COMUNICAT DE PRESĂ – ANA ASLAN HEALTH SPA EFORIE NORD a câştigat titlul de „Cel mai bun Spa al anului 2012”

Va prezint mai jos un comunicat de presa dat publicitatii de ANA HOTELS.

ANA ASLAN HEALTH SPA din Eforie Nord, parte a lanţului hotelier ANA HOTELS, a obţinut titlul de „Cel mai bun Spa al anului 2012”. Acest titlu i-a fost conferit cu prilejul Galei Premiilor de Excelenţă organizate în cadrul evenimentului Hotel Tourism & Leisure Investment Forum 2013, cel mai prestigios forum anual al industriei hoteliere şi de turism din România, desfăşurat la Bucureşti la data de 22 mai 2013. Acest prestigios eveniment recompensează anual cele mai eficiente şi inovative proiecte din industria ospitalităţii şi turismului din România.

Premiul obţinut în acest an reprezintă o nouă recunoaştere a creativităţii şi perseverenţei companiei ANA HOTELS care deţine şi operează hotelurile ATHENEE PALACE HILTON***** şi CROWNE PLAZA**** din Bucureşti, SPORT HOTEL & SPA****, BRADUL*** şi POIANA*** din Poiana Braşov, şi EUROPA**** şi ASTORIA*** din Eforie Nord.

El dovedeşte că ANA HOTELS continuă să se situeze, an de an, în top-ul operatorilor şi furnizorilor de servicii din industria hotelieră din România. În anii precedenţi compania a obţinut numeroase premii în cadrul Galelor Premiilor de Excelenţă, inclusiv titlul de „Investment of the Year / Investiţia Anului”, ca urmare a eforturilor sale permanente de creştere a calităţii serviciilor oferite de toate hotelurile din lanţul ANA. Investiţiile substanţiale făcute de ANA HOTELS începând cu anul 2010 au avut drept consecinţă ridicarea standardelor de calitate, creşterea gradului de satisfacţie a oaspeţilor şi consolidarea brandului ANA ASLAN HEALTH SPA la nivel naţional şi internaţional.

Recompensarea calităţii „Premium” a prestaţiilor oferite de ANA ASLAN HEALTH SPA prin conferirea premiului de „Cel mai bun Spa al anului 2012” este pe cât de onorantă, pe atât de angajantă pentru toţi oamenii de la ANA HOTELS. Este uşor să ajungi în vârf; este mult mai greu să te menţii acolo. Aceasta este ţinta noastră în ceea ce priveşte serviciile de Spa: să ne menţinem MEREU ÎN FRUNTE !

SC ANA HOTELS SA

8 Replies to “COMUNICAT DE PRESĂ – ANA ASLAN HEALTH SPA EFORIE NORD a câştigat titlul de „Cel mai bun Spa al anului 2012””

  1. Şi tu ai câştigat titlul de ”cel care a omorât Rapidul”…Felicitări,eşti tare!!!

  2. Bine, bravo! Dar cu RAPIDUL cum ramane? Suntem in stare macar dosarul de insolventa sa-l facem ca lumea? Sau ne trezim in tomna cu falimentul!

  3. adica,intr-un cuvant ai bani de nu le mai stii numarul,sau vrei sa mai pui un pic de sare pe rana,,,,,,,,ahhhh nea georgele

  4. cand te vor ajunge blestemele rapidistilor . cum poti dormi cand sti ce ai facut ? astept doi ani , pana-n 2015 , daca pana atunci esti bn mersi , n-o sa-ti mai pomenesc niciodata numele .esti un om rau .

  5. Opreste-te din jocurile murdare. Vinde si nu te mai juca cu sentimentele a milioanei de romani, …o tara intreaga te uraste. Ai devenit dusmanul nr. 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *