Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Arhiva pentru luna Iulie 2010

Să dialogăm

28.07.2010| 44 Comentarii
Postat in: Evenimente

1. Despre Andrade:
–    „rog sa raspundeti la intrebarea: Il aduceti pe JP Andrade inapoi?
–    ascultati putin si va ganditi. J.P. Andrade are rival pe postul lui in Romania? Eu cred ca nu.
–    domnule copos,stiu ca nu dumneavoastra faceti transferurile la rapid,stiu ca domnul dinu gheorghe este responsabil de TOT ce se face acum la Rapid,dar scriu acest mesaj pentru a va ruga in nUME INTREGILOR FANI RAPIDISTI,sa IL ADUCETI inapoi pe JP Andrade!!! FANII DORESC SA FACA O CHETA PENTRU A SE PUTEA PLATI SALARUL SAU DE 500 000 E!
–    Fanii rapidişti propun o chetă pentru a-l readuce în Grant pe Joao Paulo Andrade
–    Fanii rapidişti şi-l doresc atît de mult pe portughezul Joao Paulo Andrade înapoi în Grant încît propun tot felul de soluţii prin care Rapid să-l transfere.
–    Suporterii giuleşteni propun o chetă pentru ca formaţia alb-vişinie să-i poată achita salariul fundaşului central.
–    Am o idee cam ciudata dar viabila, daca 10.000 de rapidisti platesc 100 de lei pe an (sau 20.000,cate 50 de lei) sustinem jumatate din salariul jucatorului, cum am curatat zapada de pe stadion ne putem implica si in asa ceva, cu toate ca e putin periculos pt ca, astfel cream un precedent. Dar de ce nu !?!? Pana la urma o facem pt noi. FZR”.
Răspuns:
În clipa aceasta Rapid nu are posibilitatea de a-l aduce pe Andrade. Ideea voastră, de a face chetă pentru a contribui la aducerea lui Andrade, este generoasă. Dacă aţi reuşi să strângeţi 50 % din necesar, atunci aş putea ruga Clubul să examineze posibilitatea de a obţine restul de 50 %. Pentru a şti exact despre ce sumă este vorba, vă fac cunoscut că salariul lui Andrade era de 500.000 Euro. Plus taxele legale, brutul se ridică la circa 910.000 Euro. Pe din două, 455.000 Euro. Când aveţi banii, anunţaţi-mă.

2. Despre normalitate
„Si eu imi doresc un campionat normal. Adica unul in care patronul sa nu repete greselile din trecut. Sa nu schimbam 3-4 antrenori pe sezon. Sa nu eliminam angajatii de la centrul de copii si juniori pe motiv ca reducem cheltuielile.”
Răspuns
Şi eu îmi doresc un campionat normal. Adică unul în care să nu se repete greşelile din trecut. Să nu fim obligaţi să schimbăm 3 – 4 antrenori pe sezon, din cauza lipsei de performanţă pentru care suporterii să acuze conducerea clubului. Să nu ajungem în situaţia de a trebuie să tăiem din toate cheltuielile pentru a putea ţine în funcţie Echipa Mare.

3. Despre competenţe
„Investiti in domeniul schiabil din Brasov si lasati fotbalul pentru cei care se pricep!”
Răspuns
Exact asta fac. Am lăsat conducerea în seama Executivului: preşedintele executiv Dinu Gheorghe, antrenorul principal Şumudică, Consiliul de Administraţie. Au întreaga autoritate dar şi întreaga responsabilitate. Lor trebuie să le adresaţi felicitările şi criticile, după caz. De mult îmi doresc să pot merge la stadion din pasiune, ca spectator, nu ca persoană implicată. Poate anul acesta reuşesc.

4. Despre românii din străinătate
„Buna ziua,Domnule Copos
Sunt suporter Rapidist de vreo 25 de ani,locuiesc in prezent departe de vuietul Giulestiului,in indepartata Canada;nu sunt un sustinator 100% al d-voastra din motive mai mult obiective decat subiective…am suferit cand nu a-ti reusit sa tineti Rapidul sus(asa cum reusiti sa ramaneti sus in business-urile d-voastra)…dar in acelasi timp m-am bucurat cand au venit si rezultatele,totul culminand cu acel feeric 2006;de fapt,va scriu din alt motiv: exista un asa-zis ziar romanesc recent aparut la Montreal,cu ziaristi adunati de pe la cursurile de limba franceza(care se obisnuiesc a se da aici noilor veniti in Canada)….iar asa-zisul ziar,prin glasul proaspetelor condeie pline de energie,isi permite sa arunce cu noroi fara nici un fel de scrupule,patand fara nici un fel de logica imaginea echipei Rapid;nu consider normal ca un asa-zis ziarist sa-si permita sa publice orice,oricum,doar pentru ca traieste intr-o tara libera…libertatea nu iti da dreptul sa jignesti,oricare ar fi starea ta de spirit……si inca o constatare la care nu incetez sa ma gandesc:oare fara punctele aduse de Rapid in 2006 si 2007 ar mai fi vizitat Europa atatea echipe Romanesti?(scriu vizitat,caci majoritatea asta au facut)
cu stima si sperante de mai bine
Cristian”
Răspuns
Un mesaj corect şi trist. Am umblat mult prin lume. Este un aspect care mă şochează mereu, cu toate că l-am întâlnit atât de des încât ar trebui deja să mă lase rece. Toate comunităţile de emigranţi – italieni, unguri, asiatici, etc. – au un sentiment acut al unităţii şi al într-ajutorării. Astfel au apărut, spre exemplu, Little Italy-uri şi China Town-uri, peste tot în ţările de imigraţie. Cu o excepţie: românii. Principala lor preocupare pare să fie, din păcate şi de prea multe ori ca să fie o simplă coincidenţă, aceea de a se urâ şi de a se discredita între ei. Desigur că acest lucru a avut efectul firesc: toată lumea ştie că românii sunt dezbinaţi şi în conflict fiecare cu fiecare. Ce pot să fac în aceste condiţii ? Să mă războiesc cu un ziar obscur din Canada ? Cui ar folosi ? Vă mulţumesc, oricum, pentru gândurile bune, pentru echilibru şi pentru interes. M-aş bucura dacă ne-aţi mai scrie.

5. Responsabilităţi
,,…..Un campionat în care să pot veni cu familia la stadion, ca la teatru, fără să îmi fie jenă de ce ar putea să audă acolo….”
Cel putin, pentru stadionul ,,Valentin Stanescu” se poate ,,actiona” in vederea indeplinirii acestui deziderat dar pentru acest lucru va trebuie un departament de marketing.
Răspuns
Dar despre o nouă atitudine a galeriei ce aţi spune? Dar despre acţiuni în acest sens venite din partea unităţilor de învăţământ ? Dar despre câteva învăţături minime în familie?

6. Economie
„Ati uitat agriculura in enumerarea dumneavoastra…agricultura practicata eficient ar duce in Romania la o scadere a preturilor la mancare,de asemenea dezvoltarea infrastructurii va ajuta atat mediul de afaceri,investitiile cat si turismul…iar pentru a avea educatie si sanatate la nivel european trebuie investit,de unde banii?…pai tocmai din dezvoltarea economica generata de primele domenii,infrastructura,agricultura si turism…din pacate,Romania n-are o strategie pe termen mediu si lung,strategie care sa fie urmata indiferent de ce partid vine la guvernare,avem nevoie de obiectiva macro…de exemplu pana in anul 2020 terminam lucrarile de acces la canalizare si la gaze in toata Romania…sau pana in anul 2015 terminam toate autostrazile…Romania de azi seamana cu un mare hjaos si o mare dezorganizare,Romania nu profita de un context pe care nu l-a avut niciodata in istoria ei,apartenenta la UE si accesul la sumele consistente puse la dispozitie de UE… dar pe langa modelul turc mai exista un model de succes in Europa,Polonia…singura tara din Europa cu crestere economica in 2009 si 2010,cum a reusit Polonia sa treaca asa de bine prin criza?…asta ar fi un studiu important pentru politicienii si economistii romani…”
Răspuns
Aveţi atât de multă dreptate încât mă cutremur. Oare România va trage din nou pe lângă ţintă ?

6. Despre preţuri
„Domnule Copos.sper sa lasati preturile la abonamente si la bilete ca in returul trecut…e criza si trebuie sa veniti in sprijinul suporterilor rapidisti…sa auzim de bine si mai aduceti un atacant si un mijlocas defensiv si vom avea un lot complet…”
Răspuns
O opinie de mai sus mă sfătuieşte să las lucrurile pe seama celor care se pricep. Ca atare vă sugerez să adresaţi sugestia dumneavoastră conducerii executive a clubului.

7. Despre transferuri
– domnule copos aduceti-l pe moraes!avem nevoie de atacanti care sa dea goluri;
– Goran Dragović, jucator de 28 ani, FK Javor, Serbia;
– domnule george copos adrian mitea este liber de contract si ar fi foarte bine daca lati aduce;
– Buna seara Domnule Copos as dori si eu o sucestie daca vreti varog eu mult de tot va rog eu frumos aducetil la RAPID pe jucatorul dela CFR CLUJ LACINA TRAORE;
– fundaş bun si ieftin la fc botosani Razvan Tincu.
Răspuns
1. Nu putem cumpăra toţi jucătorii buni din lume.
2. Când te duci la piaţă iei nişte bani cu tine. Cumperi marfă de câţi bani ai. Sigur, nu îţi vor ajunge niciodată pentru tot ce îţi doreşti. Trebuie să fii cumpătat şi să cumperi tot ce poţi mai bun de câţi bani ai. Pentru restul, aştepţi tura următoare.

Toate cele bune, mai discutăm.

LEGEA HOLDINGURILOR. Să dea Dumnezeu !

26.07.2010| 1 Comentarii
Postat in: Evenimente

În economia mondială grupurile de societăţi comerciale au dobândit o importanţă din ce în ce mai mare. Societatea de capitaluri independentă şi izolată este înlocuită de grupul de societăţi, ansamblu de mai multe societăţi comerciale, fiecare cu propria individualitate juridică, dar dependente, din punct de vedere economic, al controlului şi deciziilor, de o societate mamă. Fenomenul, care face parte din acquis-ul comunitar, este din ce în ce mai prezent şi în România, fie că e vorba de companii multinaţionale, fie de capitalul autohton.
Având în vedere această realitate, ca şi pe aceea că legislaţia română are, în acest domeniu, soluţii incomplete, am susţinut, începând cu anul 2005, că este necesară reglementarea funcţionării unei societăţi membre într-un grup de societăţi şi care, în acelaşi timp, să permită fluidizarea operaţiunilor între societăţile din grup. Soluţia propusă de mine în 2005 a fost adoptarea unei legi a holdingului, care să asigure echilibrul între interesele holdingului şi interesele societăţii controlate de acesta, şi care este inspirată din experienţa europeană, mai ales din reglementarea germană a holdingurilor (“Konzernrecht”).
Proiectul de lege pe care îl aveam în vedere în 2005 se referea în principal la: clarificarea operaţiunilor între societăţile din cadrul grupului; reglementarea metodelor de colaborare între societăţile de tip holding şi societăţile controlate de acestea; introducerea unui tip special de fuziune pentru cazul în care un asociat deţine mai mult de 90% din capitalul social al unei societăţi comerciale (upstream merger); introducerea unor dispoziţii de dreptul muncii care să permită un nivel ridicat de integrare a activităţilor din grup. În mod special am avut în vedere introducerea unor dispoziţii fiscale care să ţină cont de cuantificarea consolidată a rezultatelor operaţiunilor comerciale la nivelul întregului grup, respectiv introducerea impozitării rezultatului consolidat al grupului fiscal. Spre exemplu, dacă astăzi există două companii din acelaşi grup, iar una face un profit de 100 de unităţi şi alta o pierdere de 100, rezultatul cumulat fiind zero, în schimb compania care are profit trebuie să plătească cota de 16% de impozit. Am susţinut de asemenea compensarea pierderilor cu profiturile în cadrul grupului şi eliminarea TVA-ului asupra tranzacţiilor intra-grup.
La vremea respectivă propunerile de mai sus nu au putut fi promovate. Probabil era prea devreme. Între timp a venit criza şi ne-a adus cu picioarele pe pământ. Am constatat că ceea ce europenii ştiu de mult este adevărat şi că măsurile luate de ei trebuie puse în practică şi de noi, dacă nu „de voie” – cum am propus eu în 2005, atunci „de nevoie” !
În prezent este publică informaţia că, în sferele Puterii, se lucrează la un program de măsuri anti – criză, lucru cât se poate de lăudabil. Între altele, se are în vedere promovarea unui proiect de lege privind holdingul. Salut această iniţiativă şi o susţin. Consider că o idee bună, utilă societăţii, trebuie susţinută energic, indiferent din ce parte a spectrului politic vine, şi oricât de târziu. Cred că, în măsura în care Guvernul va iniţia un proiect de lege privind holdingul, acest proiect trebuie susţinut de întreg mediul de afaceri, indiferent de simpatii sau culori. Rog Guvernul să accelereze procesul de pregătire a proiectului. Rog întreg mediul de afaceri să contribuie la îmbunătăţirea proiectului. Rog Parlamentul să dezbată responsabil şi de urgentă acest proiect. Este unul din elementele care ne poate scoate din criză. E spre binele nostru, al tuturor.

Începe campionatul

23.07.2010| 13 Comentarii
Postat in: Sport

Începe campionatul ediţia 2010 – 2011. Ce îmi doresc ? Foarte simplu: îmi doresc un campionat NORMAL. Ce este aceea un campionat normal, din punctul meu de vedere ? Iată:

Un campionat în care jucătorii să fie adevăraţi profesionişti, punctuali şi determinaţi la antrenamente şi în jocuri. Să ducă viaţă sportivă. Să nu piardă nopţile prin baruri. După meci să întindă mâna adversarului, cu fair play. Să intre în contactele directe cu adversarul cu bărbăţie, nu cu violenţă. Să se ducă mereu la minge, nu la glezne. Să nu uite că, mulţi dintre ei, sunt modele de urmat pentru tineri şi, ca atare, să se poarte în consecinţă.

Un campionat în care antrenorii să pregătească cu responsabilitate jucătorii cu care lucrează. Să îi înveţe tehnică, tactică şi strategie. Să le asigure condiţia fizică necesară. Să se ţină la curent cu noutăţile din profesia lor. Să se ocupe şi de educaţia fotbaliştilor. Să îi pregătească pentru viaţă, inclusiv pentru timpurile când se vor retrage din fotbal, din poziţia de jucători.

Un campionat în care arbitrii să fie imparţiali, corecţi şi exacţi în decizii. Să nu existe situaţii în care rezultatul jocurilor să poată fi pus la îndoială pe motive de arbitraj, eronat sau părtinitor.

Un campionat în care conducătorii de cluburi să reuşească să asigure condiţii optime pentru echipele lor. În care să se folosească exclusiv mijloace corecte de management. În care limbajul folosit de toată lumea în relaţia cu toată lumea să fie civilizat.

Un campionat în care suporterii să fie sprijinitori ai echipelor, nu adversari ai lor. În care să îşi încurajeze favoriţii, nu să îi denigreze. În care tribunele să cânte, de la începutul meciului până la sfârşit. În fond, fiecare meci e o sărbătoare şi un prilej de bucurie.

Un campionat în care să pot veni cu familia la stadion, ca la teatru, fără să îmi fie jenă de ce ar putea să audă acolo.

Un campionat în urma căruia Champions League şi Europa League să fie mândre că echipele româneşti joacă în competiţiile cu pricina.

Un campionat în urma căruia jucătorii români să aibă o cotă de piaţă mult sporită faţă de cea de acum. Căci nu de talente ducem lipsă.

Un sezon în care Rapid să câştige Campionatul, Cupa României şi SuperCupa României, iar primăvara europeană viitoare să ne găsească în competiţie.

Atât şi nimic mai mult. Ceva absolut normal.

La unii se poate ! De ce unele economii cresc în plină criză

14.07.2010| 14 Comentarii
Postat in: Evenimente

Sunt ani de zile de când afirm mereu că progresul naţiunii române depinde de dezvoltarea unor sectoare vitale: educaţia, sănătatea, cercetarea, infrastructura. Veţi spune, poate, că această convingere a mea – dezvoltare prin investiţii în educaţie, sănătate, cercetare, infrastructură – este o simplă afirmaţie, atâta vreme cât nu este susţinută de dovezi. De aceea cred că e potrivit să vă dau un exemplu.

Ţara pe care vreau să o prezint ca exemplu nu este o ţară din faimosul „Vest”, nu are tradiţia industrială a Angliei, nici pe cea inginerească a Germaniei, nici pe cea filozofică şi culturală a Franţei, nici meticulozitatea şi rigoarea scandinavilor, nici precizia de ceasornic a Elveţiei. E o ţară din „Est”, ca şi noi, din zona balcanică, tot ca noi, pornită, din punct de vedere al dezvoltării economice şi modernizării sociale, tot cam odată cu noi. O ţară pe care, pentru că nu vrem sau nu suntem capabili să ne asumăm propriile lipsuri, ne-am obişnuit să o acuzăm de toate racilele care ne bântuie încontinuu: bacşiş, ciubuc, peşcheş, haraci, Fanar, etc. Ţara se numeşte Turcia. Din 1923, de la Mustafa Kemal Atatürk, „Părintele turcilor” încoace, este o republică laică. În urmă cu 87 de ani s-a orientat clar spre Europa, a adoptat valorile europene, inclusiv alfabetul şi principiul separaţiei statului de biserică. S-a dezvoltat cum a putut, când mai bine, când mai rău, a pierdut şi câteva războaie importante. În anul 2001 a fost lovită greu de o criză politică şi economică. Existau conflicte între preşedinte şi primul ministru (oare unde am mai văzut asta ?). În urma unui astfel de conflict, consistent mediatizat, în câteva zile rata dobânzii a ajuns la 8.000 la sută, datoria publică s-a dublat şi valoarea activelor s-a înjumătăţit !

Anul 2002 a fost momentul în care Turcia a fost obligată să ia măsuri radicale, pe care majoritatea guvernelor, de atunci încoace, le aplică în continuare. Au fost reduse cheltuielile publice, au fost puse sub control băncile şi întregul sistem financiar. Turcia s-a concentrat pe producţia industrială, fiind a şasea economie a Europei şi între primele cinci ţări ale lumii din punct de vedere al producţiei industriale. Este, spre exemplu, singura ţară europeană care fabrică laptopuri. Este o mare forţă în textile, sticlărie, aparatură electrică, electronică şi electrocasnică. Conform raportărilor OECD, în perspectiva anului 2017 Turcia va avea al treilea ritm de creştere, după India şi China.
Şi acum, despre investiţii:
–    pentru cercetare-dezvoltare şi noi tehnologii se alocă 1% din PIB, iar în anii viitori se vor aloca 2%;
–    cele mai importante alocaţii bugetare merg către educaţie; o treime dintre şcolile care funcţionează în Turcia au fost construite începând cu 2002;
–    infrastructura este o prioritate; din 1923, de la fondarea Republicii, şi până în 2002, guvernul a construit 6.100 de kilometri de şosele şi autostrăzi, adică 77 de km pe an. Din 2002 până azi a construit 12.500 de kilometri, adică o medie de peste 1.500 km pe an;
–    sănătatea nu este neglijată; un sfert dintre spitalele care funcţionează azi în Turcia au fost construite în ultimii opt ani.
Ca urmare, în ultimii opt ani venitul mediu pe cap de locuitor a crescut de la 3.000 de dolari la 11.000 de dolari. Investiţiile străine erau, în medie, până în 2002, de un miliard de dolari pe an. Media din ultimii opt ani este de 20 de miliarde pe an. Datorită investiţiilor inteligente în sectoare cheie Turcia are, în 2010, o creştere de şase procente, în timp ce Europa trece prin dificultăţi economice majore.

Cred că nu e nevoie de nici o concluzie. Datele de mai sus arată limpede ce posibilităţi uriaşe de dezvoltare şi de depăşire a crizei reprezintă investiţia în educaţie, sănătate, infrastructură, cercetare. De ce la alţii se poate şi la noi nu ? De ce alţii acceptă realitatea, iar noi nu ? Şi doar suntem aproape vecini !

Profeţiile lui Paul Krugman

09.07.2010| 6 Comentarii
Postat in: Evenimente

Alfred Nobel (1833 1896), suedez, a fost chimist, inventator şi om de afaceri. A brevetat 355 de invenţii, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială şi mătasea sintetică. El este cel care a inventat dinamita, fapt pentru care i s-au acordat numeroase distincţii şi a câştigat importante fonduri. A cerut, prin testamentul său, ca veniturile imensei sale averi să fie oferite, în fiecare an, sub formă de premii, celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii”, promovând idei şi doctrine noi. Premiile Nobel sunt decernate pentru Fizică, Chimie, Economie, Medicină, Literatură şi Pace. Ele sunt cele mai prestigioase premii din lume şi constau dintr-o medalie, o diplomă şi o sumă de bani, care crescut, în prezent, la 1.000.000 dolari SUA.

În anul 2008 laureatul Premiului Nobel pentru economie a fost Paul Krugman, economist, autor, ziarist şi eseist, profesor de ştiinţe economice şi relaţii internaţionale la Princeton University din SUA. Printre altele, el i-a fost profesor de economie fiicei mele, Alexandra, până în 2007, când a absolvit Universitatea Princeton. Mai mult, a făcut parte din comisia care i-a evaluat teza de licenţă şi i-a acordat punctajul maxim.

Krugman este bine cunoscut pentru contribuţiile sale în domeniul schimbului comercial. Într-un studiu recent, el face distincţia dintre “recesiune economică” şi “depresiune economică”. În opinia sa recesiunile sunt lucruri comune, dar depresiunile sunt rare. Numai două perioade economice în istorie pot fi descrise ca “depresiune”: anii de deflaţie şi instabilitate care au urmat Panicii din 1873 şi anii de şomaj în masă care au urmat crizei financiare din 1929 – 1931. În opinia lui Krugman economia mondială se află în acest moment în primele faze ale celei de-a treia “depresiuni” din istorie. Costurile care urmează a fi suportate de economiile lumii şi dificultăţile generate de lipsa locurilor de muncă vor fi imense, crede Paul Krugman.

Această a treia depresiune va fi, în opinia sa, un eşec al politicii. În prezent guvernele din întreaga lume sunt obsedate de inflaţie, în timp ce adevăratul pericol este deflaţia. Spre deosebire de predecesorii lor din secolele 19 şi 20, care au majorat rata dobânzii în faţa crizei financiare, în 2008 – 2009 liderii actuali au redus drastic ratele şi au sprijinit piaţa creditării. Spre deosebire de guvernele din trecut, care au încercat să-şi echilibreze bugetele în faţa unor economii în declin, guvernele actuale au permis majorarea deficitelor. Politici mai bune au permis lumii să evite un colaps complet: recesiunea adusă de criza financiară părea că s-a încheiat vara trecută. Krugman crede, totuşi, că decidenţii politici nu au făcut suficient pentru a susţine relansarea, în decursul ultimelor luni existând o uluitoare revenire a banilor scumpi şi a ortodoxiei bugetelor echilibrate. În prezent, opinează Krugman, liderii politici susţin că reducerea cheltuielilor guvernamentale şi majorarea taxelor va restabili încrederea mediului de afaceri. Nu există însă nici o dovadă că o austeritate fiscală pe termen scurt, pe fondul unei economii în depresiune, restabileşte încrederea investitorilor. Dimpotrivă. Grecia, spre exemplu, a impus o austeritate dură, dar s-a dovedit că riscul asociat datoriei sale a crescut şi mai mult; Irlanda, tot ca exemplu, a impus reduceri drastice în sectorul public, dar, în final, a fost tratată ca fiind un risc mai mare chiar şi decât cel reprezentat de Spania. Reducerea cheltuielilor în mijlocul unei depresiuni adânceşte căderea şi pavează calea spre deflaţie. Acesta este echivalentul unui proces de autodistrugere, opinează Krugman. El susţine că preţul final al acestui triumf al ortodoxiei va fi plătit de zecile de milioane de şomeri care vor rămâne fără un loc de muncă pe o perioadă lungă de timp şi, unii dintre ei, chiar nu vor mai munci niciodată.

În loc de concluzie: încotro ne îndreptăm sau, mai exact, încotro suntem, oare, îndreptaţi de liderii politici ?

DIN NOU DESPRE CRIZĂ

02.07.2010| 8 Comentarii
Postat in: Evenimente

Despre criză se discută mult şi, din păcate, probabil se va mai discuta, mai ales despre ieşirea din criză. Discuţia nu e nouă. Se ştiu multe despre acest tip de fenomen. Se ştie că evoluţia economiei este fluctuantă, că fluctuaţiile sunt fie sezoniere, cu durata cam de un an, fie ciclice. Se ştie că ciclurile sunt fie lungi, seculare, cu o durată cam de 50 – 60 de ani, fie decenale, cu o durată cam de 6 – 10 ani, fie scurte, cu o durată medie de 40 de luni. Se ştie că fiecare ciclu are o fază de expansiune şi o fază de contracţie, după care urmează o nouă fază de reluare a activităţii economice, şi tot aşa. Cunoscându-se cam tot ce se poate cunoaşte despre crize, datorită unor savanţi renumiţi, printre care J. M. Keynes, se cunosc şi măsurile ori politicile guvernamentale care trebuie aplicate pentru atenuarea efectelor negative ale crizelor economice.

Se ştie că trebuie aplicate politici monetare şi de credit, politici în domeniul cheltuielilor publice şi politici fiscale. Pentru economişti aceste măsuri sunt ceva arhi-cunoscut. Direcţiile de bază sunt descrise în orice manual, începând de la nivel de liceu. Luând la întâmplare un astfel de manual de bază, elementar, citim, spre exemplu:
Politica monetară şi de credit: în faza de recesiune se urmăreşte stimularea consumului şi investiţiile, asigurându-se creşterea producţiei şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. Pentru aceasta se reduce rata dobânzii, se acordă facilităţi în vederea creşterii volumului creditelor şi a masei monetare.
Politica cheltuielilor publice: vizează impulsionarea cererii pe baza cheltuielilor de la bugetul de stat, prin achiziţii publice, investiţii cu caracter socio-cultural şi în sectorul public.
Politica fiscală: se reduce fiscalitatea pentru a se lăsa la dispoziţia agenţilor economici o parte mai mare a veniturilor, stimulându-se astfel cererea de bunuri de consum şi investiţii.” (Manualul de economie, clasa a X-a, editura ALL, 2003, pag. 129).

Toate cele de mai sus nu au nici o conotaţie politică. Ştim cu toţii că legile economice, ca şi cele din fizică ori din chimie, sunt obiective. Apa va îngheţa întotdeauna la zero grade Celsius, indiferent ce partid e la guvernare. La fel şi cu legile economice. Mecanismele economiei sunt obiective, fie că ne place, fie că nu.

Ca economist şi om de afaceri fac comparaţie între ceea ce scrie în orice abecedar de economie, fiind, cum s-ar zice, „la mintea cocoşului”, şi ceea ce văd că se întâmplă în jur. Cartea zice: să se stimuleze consumul. Noi reducem salariile. Cartea zice: să se facă investiţii. Nouă nici nu ne pasă de infrastructură. Cartea zice: să se crească gradul de ocupare a forţei de muncă. Noi concediem. Cartea zice: să se sporească cheltuielile de la bugetul de stat. Noi tăiem tot ce se poate tăia. Cartea zice: să se facă investiţii în domeniul socio – cultural şi în sectorul public. Peste noi se prăbuşesc şcolile şi spitalele. Cartea zice: să se reducă fiscalitatea. Noi mărim TVA-ul. Adică totul este făcut pe dos !

Cred că, într-adevăr, în ţara asta nimeni nu mai citeşte nici o carte. Efectele încep să se vadă. Necazul este că ponoasele nu le vor trage numai cei care nu citesc nici o carte, nici de economie, nici de drept constituţional, nici de alt fel, deşi ar trebui să o facă. Ponoasele le vom trage cu toţii. Poate merităm aceasta, pentru că nici noi nu mai citim nici o carte. De exemplu, Ghidul Alegătorului.