Crăciunescu – demisia de onoare

La începutul lunii aprilie am postat un mesaj în care acuzam slaba prestaţie a unora dintre arbitrii români şi modul în care un derby, respectiv Rapid – Dinamo, a fost torpilat de decizii eronate. La vremea aceea eram un pesimist, zicând „Mai rău de atât nu se poate !”. Acum îmi dau seama că am greşit. SE POATE ŞI MAI RĂU !

Iată faptele: în data de 20.05.2012 s-a desfăşurat meciul dintre FC Rapid Bucureşti şi FC Oţelul Galaţi. În minutul 57 aşa – zisul arbitru Radu Petrescu l-a sancţionat pe jucătorul Rapidului, Rui Duarte, acordându-i un al doilea cartonaş galben pentru „comportament nesportiv” şi „simulare”. Implicit, jucătorul a primit cartonaşul roşu, fiind eliminat de pe teren.

Asta este ceea ce s-a petrecut. Faptele trebuie totuşi analizate cu corectitudine. Toţi cei prezenţi, inclusiv cei care au redactat raportul Biroului Comisiei Centrale a Arbitrilor, au văzut cu claritate că arbitrul a luat o decizie eronată. Raportul Biroului Comisiei Centrale a Arbitrilor menţionează că s-a comis o eroare de arbitraj la faza respectivă. Toată lumea, mai puţin arbitrul, a văzut că jucătorul Rui Duarte nu s-a făcut vinovat nici de simulare şi nici de comportament nesportiv întrucât căderea sa în careu s-a petrecut ca urmare a împingerii sale de către un adversar. Mai mult decât atât, în nici un moment Rui Duarte nu a încercat să solicite lovitura de la 11 metri.

Urmarea acestei imense fraude de arbitraj – căci ceea ce s-a petrecut nu se poate să fie o simplă greşeală – jucătorul este automat suspendat şi va fi oprit să joace un meci foarte important pentru cariera sa, cel mai important meci din acest sezon, atât pentru el cât şi pentru clubul Rapid Bucureşti, respectiv finala Cupei României. Nici măcar Comisia de Disciplină a LPF nu a putut repara situaţia aberantă care s-a creat !

Nu pot trece peste absenţa din Finală a unuia dintre cei mai valoroşi jucători ai noştri şi peste handicapul cu care plecăm astfel din start. Nu pot trece nici peste modul în care spectacolul fotbalistic va fi afectat, în mod cert. Iubitorii de fotbal vor să vadă în finala Cupei României cele mai bune echipe, cu cele mai bune loturi ale lor, care să ofere ceea ce au mai bun, pentru satisfacţia spectatorilor. Ei nu doresc să asiste la vendete murdare şi la răzbunări prosteşti ale unor oameni ranchiunoşi şi permanent răuvoitori. Când vin la stadion oamenii vin să vadă competiţie cinstită, nu hoţie pe faţă. Vin să vadă sportivi, nu ucigaşi ai actului sportiv. Vin să vadă profesionişti, nu oameni – fără – de – noroc (adică nenorociţi) care, printr-o nefericită întâmplare, au ajuns în locuri în care pot face cel mai mult rău cu putinţă – cum ar fi postura de arbitru – folosindu-se de puţinul cu care i-a înzestrat Cel de Sus.

Concluziile mele: RADU PETRESCU, arbitru de fotbal (din păcate pentru toată lumea), este un nenorocit, un hoţ şi un criminal – toate acestea împotriva FOTBALULUI. La rândul său ION CRĂCIUNESCU, cel care patronează şi acoperă toate aceste nemernicii, trebuie neapărat să îşi dea DEMISIA DE ONOARE şi să se retragă din funcţie, după tot răul pe care îl produce constant.

60 Replies to “Crăciunescu – demisia de onoare”

  1. inca un fundas central chiar foarte bun-Viera de la Targu-jiu.Grigoras l-a adus pe Mamele de la Chiajna-alt fundas peste tot ce avem noi in momentul de fata…Poate il puteti lua…

  2. Nea George,

    Daca tot vine Sabau la Rapid, sa isi spuna parerea despre Sergiu Muth, Markovici ( ambii Gaz Metan) si Cordos ( tg mures). Sunt buni in aparare, si impreuna cu M.Antonio nu am avea probleme.

    La mijloc pe Astafei si pe Vlad Achim ( Ceahlaul) care au dat multe pase de gol si sunt tineri, de perspectiva.

    In atac cel mai bun e Fatai de la astra, e tanar, are viteza,forta, si a dat multe goluri. Plus Pena de la galati, care are forta si sut bun.

  3. Nea George,

    Daca tot vine Sabau la Rapid, sa isi spuna parerea despre Sergiu Muth, Markovici ( ambii Gaz Metan) si Cordos ( tg mures). Sunt buni in aparare, si impreuna cu M.Antonio nu am avea probleme.

    La mijloc pe Astafei si pe Vlad Achim ( Ceahlaul) care au dat multe pase de gol si sunt tineri, de perspectiva.

    In atac cel mai bun e Fatai de la astra, e tanar, are viteza,forta, si a dat multe goluri. Plus Pena de la galati, care are forta si sut bun.

  4. Daca tot mizati pe tineri ce iubesc echipa, de ce nu faceti un trial ?! Poate avem si noi cei fara sanse o mica sansa sa ne tratam iubita cum trebuie (RAPID) ! Sau daca vii si bati la usa Giuelstiului te primeste cineva la 2 antrenamente ?! Sper sa primesc raspuns

  5. E o tactica invechita domnule. Publicati cele 56 mesaje (in cazul de fata, azi, 12.06.2012, ora 19:00) atunci cand articolul este ultimul postat la comanda domnului Copos, nu atunci cand deja a postat un altul. Este o chestiune de fair-play in esenta…

  6. Am primit rsp de mi`au iesit ochii .. il aduce pe ala de la Fc.Adunatii din deal .. ! Fundasu` curului.. prosti sunteti ba.. si u Copose si Sabau .si Zotta .. care ne face felu in fiecare mandat si u nu vezi Georgica… !!

  7. Mai este mult de munca si sper ca lucrurile sa mearga intr-un ritm cat mai alert.
    Masina ecologica Cea mai utila inventie pnertu mediu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *