Ana Holding –stabilitate şi predictibilitate

Sfârşitul anului 2009 aduce noi confirmări ale performanţelor obţinute de societăţile comerciale membre Ana Holding.
Astfel, după Premiul Naţional pentru Întreprinderi Mari la categoria “Comerţ, Export, Turism”, obţinut de societatea comercială Ana Hotels SA la secţiunea “Activitate hotelieră şi alte servicii de cazare”, în cadrul celei de-a XVI-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, un nou trofeu a fost atribuit societăţii Ana IMEP SA.
Este vorba de Marele Trofeu acordat vineri, 18 decembrie a.c., de Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR). Firma piteşteană a obţinut trofeul ANEIR la categoria producători-exportatori în 10 ani consecutivi, ea fiind în toată această perioadă cel mai mare producător-exportator român de motoare electrice. Într-adevăr, produsele SC Ana IMEP SA sunt destinate aproape în totalitate exportului, printre partenerii săi externi numărându-se producători de electrocasnice precum Indesit, Fagor, Vestel, Franke, Valeo şi Behr.
La rândul său, compania Ana Pan a realizat în primele nouă luni ale anului 2009 o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, nivel comparabil cu cel înregistrat în 2008, în ciuda contracţiei economice provocate de criza economico-financiară.
În aceleaşi condiţii economice ostile, Ana Hotels a reuşit să obţină în acest an un credit de 25 milioane euro – cel mai mare credit acordat de o bancă unei companii româneşti cu capital integral autohton, care este utilizat în principal pentru susţinerea unui ambiţios program de investiţii. Un astfel de credit demonstrează credibilitatea holdingului Ana, precum şi soliditatea afacerilor pe care le derulează.
Aceste rezultate au fost posibile ca urmare a aplicării unei strategii corecte de dezvoltare, fundamentată pe valorificarea sinergiilor existente în cadrul unei structuri de business de tip holding, chiar dacă aceste structuri nu sunt încă reglementate în mod explicit în legislaţia economică românească.

12 Replies to “Ana Holding –stabilitate şi predictibilitate”

  1. “Rapid mereu va fi echipa ieşită din tipare. Nici nu poate fi altfel atîta vreme cît George Copos va fi patronul echipei. Adică mereu! Este de departe echipa cu un farmec special. Sînt un pic surprins să văd că Nae Manea va continua în Giuleşti pentru că el ştie mai bine ca oricine cum e acolo. Dacă pleca acum, ar fi făcut-o în glorie. În Giuleşti, după o înfrîngere suporterii te iau la goană. Iar el nu pierduse încă nimic, putea să zică . D-aia sînt surprins că rămîne”, a spus Rednic

    DON’T YOU SEE HE REALLY WANTS TO COME AGAIN?

  2. domnule copos.este clar ca rapid are nevoie de un manager,este o solutie mihai stoica?dupa plecarea lui dan petrescu,cred ca ar putea fi convins sa vina!ar fi extraordinar!

  3. Daca-l dati pe Spadacio yo zik ca ati inebunit ! Sincer nu o sa-l luati pe Ferfelea si nu stiu ce strain care a jucat 2 minute pt O.M. , si il dati pe cel mai bun mijlocas din liga 1 !!!! Dati-i lui Stache clubul si nu o sa avem probleme financiare si putem lua orice jucator ! Ce ziceti?

  4. domnule copos,prelungiti cu marius constantin neaparat!!!ar fi o pierdere uriasa!!!bozovic intra in ultimul an de contract si a declarat ca daca i se propune sa semneze pe viata cu rapid,a zis ca semneaza pe loc!ce ziceti?minunat,mai ales din partea unui strain!
    aduceti un mijlocas central puternic,stil joao paolo andrade si n’doye care sa urce mult si in atac,un mijlcoas puternic si inalt!
    ferfelea super achizitie el si varga!dar daca ii puteti cumpara,deja ar fi aiurea doar cu imprumuturi!si cu helder cumparati-l ca e super fotbalist,poate cel mai bun stranier,are un potential fantastic,se vede pe el,cum atinge balonul,viteza,deja da bine si cu capul!
    si nu-l dati pe raduta la sportul!
    pinto,ivelja-vanduti vanduti vanduti!!!poate-i vrea sportul la schimb cu ferfelea si platiti o suma din varga-dati alea 50% din balan pe varga,si mai platiti vreo 500 000!dar mijlcoasul central trebuie adus cu mare atentie,sa fie ceva bun pentru ca avem mare nevoie langa lazar!

  5. domnule copos,da ce facem acum devenim fc national 2???doar imprumutam jucatori?pai asa nu se poate face performanta!vad ca vreti sa-i imprumutati pe varga,ferfelea si balan!si pe gauracs!pai deja am avea 5 jcuatori imprumutati!din care cel putin 3 titulari helder,gauracs si varga!cumparatii pe varga,gauracs,ferfelea!!!BALAN NU!aduceti un mijlcoas central!!!!
    si vindetii pe griffiths,joao pinto si ivelja!!!!!!!!

    MARIUS CONSTANTIN A SEMNAT?
    ve-ti fi unicul vinovat ca rapid pierde un jucator de echipa nationala!!!marius constantin este neaparat sa ramana!pai raman cu fernandes,iensi 32 si 35 ani in centru???plus mardare care inca nu e un titular cert???RUSINE daca nu prelungiti contractul cu Marius Constantin !!!RUSINE!si fanii nu va vor ierta!
    nu pot sa inteleg,numai la rapid nu se pot prelungii contractele!din cauza conducerii paralele!si din cauza dumneavoastra incep sa cred,pt ca acum nu mai e nici sichitiu,nici toma,sunteti dumneavoastra clar cel ce hotarati si domnul taban,pus de dumneavoastra!de la 1 ianuarie ne putem gasi ca marius constantin pleaca la steaua sau la cfr!!!!

    poate puteti sa-l luati pe bicfalvi!il da becali pe pret mic,plus ca e un mijlcoas central foarte bun si tanar!ceea ce ne-ar trebui!

  6. Mai baieti, nu va mai impacientati, fiindca n-are rost (nu avem cu cine). Problema (interesul in ceea ce inseamna Rapid Bucuresti) este mai mult decat compromisa. Din pacate, suferim pentru un club NEPASTORIT. Acest club ne-a dat ( mai ales in sezonul 2005-2006 ) de-a lungul vremii lucrurile bune mai mult dintr-o inertie decat dintr-un devotament. Ascultati-ma caci stiu (am realizat asta in data de 28.10.2008) ceea ce va spun…

  7. Nu va mai agitati oameni buni, fiindca o faceti degeaba…
    La Rapid s-a mers mai mult dintr-o inertie decat din profesionalism…

    La multi ani!

  8. Un an nou fericit Dl Copos si sper sa lu-am campionatul! Dar repet sa nu-l dati pe Spadacio!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *