelor de transport să pună în pericol siguranţa schiorilor. Se ia o decizie obligatorie – repet, una obligatorie, nu una lăsată la latitudinea operatorului transportului pe cablu – OPRIREA INSTALAŢIILOR.

Este de înţeles că în rândul schiorilor aflaţi pe pârtie poate să apară o stare de frustrare. Cei mai mulţi înţeleg situaţia. Dacă cunoşti cât de cât regulile de pe pârtie – unele nescrise, dar altele, cum ar fi cele de siguranţă a persoanelor transportate pe cablu, SCRISE CLAR – nu poţi să faci altceva decât să te conformezi situaţiei şi să înţelegi că, pe vânt puternic, instalaţiile nu pot funcţiona.
Dacă, în schimb, ori nu cunoşti regulile minimale ale pârtiei, ori eşti de rea credinţă, ori crezi că regulile sunt pentru oricine altcineva în afară de tine, pentru simplul motiv că tu eşti (sau ai fost) o vedetă TV, atunci faci scandal şi acuzi transportatorul pe cablu că a oprit instalaţiile din motive comerciale şi nu PENTRU A-ŢI PROTEJA ŢIE VIAŢA. Apoi dai buzna într-un studio TV şi îţi prezinţi elucubraţiile în direct: nu e adevărat că era vânt; nu e adevărat că instalaţiile, oricât de moderne, sunt concepute să funcţioneze în anumite condiţii de vânt şi, dacă condiţiile sunt depăşite, instalaţiile trebuie oprite, pentru siguranţa oamenilor de pe pârtie; nu e adevărat că sunt regulamente în acest sens şi că profesioniştii care operează instalaţiile le cunosc foarte bine; nu e adevărat că instalaţiile noastre „Doppelmeyer” de pe pârtie, cele mai moderne din lume, montate printr-o investiţie de 9 milioane de euro, sunt echipamente performante, dotate cu senzori de vânt care opresc automat funcţionarea aparaturii atunci când vântul depăşeşte o anumită intensitate. În general nu e nimic adevărat pe lume decât faptul că există un complot menit să te împiedice pe tine, marele star, să schiezi. Ţi se arată camerele video care monitorizează condiţiile meteo de pe pârtie, inclusiv în partea ei de sus: se vede clar că vântul bate cu putere. Reacţie: Nu e adevărat ! Ţi se explică regulile de siguranţă a transportului pe cablu. Reacţie: Nu e adevărat ! Ţi se explică faptul că oprirea instalaţiilor este făcută spre binele tău personal. Reacţie: Nu e adevărat ! Ţi se explică faptul că oamenii care operează instalaţiile sunt profesionişti care fac această profesie de o viaţă. Reacţie: Nu e adevărat ! Şi, în ignoranţa şi reaua ta credinţă, o ţii tot aşa: instalaţiile nu trebuiau oprite, în ciuda evidenţelor !

E greu să porţi un dialog cu astfel de oameni, care perseverează în eroare. Situaţia se aseamănă cu aceea în care un comandant de avion experimentat decide că nu se poate ateriza pe un anume aeroport, din cauza vremii nefavorabile, dar un pasager protestează vehement şi insistă într-una că aterizarea trebuie efectuată, cu orice risc, pentru că aşa doreşte el, pasagerul.

Şi adulţii spun, uneori, lucruri trăsnite !