COMUNICAT

Ieri, 19.02.2013, Instanţa s-a pronunţat în „Dosarul Transferurilor” asupra cererii procurorului DNA ca persoanelor implicate în acest dosar să li se interzică să părăsească ţara şi a decis să respingă solicitarea DNA.

În ceea ce mă priveşte consider că decizia Instanţei este corectă. Nu există nici un motiv care să mă determine să părăsesc ţara. Toate activele şi toate investiţiile mele sunt în România. Unele dintre investiţii sunt în curs de derulare şi, potrivit regulilor interne din Holdingul ANA, ele sunt supravegheate direct de mine. Nu pot să lipsesc de la lucrări pentru că nu vreau să îmi asum nici un risc în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor.

Sunt un om care călătoreşte relativ puţin în afara graniţelor. Chiar şi vacanţele mi le petrec în România, atât vara cât şi iarna. Poiana Braşov şi Eforie Nord sunt minunate. Nu am, aşadar, nici un motiv pentru a pleca din ţară – locul şi lucrul meu sunt aici. Ca atare, decizia corectă a Instanţei, care îmi garantează libertatea de mişcare, nu mă va determina să plec din România nici o secundă, deşi am această posibilitate. Sunt aici, la treabă şi la dispoziţia Instanţei. Nu am nimic de ascuns şi nici o teamă, pentru că ştiu că tot ceea ce am făcut a fost corect, inclusiv declanşarea procedurii de insolvenţă a FC Rapid, aşa după cum m-a obligat legea.

Gheorghe Copos

7 Replies to “COMUNICAT”

  1. ce echipa a facut becali baravo lui.
    la rapid se platesc salariile dar cu imprumut. si se aduc numai jucatori prosti.
    adusi de alde vama si razvan, nise lesinat de nici macar sa alerge nu pot.

  2. Domnule Copos , fiind un om simplu , am si eu o simpla intrebare , ce facem cu teren de pe Giulesti pe viitor , se va instala sistem de incalzire pt sezonul viitor ? dar pentru ’14/’15 se va acoperi stadionul , se va moderniza ceva ? dc nu se poate pune la masa ,cele doua tabare, in cauza fiind D-neavostra si ministerul sau cine are in proprietate terenul, sa se face ceva cu stadionul acesta ? as dori daca binevoiti sa ne raspundeti si noua, sa stim ce ne asteapta pe viitor

  3. E primavara…. De 3 luni Giulestiul nu a mai vazut un soare atat de frumos ca azi…Deja cartierul fierbe pentru duminica…Speram din tot sufletul nostru visiniu ca tot ce a fost rau asta toamna sa se fi dus… Si pentru d-ta CAPUL SUS !!! DOAR REPREZINTI RAPIDUL !!! O SA FIE BINE !!! Nu cred in cei ce-ti vor răul…. HAI!… Mai incearca o data sa fii cel mai bun…. Invata de la noi, cei ce nu ne-am pierdut niciodată speranţa
    O PRIMAVARĂ BUNĂ

  4. Nea Georgica, daca erai baiat destept bagai si matale o suma de bani in Rapid si faceai o echipa buna, poate aveai si rezultate in Europa si mai indulceai Instanta, dar vad ca vrei sa fi Penescu….crezi ca se mai ia acum cineva de Gigi cand toata prostimea, presa ii sunt fani???

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *