Amenzile lui Dragomir

La 21 aprilie 2012 a avut loc meciul dintre CS Mioveni şi FC Rapid Bucureşti, pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni.
Potrivit Raportului de Observare întocmit de observatorul Ligii Profesioniste de Fotbal întâlnirea s-a desfăşurat în următoarele condiţii – citez selectiv din Raport:
–    Măsuri de ordine şi siguranţă: s-au respectat prevederile ROAF, LPF şi FRF;
–    Comportarea jucătorilor şi oficialilor: comportare civilizată şi atitudine fair – play;
–    Incidente provocate de spectatori: comportamentul spectatorilor a fost civilizat, neexistând incidente înainte, în timpul sau după terminarea jocului. … În proporţie de 99,9 % galeria Rapidului a cântat şi a scandat încurajări pentru propria echipă.
–    Incidente provocare de jucători: nu au fost;
–    Eliminări: nu au fost;
–    Sancţiuni aplicate oficialilor: nu au fost;
–    Jucători accidentaţi: nu au fost;
–    Persoane neautorizate pătrunse în teren: nu a fost cazul;
–    Alte consemnări şi observaţii: Jocul s-a desfăşurat în condiţii foarte bune din punct de vedere organizatoric.

Orice om de bun simţ poate trage concluzia că a fost vorba despre un meci desfăşurat în deplină normalitate, fără incidente, nici din partea jucătorilor, nici din partea oficialilor. Nici un motiv de tensiune. Cu toate acestea, efectele produse de acest raport sunt năucitoare: ca urmare a unui joc fără nici o problemă, FC Rapid este sancţionată de Comisia de Disciplină a LPF cu plata unei amenzi de 10.000 lei ! Motivaţia este aceea că „în minutul 16 galeria echipei Rapid a scandat pentru un interval de 20 DE SECUNDE „M… Dragomir” iar, în minutul 61 aceiaşi galerie a scandat „Mitică la puşcărie” pentru un interval de 15 SECUNDE.”

Dacă Raportul afirmă acest lucru, trebuie să admit că undeva, în stadion, s-a scandat împotriva domnului Dragomir timp de 35 secunde. Nu a fost frumos, sunt de acord. Haideţi, totuşi, să examinăm faptele şi efectele.
1. Despre durata scandărilor: un meci de fotbal are minim 90 de minute, adică 5.400 de secunde. Timp de 5.365 de secunde „galeria Rapidului a cântat şi a scandat încurajări pentru propria echipă.” – ne spune acest lucru Raportul de Observare. Timp de 35 secunde, adică timp de 0,0065% din timpul de joc, undeva, în stadion, unii au scandat împotriva domnului „D”. Deci, pentru 0,0065 % din timpul de joc în care s-a scandat „anti”, FC Rapid trebuie să plătească o amendă de 10.000 lei !
2. Despre costul unei secunde de scandare „anti”: mă întreb: dacă s-ar fi scandat „anti” într-una, timp de 90 de minute, amenda ar fi fost de 3.600.000 lei, potrivit Regulii de Trei Simple ? Adică minutul de scandare împotriva domnului „D” este de 666,666 lei ? Ce ciudat, secunda de scandare „anti domnul „D” este de 666 lei. Coincidenţă? 666, numărul biblic al Fiarei !
3.
Despre autorii scandărilor: Raportul spune că scandările au venit din zona galeriei Rapidului. Tot raportul spune că această galerie număra 500 de suporteri, din cei 4.000 de spectatori din stadion. Mă întreb: cine ar putea să afirme cu certitudine că scandările venite de undeva, dintr-o zonă a stadionului, aparţineau cu certitudine suporterilor Rapidului şi nu oricui altcuiva: suporteri locali, persoane neutre, sau oricine altcineva, nemulţumit de prestaţiile domnului „D”. E ştiut – şi Raportul o consemnează, că galeria Rapidului cântă mereu pentru echipa sa şi o încurajează permanent. De ce s-ar fi luat de cineva de la LPF, mai ales pe teren străin ? Ar fi fost o provocare inutilă. Deci, de unde ştim că scandarea a venit de la cineva care susţinea Rapidul sau de la altcineva, care nu îl iubeşte foarte tare pe domnul „D” ?
4. Despre cine plăteşte amenda: este ştiut faptul că nici o galerie din această ţară nu dispune de fonduri din care să plătească diverse obligaţii, amenzi sau alte asemenea. Deci, amenda va trebui să fie suportată de club. Întreb: ce vină are clubul, pentru a plăti o astfel de sancţiune ? Faptul că a jucat pe un stadion, undeva unde unii au scandat vrute şi nevrute ? Dacă meciul ar fi avut loc pe stadionul Giuleşti, puteam fi acuzaţi că nu am luat măsuri de „punere a surdinei”, ca să nu tulburăm pudoarea feciorelnică a domnului „D”. Dar la Mioveni, ce puteam să facem noi, vreo douăzeci şi ceva de rapidişti, jucători cu tot cu oficiali ? Să scoatem jucătorii din teren şi să îi trimitem în tribună pentru a „repera” (cum spunea Caragiale) onoarea domnului „D” ? În final, clubul va trebui, deci, să plătească amenda. Clubul neavând cine ştie ce fonduri pentru astfel de chestiuni, sarcina se va răsfrânge asupra finanţatorului, adică a subsemnatului. Întreb cu amărăciune: de ce sunt eu amendat de Comisia de Disciplină a LPF pentru nişte scandări, undeva într-un stadion străin ?
5. Despre iubirea de Mitică: este deja un loc comun faptul că domnul „D” nu este iubit. Nu e nimic personal. În fotbal iubirea vine din rezultate şi din funcţionalitatea sistemului. Atunci când rezultatele nu prea mai sunt, când sistemul nu mai e cel pe care toţi îl doresc, când ajungem să cerem arbitrii străini pentru campionatul intern, când rezultatele se stabilesc în altă parte decât în teren, iubirea se stinge. Nu e elegant dar este explicabil că, uneori, lipsa de iubire îşi găseşte expresie în scandări încărcate de îndemnuri colorate şi de sfaturi adresate Justiţiei.
6. Despre inegalitatea de tratament: dacă un oficial, cum ar fi domnul „D”, este ofensat, se dictează amendă în apărarea sa. Dacă orice alt oficial, un preşedinte de club, spre exemplu, este insultat în aceiaşi manieră, de ce nu se iau aceleaşi măsuri de protecţie şi pentru protejarea sensibilităţii acestuia din urmă ?

În anul 2012 Rapidul a fost amendat cu suma de 120.000 lei, pentru motive asemănătoare cu cazul pe care l-am descris mai sus, nu pentru că este cel mai deosebit, ci pentru că este cel mai recent. Nu mi se pare corect ca nişte oameni care îşi exercită dreptul constituţional la libera opinie, chiar dacă îşi permit să-l critice pe domnul „D”, să fie supuşi unei cenzuri de natură financiară. Adică am dreptul să îl critic pe Preşedintele ţării, pe Primul Ministru, pe orice ministru, dar nu am dreptul să îl ating cu nici o vorbă pe domnul „D” ?

De ce oare ? Pentru că valoarea unei secunde de scandare împotriva sa este 666 (lei) ?

9 Replies to “Amenzile lui Dragomir”

  1. D-le Copos aici aveti dreptate mai ales ca unii conducatori de club fac “glume serioase” pe seama noastra a suporterilor incitand la violente “sub egida”: trebuie sa luptam cu toate mijloacele. Oare toate sunt corecte? Iar unii dintre ei “se dau” mari crestini.

  2. Trebuie sa zic ca oricat de discutabila este parerea mea fata de dvs, in articolul asta nu pot sa nu va dau dreptate.
    Legea si, de asemenea, decizia sunt abuzive si neconstitutionale. Clubul FC Rapid este tras la raspundere pentru niste fapte cu care nu a avut nicio legatura. Nu numai ca este tras la raspundere pentru fapte independente de persoana juridica FC Rapid SA dar si pentru fapte care sunt declarate ilegale printr-un abuz.

    Solutia e simpla si, pentru om ca dvs, e si la indemna, deoarece aveti mijloacele necesare: contestata decizia, contestata legea (fie ea de ordin sportiv dar chiar si pe linie juridica). E o lege si o sanctiune care incalca flagrant Drepturile Omului.
    Daca eu imi doresc sa imi faca mitica sex oral, am dreptul sa imi manifest dorinta asta si el are dreptul sa refuze (desi ceva imi spune ca s-ar baga “asa, o tura”). Daca vreau sa il vad pe acest cancer la racoare si consider ca ar fi o initiativa corecta, iarasi am dreptul sa imi fac publica opinia.

    In concluzie, daca va doriti cu adevarat sa “va luptati cu sistemul” (desi nu sunt atat de sigur ca vreti sa mergeti pana acolo), contestati amenda, mergeti pana la cele mai inalte foruri… doar n-o sa mai avem inca un caz Craiova pentru chestia asta…

    P.S.: mitica, stai domol, noi glumim, ne plac femeile. Oricum nici ca barbat nu esti vreo captura :))

  3. Se cunoaste indeobste ca putini oameni stiu adevarul-filozofie-, asta demonstra Socrate, acum mai bine de 2500 de ani. Cativa mai spun cate ceva despre cele doua foruri ale fotbalului romanesc.
    De 20 de ani in functiile lor sta doi insi, care il face invidios pana si pe Ceausescu. Locul cald si privilegiat, confera respectivului o aura de om important-VIP-; ce s-ar face acest fiu de taran sarac, pornit sa cucereasca lumea, fara luminile rampei? Dumitru Dragomir, nici Napoleon nu a domnit atata, desi iti place sa il ei drept model. Napoleon avea bun-simt, si daca a luptat a facut-o pentru Franta, si nu pentru el.
    Sinteti incapabili sa mai conduceti acest fotbal, de ce nu plecati? Voi va simtiti jigniti cand sinteti apostrofati, dar pe suporterii, care nu va mai suporta. Dar sufletele lor nu sufera? La ei nu va ganditi? Vor sa vada si ei un fotbal corect, si nu batjocura asta? Nu vedeti ca oamenii nu mai merg pe stadioane, oare care ar fi cauza? Suporterii? Care traiesc onest numai din iubirea pentru culorile favorite.
    Amendati fara judecata clubul Rapid, stiind ca acolo e un Patron, care stie valoarea fiecarui banut si care nu vrea sa ii arunce aiurea pe apa sambetei, sau pentru a va intretine pe voi ca sa huzuriti.
    Suporterii nu mai au voie sa scandeze? E mai mult decat grav asta, si pe epoca ceausista se strigau lozinci antisistem, dar voi sinteti infailibili ca Papa. Nu ne mira lucrul asta, pentru suporterii alb-visinii, razboiul impotriva acestui sistem continua. Ei sint temera voastra. Ei sint portdrapelul demnitatii noastre si oaza sperantei noastre, ca vom reusi intr-un final.

    Oamenii nu au nimic cu voi personal, ei nu va urasc, dar vor si ei sa li se faca dreptate. De ce tineti atat de tare de aceste posturi; incarcati cu energii negative. Aveti o varsta, cautati-va pe voi, inlauntrul vostru, gasiti-va linistea sufleteasca, care e mai importantant decat aceste posturi vremelnice…

  4. sunt curios ce investitii veti face in vara si daca reusiti sa-l pastrati pe Razvan. Nikolici e atacant? iar luam toate pertardele si ne plangem ca platim salarii mari? platiti un salariu mare unui jucator precum wesley si atunci veti fii indreptatit sa cereti rezultate. Moraes, F

  5. sunt curios ce investitii veti face in vara si daca reusiti sa-l pastrati pe Razvan. Nikolici e atacant? iar luam toate pertardele si ne plangem ca platim salarii mari? platiti un salariu mare unui jucator precum Wesley si atunci veti fii indreptatit sa cereti rezultate. Moraes, Hamza sau Fatai…astea ar fi variantele. Poate totusi nu pierdem jumatate din echipa la finalul contractelor, nu? Oricum este o dovada de lipsa de profesionalism sa lasi 9 jucatori cu contractele pe final cand tu ai un obiectiv de indeplinit. Zotta ala face si el ceva pe acolo? sau pot sa imi depun un CV pentru postul sau?

  6. eu cred ca la meciurile din deplasare, ar trebui sa jucam cu rezervele, ca si asa, nu avem sanse la titlu. Asa ne batem joc si de liga lu mitica, ii desconsideram si competitia lui de 2 bani, si acasa putem juca cu titularii.

    sa joace echipa din liga a treia la meciurile din deplasare, asa ar afla toata lumea de protestul nostru

    logica ar fi : acasa suspendati jucam cu titularii, ca ne vad doar femeile si copii, in deplasare – va luam si noi la misto si jucam cu echipa din liga a 3-a.

  7. Dle Copos, poate va ganditi sa luati si un portar tanar, de viitor, si sa ii dam drumul lui Coman. Sigur va aduceti aminte de Dragos Balauru, de la Tg Mures, cel care a avut multe evolutii bune in acest sezon.

  8. Dle Copos, poate va ganditi sa luati si un portar tanar, de viitor, si sa ii dam drumul lui Coman. Sigur va aduceti aminte de Dragos Balauru, de la Tg Mures, cel care a avut multe evolutii bune in acest sezon.

  9. Uriasule, nu e cazul sa ma iei la misto, atita pricep si eu, ce ecphia in ce campionat poate juca.Wenger a cistigat un campionat in plus fata de Geoge Graham, ceva mai multe FA Cup, iar in Europa 0.Revolutia franceza,a insemnat ca reprezentativitate, pe linga antrenor, Henry, Pires, Wiltord, Vieira.Vorbesc de anii cind mai cistigau cite ceva.Dar ca primii trei mentionati sa faca figuri in fata, in spate existau Seaman, Adams, Dixon,Winterburn, Campbell, Ashley Cole.Mai puneau umarul in fata Bergkamp, Ljungberg,Overmars.Oare e o coincidenta ca de cind a plecat garda engleza din spate, tunarii cam macina in gol ca palmares?Eu nu cred.Si daca m-ai luat cu Lyon, Bordeaux, iti mai dau un reper statistic, asta e, am terminat Politehnica si am boala cifrelor: daca de trei ori se intilnesc echipe de club engleze si franceze, de doua ori se califica englezii, iar muschetarii doar o data.That’s a fact.Nu sint fan Arsenal, dar ca o parere personala cred ca Wenger a stat destul la Arsenal.Rezultate fara investitii nu prea mai poti avea, iar numai cu plevusca vorbitoare de limba franceza nu vei face nici o brinza in Insula.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *