Interviuri

Ieri am acordat un interviu publicatiei de business Bloombiz. Iată conţinutul acestui interviu:

1. Ati investit pe timpul acestei crize, ati luat bani de la banci pentru a va extinde business-ul. Cati bani ati investit si care au fost principalele obiective?
Criza nu este o fatalitate. Este o conjunctură economică. Dacă îi cunoşti legile, poţi să o foloseşti în beneficiul tău ca investitor. Vremurile de criză creează oportunităţi spectaculoase pentru investiţii. Spre exemplu, de la declanşarea crizei atât materiile prime cât şi forţa de muncă se găsesc din abundenţă pe piaţă, la preţuri foarte avantajoase pentru investitor. Noi, Holdingul ANA, am investit în aceste vremuri circa 25 de milioane de euro şi am reuşit să ne modernizăm hotelurile: în Bucureşti Hilton***** şi Crowne Plaza*****, iar la Poiana Braşov Bradul*** şi Sport Hotel and Spa****. Am renovat toate spaţiile publice – holuri, recepţii, săli de conferinţă, restaurante, baruri – şi, la Poiana Braşov, şi spaţiile de cazare. Mai mult, în această sumă „a încăput” şi un Spa ultramodern, poate cel mai modern din ţară, ataşat hotelului Sport din Poiana Braşov şi completându-i oferta de servicii. Dacă făceam această investiţie în 2008 ar fi costat, probabil, dublu. Acum avem lucrurile aşezate, criza pare să se apropie de final iar datele noastre arată un volum de afaceri în plină creştere. La Poiana Braşov, spre exemplu, la sfârşitul primului semestru suntem la aproape dublu faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

2. Strategic vorbind, de ce ati ales sa riscati si sa faceti investitii intr-o perioada in care majoritatea oamenilor de afaceri au fost rezervati?
Fiecare companie şi fiecare manager îşi stabileşte obiectivele, priorităţile şi strategiile cum crede de cuviinţă. Sunt teorii care spun că, în vremuri de criză, trebuie „să îngropi banii”. Până şi faimosul George Soros afirmă că, în aceste timpuri, ţine banii „la saltea”, aşteptând conjuncturi mai favorabile. Nu e mai puţin adevărat însă că profitul este proporţional cu riscul asumat – vorbesc, fireşte, de risc asumat în condiţii de luciditate şi de realism, nu de riscul asumat prosteşte, fără nici o judecată sau temei. Deci, cine riscă să facă investiţii în vremuri de criză, şi are şi mijloacele necesare, se poate aştepta la rezultate pe măsura riscului. În cazul nostru, ieşirea României din criză ne găseşte cu hotelurile proaspăt renovate, pregătite complet pentru a primi o clientelă mai numeroasă şi mai avută decât înainte. Totodată, ne găseşte cu tehnologie nouă la fabrica ANA IMEP din Piteşti, pe baza unor fonduri europene pe care am ştiut să le atragem şi să le folosim la timp.

3. De care dintre afacerile dumneavoastra ati fost fost cel mai multumit in aceasta perioada si de ce?
Toate afacerile din România au avut trenduri descrescătoare începând cu 2008. În prezent constat cu satisfacţie că o parte din cifrele referitoare la afacerile ANA sunt în creştere. Am depăşit anul 2010, în unele cazuri - şi anul 2009. Hotelurile din Poiana Braşov au atins chiar cota record din 2008. Am, deci, oarecare motive de satisfacţie, reţinute, bineînţeles: nu e cazul să ne bucurăm prematur. Greul nu a trecut.

4. Va felicitati sau regretati ca nu ati investit mai mult in terenuri si imobiliare in general? De ce?
Orice plan de afaceri corect răspunde unei cerinţe a pieţei, prezente sau care poate fi previzionată. Investiţiile în terenuri, aur sau imobiliare sunt investiţii relativ sigure, cu rate ale profitului care pot fi, în general, estimate. Nu vorbesc, bineînţeles, de situaţii de isterie imobiliară mondială, cum a fost cazul în vremurile care au declanşat criza „instrumentelor derivate”, aşa numita „criză sub – prime”. A investi în terenuri şi în imobiliare este o afacere cuminte şi rentabilă, în orice timpuri. Am investit şi eu, mereu, şi în terenuri, şi în imobiliare. Avem terenuri. Le vom folosi. Avem şi proiecte, unele în curs de realizare. Unul din ele se numeşte ANA TOWER, care va fi un minunat turn de birouri de clasă A, situat lângă hotelul Crowne Plaza. Va fi prima clădire de categorie „Gold” din Bucureşti, una din cele mai frumoase şi, în mod cert, cea mai înaltă. Nu mă consider însă un „captiv” al real estate - ului. Sunt un om de faceri cu activităţi multiple. Noi facem şi industrie alimentară, prin ANA PAN, şi electrotehnică, prin ANA IMEP, şi transporturi internaţionale, prin ANA TRANS INTERNATIONAL, şi industrie hotelieră, prin ANA HOTELS, şi transporturi pe cablu, prin ANA TELEFERIC, chiar şi fotbal, prin FC RAPID. Uneori mă gândeam, cu regret, că nu am ştiut să folosesc momentul 2008 şi să dispun de multe, multe terenuri, pe care să construiesc multe, multe blocuri. Apoi a venit anul 2009, şi apoi 2010. Atunci m-am felicitat că am ştiut să îmi păstrez calmul şi echilibrul şi că nu am achiziţionat multe terenuri şi nu m-am apucat să construiesc multe blocuri. Mă găsea criza cu ele şi păţeam ce au păţit alţii, din păcate: insolvenţa. Anticii spuneau: „Est modus in rebus” adică, în traducere liberă, „Este o măsură în fiecare lucru” ori, mai complet, „Nu este bine să depăşeşti măsura fiecărui lucru”.

5. Multi oameni de afaceri spun ca s-au saturat de Romania si daca ar mai avea 30 de ani si-ar muta afacerile in China. Dumneavoastra cum ganditi?
Eu cred că România este adevărata ţară a tuturor posibilităţilor. Spun asta în sensul bun al cuvântului. Dacă nu aş fi crezut în acest lucru aş fi părăsit ţara. Puteam să o fac şi înainte de 1989 şi după. Nu am făcut-o şi nu regret. Ca să susţin ideea că România este un loc potrivt pentru afaceri vă rog să aveţi în vedere că aici sunt şi Renault, şi Citibank, şi Groupe Societe Generale, şi ING, şi Mittal Steel, şi Ford, şi Bouygues, şi Nokia, şi Emerson, şi Arcelik, şi Danone, şi Coca Cola, şi Mechel, şi Saint Gobain, şi IKK, şi mulţi alţii, transnaţionale importante. Vin aici pentru că există oportunităţi. Vin şi chinezii. Tocmai s-a inaugurat China Town – ul de lângă Bucureşti. Ceea ce facem noi nu se poate face nici în China, nici aiurea. Doar aici. Noi suntem, spre exemplu, Hilton, şi Crowne Plaza. De ce să plecăm, când ei se străduiesc să vină ? Vreau să înţelegeţi că este mult patriotism în ceea ce vă spun. Este, în acelaşi timp, şi un set de calcule reci, de analize de piaţă, de marketing, de analize de costuri, de studiu al pieţei forţei de muncă, etc. A rezultat clar că ceea ce facem noi trebuie făcut aici. În China nu se mănâncă cozonaci pascali cu mac tip „Mariţa”. Nu se livrează produse electrotehnice în Italia, cu camioanele. Nu se schiază ca la Poiana Braşov. Nici măcar nu se joacă fotbal ca la Rapid. Locul meu şi al nostru este aici. Ba chiar şi generaţia următoare, Alexandra, se reîntoarce. În prezent se ocupă de re – lansarea brandului ANA PAN şi de cursurile unei şcoli de vară pentru tineri cu potenţial de performanţă peste medie. Dorim să facem aşa ceva în România, nu în altă parte.

6. Inainte de criza voci foarte importante ale mediului de afaceri sustineau ca aceasta criza este sansa Romaniei de a recupera terenul. Ati crezut vreodata in aceasta idee? De ce?
Criza este o şansă reală pentru România. Este prilejul ce ne-a fost oferit pentru a înţelege natura artificială a lumii din 2008, cu salarii nejustificate în nici un fel de performanţa economică, cu maniera în care se vindea orice, oricui, la orice preţ, în care munca practic nici nu mai conta. Lumea era anormală: patronii erau sclavii angajaţilor. Criza ne-a readus cu picioarele pe pământ, arătând, celor care nu avuseseră curiozitatea să citească în cărţi, că salariile sunt dependente de performanţă, că fiecare leu contează, că a avea un loc de muncă este o mană cerească şi că fără calificare în muncă nu exişti. Criza ne-a arătat că nu poţi trăi la infinit pe credit, că nici nu poţi cheltui mai mult decât câştigi şi că nu poţi avea pe termen lung un nivel de trai pentru care nu ţi-l poţi susţine cu mijloacele de care dispui. Pentru unii a fost un mare şoc să constate că nu mai au bani pentru vila din Pipera, pentru Mercedesul V12, pentru escapadele lunare de shopping la Milano. În concluzie, cred    – şi am crezut mereu – că această criză reprezintă trezirea României la realitate. Mai trebuie şi ca autorităţile să îşi facă datoria. Dacă nu se poate trăi fără muncă, cu atât mai mult nu se poate trăi din furt şi înşelăciune, care trebuie pedepsite cu asprime. Aici trebuie să se manifeste Statul. E rolul lui să reprime munca „la negru”, economia necontabilizată şi corupţia.

7. Va temeti de o noua cadere a economiei, de o revenire a recesiunii in cazul in care criza datoriilor nu va fi definitiv eliminata?
Nu numai că mă tem. Mă şi pregătesc pentru această eventualitate. Teoria economică ne avertizează asupra existenţei crizelor economice în formă de „W”. Sper să nu trăim o astfel de experienţă. Pe de altă parte, uitându-mă la ce se întâmplă în Irlanda, Portugalia sau Grecia – salvate, „in extremis”, de liderii de state din zona Euro - nu pot să nu îmi iau măsurile de siguranţă ce se impun. Care sunt acestea? Secret ! Trebuie subliniat însă că, în timp ce unele state, parcă inconştiente din punct de vedere economic, sunt pe cale să se prăbuşească, altele, vecine cu noi, înfloresc. Turcia a crescut economic cu 11 % în primul semestru. Deci, se poate. Cum ? Prin investiţii, în primul rând în infrastructură: şosele, autostrăzi, şcoli, spitale. Asta ar fi soluţia şi pentru România. Am spus-o de atâtea ori încât am obosit. Nimănui nu pare să îi pese. Vom începe oare să regretăm Imperiul Otoman ?

8. Ce ati invatat dumnevoastra ca om de afaceri de la aceasta criza? V-ati schimbat felul de a gandi business-ul?
Eu ceea ce ştiu am învăţat la şcolile pe care le-am urmat. Am avut şansa ca economia de piaţă să fie doar „poligonul” în care am aplicat ceea ce ştiam din cărţi. Am avut aşadar şansa de a nu reinventa roata, apa caldă şi mersul pe jos. Am câştigat timp enorm de mult. De aceea mi-au şi mers lucrurile atât de repede. Criza este descrisă în cărţi de 250 de ani. Se ştie ce este ea, cum se manifestă, ce trebuie să faci şi ce nu trebuie să faci pe timpul ei. Ca atare, am făcut ceea ce trebuie. La intrarea în criză am avut lichidităţi. Cu ele am făcut investiţii la preţuri deosebit de avantajoase. Acum, la ieşirea din criză, când foarte mulţi sunt în zdrenţe, noi suntem îmbrăcaţi în haine noi şi aşteptăm clientela.

9. Ce alti oameni de afaceri romani admirati cel mai tare si de ce?
Prin structura mea sunt un investitor. Un constructor. De clădiri şi de afaceri. Nu sunt un speculant. Nu sunt un simplu negustor, care cumpără ieftin dintr-un loc şi vinde scump în alt loc. Vând scump, într-adevăr, dar vând scump produsele pe care le fabric eu, nu alţii. Ca atare, admir oamenii de afaceri care sunt producători. Fabricantul de motoare din mine admiră industriaşii. Constructorul de hoteluri din mine admiră constructorii. Transportatorul din mine admiră transportatorii. Îi admir –post-mortem, din păcate - pe Malaxa şi pe Auschnitt.
Nicolae Malaxa este cel care a iniţiat şi implementat în România industrii variate: de aparataj pentru material rulant, de motoare Diesel, de transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă, de tuburi de oţel fără sudură, de locomotive Diesel pentru CFR, de aparatură optică, de armament şi muniţii, de automobile.
Max Auschnitt a fost, şi el, un mare industriaş român, administrator delegat al Uzinelor şi Domeniilor de Fier din Reşiţa, cea mai mare societate pe acţiuni care a existat în România înainte de 1947, care avea cel mai mare capital social din România (1 miliard lei), cea mai mare cifră de afaceri şi cei mai mulţi angajaţi – 22.892. Deţinea societatea Titan-Nădrag-Călan, cu 4900 angajaţi, şi a făcut parte din conducerea unor numeroase companii străine din Viena şi Monaco, precum şi a unor companii româneşti precum Societatea Română de Telefoane ori Banca Chrissoveloni.
Acestea sunt modele de urmat. Producători şi exportatori. Aşa cum încerc şi eu să fiu: producător şi exportator.