Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Arhiva pentru luna Iulie 2011

SCRISOARE DESCHISĂ adresată doamnei ANCA BOAGIU, ministrul transporturilor şi infrastructurii

23.07.2011| 27 Comentarii
Postat in: Comunicate de presa, Sport

Stimată doamnă Ministru,

Atunci când aţi preluat conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii aţi fost pusă în situaţia de a soluţiona multiplele probleme ale sistemului. La cât de numeroase sunt acestea, nu cred că vă lipsea o problemă în plus, care ar fi putut fi soluţionată cu uşurinţă de colaboratorii dumneavoastră. Mă refer la controversa creată de utilizarea stadionului „Valentin Stănescu” din Giuleşti de către clubul FC Rapid. Convins fiind că, din păcate, colaboratorii dumneavoastră nu v-au prezentat situaţia reală, în toată complexitatea sa, îmi permit să vă fac cunoscute în cele ce urmează câteva elemente esenţiale ale chestiunii.
Stadionul a fost realizat sub patronajul Asociaţiei culturale şi sportive C.F.R., fiind inaugurat oficial pe 10 iunie 1939, cu ocazia Ceferiadei organizate pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la punerea în circulaţie a primului tren din România. Echipa de fotbal Rapid a fost mereu unul din reperele sportive ale ceferiştilor bucureşteni. Amintesc aici cele 3 titluri de campioană, cele 13 Cupe ale României şi cele 4 Super – Cupe ale României, câştigate de la 23 iunie 1932, data înfiinţării clubului. Precizez că, dintre trofeele de mai sus, 2 titluri de campioană, 4 Cupe ale României şi toate cele 4 Super – Cupe au fost câştigate după anul 1993, când Fotbal Club Rapid s-a organizat potrivit noilor reglementări din România post – decembristă.
Fidel ceferiştilor, pe care i-a reprezentat întotdeauna, FC Rapid a optat, în 1993, să joace, în continuare pe bătrâna arenă din Giuleşti, în vârstă de 72 de ani, deşi ar fi avut posibilitatea de a juca, în condiţii mult superioare, pe un alt stadion din Bucureşti. În acest sens FC Rapid a încheiat un contract de închiriere cu structura care administrează stadionul, utilizând stadionul pentru un număr de circa 20 de jocuri anual, respectiv pentru meciurile care se dispută pe teren propriu. La acestea se adaugă jocurile disputate de FC Rapid în Cupele Europene, în care s-a calificat aproape în fiecare an.
Pentru a putea utiliza stadionul în condiţii regulamentare, impuse de forurile internaţionale, FC Rapid a efectuat lucrări de amenajare şi modernizare a arenei, constând, între altele, în: instalarea unui nou gazon, lucrări de construcţii şi consolidare la Tribuna I şi la Tribuna Oficială, instalarea de scaune şi fotolii în tribune, instalarea tabelei electronice, montarea de turnicheţi la intrări, modernizarea instalaţiei de nocturnă, instalarea sistemului de supraveghere video etc, lucrări care se ridică la valoarea de 2.070.765 Euro.
În ultimii ani relaţiile dintre CS Rapid, structura care administrează stadionul, şi FC Rapid au fost stabilite printr-un contract încheiat la data de 22.02.2005, valabil până la data de 30.06.2012, semnat de şefii celor două structuri, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile reciproce.
Datorită, în principal, interpretării diferite ale unor prevederi din legislaţia fiscală a ţării noastre privind taxa pe valoare adăugată, precum şi nerespectării Protocolului semnat, în luna iulie 2009, între preşedintele CS Rapid şi preşedintele FC Rapid, protocol care reglementa obligaţiile lunare în ceea ce priveşte plata utilităţilor, s-a ajuns la poziţii divergente privind cuantumul sumei datorate de FC Rapid.
Dificultăţile de comunicare cu SC Rapid, care nu ne-a furnizat în timp util informaţiile necesare pentru a putea efectua plăţile, în cuantumul legal şi contractual, au dus la întârzierea în plată a unei sume de 131.769,21 lei, În nici un caz FC Rapid nu datorează suma de 150.000 euro, la care face referire CS Rapid. Clubul nostru şi-a manifestat şi îşi manifestă în continuare totala disponibilitate de a achita integral suma în cauză, în termen de maximum 48 de ore de la momentul în care se ajunge la un acord între cele două părţi.
În vederea ajungerii la un astfel de acord, între CS Rapid şi FC Rapid s-au purtat discuţii, atât pentru stabilirea cuantumului sumei datorate de noi cât şi pentru stabilirea termenului şi modalităţii de plată. E o practică normală, care are loc în mod frecvent în orice societate bazată pe regulile economiei de piaţă şi care porneşte de la disponibilitatea noastră de a achita suma restantă, rămânând de convenit doar câteva aspecte tehnice ale problemei. Ni se pare total nefiresc şi nesportiv ca, în mijlocul acestor negocieri, CS Rapid să rezilieze contractul cu FC Rapid. S-a ajuns, prin această măsură nejustificată, la o situaţie în care toată lumea pierde: pierde CS Rapid, care este pusă în situaţia de a încasa cu întârziere suma la care are dreptul; pierde FC Rapid, care este obligată să rupă o tradiţie veche de peste 70 de ani şi să joace pe alte terenuri; dar cel mai mult pierd suporterii rapidişti, care chiar nu au nici o vină în toată această conjunctură, şi care îşi văd echipa favorită alungată de pe stadionul pe care a jucat întotdeauna. Nu este de neglijat faptul că unul din perdanţi este şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, care, încurajând măsurile excesive ale CS Rapid, îşi va vedea imaginea publică afectată în raport cu suporterii de fotbal din România – rapidişti şi nu numai.
Pe această cale vă solicităm, doamnă Ministru, să binevoiţi a face uz de autoritatea dumneavoastră pentru ca cele două părţi implicate în acest conflict fratricid, între două structuri sportive ale aceleiaşi familii, Familia Ceferiştilor, să se aşeze din nou la masa negocierilor pentru a găsi o soluţie simplă la o chestiune care ţine, în primul rând, de interpretarea legii fiscale. Totodată, convins de faptul că orice contract reprezintă legea părţilor implicate şi că acesta trebuie lăsat să îşi producă efectele dorite de părţi, FC Rapid doreşte ca acel contract de închiriere a stadionului, semnat în 2005 şi valabil până în 2012, să fie lăsat să producă efecte până la data expirării sale, urmând ca el să fie renegociat la acea dată.

Cu speranţa că, în interesul tuturor părţilor implicate în această situaţie, veţi da curs solicitărilor noastre, vă rugăm să primiţi salutul respectuos al suporterilor rapidişti şi pe cel al jucătorilor şi tehnicienilor de sub Podul Grand, care sunt pe stradă şi aşteaptă gestul dumneavoastră de bunăvoinţă pentru a se întoarce ACASĂ.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid Bucureşti

Despre afaceri si despre multe altele

21.07.2011| 5 Comentarii
Postat in: Afaceri, Interviuri, Succes

Ieri am acordat un interviu publicatiei de business Bloombiz. Iată conţinutul acestui interviu:

1. Ati investit pe timpul acestei crize, ati luat bani de la banci pentru a va extinde business-ul. Cati bani ati investit si care au fost principalele obiective?
Criza nu este o fatalitate. Este o conjunctură economică. Dacă îi cunoşti legile, poţi să o foloseşti în beneficiul tău ca investitor. Vremurile de criză creează oportunităţi spectaculoase pentru investiţii. Spre exemplu, de la declanşarea crizei atât materiile prime cât şi forţa de muncă se găsesc din abundenţă pe piaţă, la preţuri foarte avantajoase pentru investitor. Noi, Holdingul ANA, am investit în aceste vremuri circa 25 de milioane de euro şi am reuşit să ne modernizăm hotelurile: în Bucureşti Hilton***** şi Crowne Plaza*****, iar la Poiana Braşov Bradul*** şi Sport Hotel and Spa****. Am renovat toate spaţiile publice – holuri, recepţii, săli de conferinţă, restaurante, baruri – şi, la Poiana Braşov, şi spaţiile de cazare. Mai mult, în această sumă „a încăput” şi un Spa ultramodern, poate cel mai modern din ţară, ataşat hotelului Sport din Poiana Braşov şi completându-i oferta de servicii. Dacă făceam această investiţie în 2008 ar fi costat, probabil, dublu. Acum avem lucrurile aşezate, criza pare să se apropie de final iar datele noastre arată un volum de afaceri în plină creştere. La Poiana Braşov, spre exemplu, la sfârşitul primului semestru suntem la aproape dublu faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

2. Strategic vorbind, de ce ati ales sa riscati si sa faceti investitii intr-o perioada in care majoritatea oamenilor de afaceri au fost rezervati?
Fiecare companie şi fiecare manager îşi stabileşte obiectivele, priorităţile şi strategiile cum crede de cuviinţă. Sunt teorii care spun că, în vremuri de criză, trebuie „să îngropi banii”. Până şi faimosul George Soros afirmă că, în aceste timpuri, ţine banii „la saltea”, aşteptând conjuncturi mai favorabile. Nu e mai puţin adevărat însă că profitul este proporţional cu riscul asumat – vorbesc, fireşte, de risc asumat în condiţii de luciditate şi de realism, nu de riscul asumat prosteşte, fără nici o judecată sau temei. Deci, cine riscă să facă investiţii în vremuri de criză, şi are şi mijloacele necesare, se poate aştepta la rezultate pe măsura riscului. În cazul nostru, ieşirea României din criză ne găseşte cu hotelurile proaspăt renovate, pregătite complet pentru a primi o clientelă mai numeroasă şi mai avută decât înainte. Totodată, ne găseşte cu tehnologie nouă la fabrica ANA IMEP din Piteşti, pe baza unor fonduri europene pe care am ştiut să le atragem şi să le folosim la timp.

3. De care dintre afacerile dumneavoastra ati fost fost cel mai multumit in aceasta perioada si de ce?
Toate afacerile din România au avut trenduri descrescătoare începând cu 2008. În prezent constat cu satisfacţie că o parte din cifrele referitoare la afacerile ANA sunt în creştere. Am depăşit anul 2010, în unele cazuri – şi anul 2009. Hotelurile din Poiana Braşov au atins chiar cota record din 2008. Am, deci, oarecare motive de satisfacţie, reţinute, bineînţeles: nu e cazul să ne bucurăm prematur. Greul nu a trecut.

4. Va felicitati sau regretati ca nu ati investit mai mult in terenuri si imobiliare in general? De ce?
Orice plan de afaceri corect răspunde unei cerinţe a pieţei, prezente sau care poate fi previzionată. Investiţiile în terenuri, aur sau imobiliare sunt investiţii relativ sigure, cu rate ale profitului care pot fi, în general, estimate. Nu vorbesc, bineînţeles, de situaţii de isterie imobiliară mondială, cum a fost cazul în vremurile care au declanşat criza „instrumentelor derivate”, aşa numita „criză sub – prime”. A investi în terenuri şi în imobiliare este o afacere cuminte şi rentabilă, în orice timpuri. Am investit şi eu, mereu, şi în terenuri, şi în imobiliare. Avem terenuri. Le vom folosi. Avem şi proiecte, unele în curs de realizare. Unul din ele se numeşte ANA TOWER, care va fi un minunat turn de birouri de clasă A, situat lângă hotelul Crowne Plaza. Va fi prima clădire de categorie „Gold” din Bucureşti, una din cele mai frumoase şi, în mod cert, cea mai înaltă. Nu mă consider însă un „captiv” al real estate – ului. Sunt un om de faceri cu activităţi multiple. Noi facem şi industrie alimentară, prin ANA PAN, şi electrotehnică, prin ANA IMEP, şi transporturi internaţionale, prin ANA TRANS INTERNATIONAL, şi industrie hotelieră, prin ANA HOTELS, şi transporturi pe cablu, prin ANA TELEFERIC, chiar şi fotbal, prin FC RAPID. Uneori mă gândeam, cu regret, că nu am ştiut să folosesc momentul 2008 şi să dispun de multe, multe terenuri, pe care să construiesc multe, multe blocuri. Apoi a venit anul 2009, şi apoi 2010. Atunci m-am felicitat că am ştiut să îmi păstrez calmul şi echilibrul şi că nu am achiziţionat multe terenuri şi nu m-am apucat să construiesc multe blocuri. Mă găsea criza cu ele şi păţeam ce au păţit alţii, din păcate: insolvenţa. Anticii spuneau: „Est modus in rebus” adică, în traducere liberă, „Este o măsură în fiecare lucru” ori, mai complet, „Nu este bine să depăşeşti măsura fiecărui lucru”.

5. Multi oameni de afaceri spun ca s-au saturat de Romania si daca ar mai avea 30 de ani si-ar muta afacerile in China. Dumneavoastra cum ganditi?
Eu cred că România este adevărata ţară a tuturor posibilităţilor. Spun asta în sensul bun al cuvântului. Dacă nu aş fi crezut în acest lucru aş fi părăsit ţara. Puteam să o fac şi înainte de 1989 şi după. Nu am făcut-o şi nu regret. Ca să susţin ideea că România este un loc potrivt pentru afaceri vă rog să aveţi în vedere că aici sunt şi Renault, şi Citibank, şi Groupe Societe Generale, şi ING, şi Mittal Steel, şi Ford, şi Bouygues, şi Nokia, şi Emerson, şi Arcelik, şi Danone, şi Coca Cola, şi Mechel, şi Saint Gobain, şi IKK, şi mulţi alţii, transnaţionale importante. Vin aici pentru că există oportunităţi. Vin şi chinezii. Tocmai s-a inaugurat China Town – ul de lângă Bucureşti. Ceea ce facem noi nu se poate face nici în China, nici aiurea. Doar aici. Noi suntem, spre exemplu, Hilton, şi Crowne Plaza. De ce să plecăm, când ei se străduiesc să vină ? Vreau să înţelegeţi că este mult patriotism în ceea ce vă spun. Este, în acelaşi timp, şi un set de calcule reci, de analize de piaţă, de marketing, de analize de costuri, de studiu al pieţei forţei de muncă, etc. A rezultat clar că ceea ce facem noi trebuie făcut aici. În China nu se mănâncă cozonaci pascali cu mac tip „Mariţa”. Nu se livrează produse electrotehnice în Italia, cu camioanele. Nu se schiază ca la Poiana Braşov. Nici măcar nu se joacă fotbal ca la Rapid. Locul meu şi al nostru este aici. Ba chiar şi generaţia următoare, Alexandra, se reîntoarce. În prezent se ocupă de re – lansarea brandului ANA PAN şi de cursurile unei şcoli de vară pentru tineri cu potenţial de performanţă peste medie. Dorim să facem aşa ceva în România, nu în altă parte.

6. Inainte de criza voci foarte importante ale mediului de afaceri sustineau ca aceasta criza este sansa Romaniei de a recupera terenul. Ati crezut vreodata in aceasta idee? De ce?
Criza este o şansă reală pentru România. Este prilejul ce ne-a fost oferit pentru a înţelege natura artificială a lumii din 2008, cu salarii nejustificate în nici un fel de performanţa economică, cu maniera în care se vindea orice, oricui, la orice preţ, în care munca practic nici nu mai conta. Lumea era anormală: patronii erau sclavii angajaţilor. Criza ne-a readus cu picioarele pe pământ, arătând, celor care nu avuseseră curiozitatea să citească în cărţi, că salariile sunt dependente de performanţă, că fiecare leu contează, că a avea un loc de muncă este o mană cerească şi că fără calificare în muncă nu exişti. Criza ne-a arătat că nu poţi trăi la infinit pe credit, că nici nu poţi cheltui mai mult decât câştigi şi că nu poţi avea pe termen lung un nivel de trai pentru care nu ţi-l poţi susţine cu mijloacele de care dispui. Pentru unii a fost un mare şoc să constate că nu mai au bani pentru vila din Pipera, pentru Mercedesul V12, pentru escapadele lunare de shopping la Milano. În concluzie, cred    – şi am crezut mereu – că această criză reprezintă trezirea României la realitate. Mai trebuie şi ca autorităţile să îşi facă datoria. Dacă nu se poate trăi fără muncă, cu atât mai mult nu se poate trăi din furt şi înşelăciune, care trebuie pedepsite cu asprime. Aici trebuie să se manifeste Statul. E rolul lui să reprime munca „la negru”, economia necontabilizată şi corupţia.

7. Va temeti de o noua cadere a economiei, de o revenire a recesiunii in cazul in care criza datoriilor nu va fi definitiv eliminata?
Nu numai că mă tem. Mă şi pregătesc pentru această eventualitate. Teoria economică ne avertizează asupra existenţei crizelor economice în formă de „W”. Sper să nu trăim o astfel de experienţă. Pe de altă parte, uitându-mă la ce se întâmplă în Irlanda, Portugalia sau Grecia – salvate, „in extremis”, de liderii de state din zona Euro – nu pot să nu îmi iau măsurile de siguranţă ce se impun. Care sunt acestea? Secret ! Trebuie subliniat însă că, în timp ce unele state, parcă inconştiente din punct de vedere economic, sunt pe cale să se prăbuşească, altele, vecine cu noi, înfloresc. Turcia a crescut economic cu 11 % în primul semestru. Deci, se poate. Cum ? Prin investiţii, în primul rând în infrastructură: şosele, autostrăzi, şcoli, spitale. Asta ar fi soluţia şi pentru România. Am spus-o de atâtea ori încât am obosit. Nimănui nu pare să îi pese. Vom începe oare să regretăm Imperiul Otoman ?

8. Ce ati invatat dumnevoastra ca om de afaceri de la aceasta criza? V-ati schimbat felul de a gandi business-ul?
Eu ceea ce ştiu am învăţat la şcolile pe care le-am urmat. Am avut şansa ca economia de piaţă să fie doar „poligonul” în care am aplicat ceea ce ştiam din cărţi. Am avut aşadar şansa de a nu reinventa roata, apa caldă şi mersul pe jos. Am câştigat timp enorm de mult. De aceea mi-au şi mers lucrurile atât de repede. Criza este descrisă în cărţi de 250 de ani. Se ştie ce este ea, cum se manifestă, ce trebuie să faci şi ce nu trebuie să faci pe timpul ei. Ca atare, am făcut ceea ce trebuie. La intrarea în criză am avut lichidităţi. Cu ele am făcut investiţii la preţuri deosebit de avantajoase. Acum, la ieşirea din criză, când foarte mulţi sunt în zdrenţe, noi suntem îmbrăcaţi în haine noi şi aşteptăm clientela.

9. Ce alti oameni de afaceri romani admirati cel mai tare si de ce?
Prin structura mea sunt un investitor. Un constructor. De clădiri şi de afaceri. Nu sunt un speculant. Nu sunt un simplu negustor, care cumpără ieftin dintr-un loc şi vinde scump în alt loc. Vând scump, într-adevăr, dar vând scump produsele pe care le fabric eu, nu alţii. Ca atare, admir oamenii de afaceri care sunt producători. Fabricantul de motoare din mine admiră industriaşii. Constructorul de hoteluri din mine admiră constructorii. Transportatorul din mine admiră transportatorii. Îi admir –post-mortem, din păcate – pe Malaxa şi pe Auschnitt.
Nicolae Malaxa este cel care a iniţiat şi implementat în România industrii variate: de aparataj pentru material rulant, de motoare Diesel, de transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă, de tuburi de oţel fără sudură, de locomotive Diesel pentru CFR, de aparatură optică, de armament şi muniţii, de automobile.
Max Auschnitt a fost, şi el, un mare industriaş român, administrator delegat al Uzinelor şi Domeniilor de Fier din Reşiţa, cea mai mare societate pe acţiuni care a existat în România înainte de 1947, care avea cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri şi cei mai mulţi angajaţi – 22.892. Deţinea societatea Titan-Nădrag-Călan, cu 4900 angajaţi, şi a făcut parte din conducerea unor numeroase companii străine din Viena şi Monaco, precum şi a unor companii româneşti precum Societatea Română de Telefoane ori Banca Chrissoveloni.
Acestea sunt modele de urmat. Producători şi exportatori. Aşa cum încerc şi eu să fiu: producător şi exportator.

In Memoriam Adrian Paunescu

20.07.2011| 0 Comentarii
Postat in: Eseuri Cultura

Dragă Adrian, prietene grăbit, plecat mult prea devreme,

Sunt un privilegiat al sorţii: am avut şansa de a te cunoaşte şi de a-ţi fi aproape în multe momente.

Te-am admirat pentru curajul cu care te băteai pentru sănătatea românilor, sprijinind nume mari ale medicinii şi para – medicinii româneşti: doctorul Puskas de la Şimleul Silvaniei, doctorul Eltes de la Oradea, Valeriu Popa de la Bucureşti, doctorul Cozak, dermatologul, doctorul Ionescu – Târgovişte, şi mulţi alţii.

Te-am admirat pentru abilitatea cu care, în relaţiile cu autorităţile de la vârful statului, ştiai să îţi foloseşti notorietatea pentru a apăra pe unii din cei care nu puteau sau nu ştiau să se apere singuri.

Ţi-am citit cu pasiune volumele de versuri şi ţi-am înţeles atât mesajele cât şi frustrările. De la tine am învăţat la perfecţie să mă Rog pentru Părinţi. Tot de la tine am învăţat ce înseamnă Iubirea pe Tunuri. Cu tine m-am simţit ca un Pacient la Sfârşit de Veac. Am înţeles ce crezi tu despre Analfabeţi şi, prin tine, am simţit Repetabila Povară.

Am admirat curajul şi consecvenţa cu care te-ai implicat în politică după schimbările de regim, apărând aceleaşi principii pe care le apăraseşi toată viaţa.

Am împărtăşit pasiuni comune, cea mai mare fiind Pasiunea Vişinie pentru clubul Rapid. Am fost alături pe stadioane, ne-am bucurat sau ne-am întristat, am râs sau am plâns pentru echipa favorită. Am cântat împreună imnul Rapidului, scris de tine într-un moment de mare inspiraţie – cea mai mare moştenire pe care ai lăsat-o Giuleştiului.

Am fost în ghearele disperării atunci când am înţeles că ne vei părăsi, pentru a te apropia de Geniul Suprem, care te-a inspirat toată viaţa. Nu am putut face nimic pentru a opri deznodământul şi sufăr pentru aceasta.

Tot ce pot face acum este să recitesc gândurile care curg, în versuri, din volumele tale, şi, de câte ori aud imnul păunescian al Rapidului, să îmi spun, în gând – căci marile dureri sunt mute:

„Ocroteşte-l, Doamne, pe prietenul meu Adrian !”