Un om de succes este cel care poate construi o fundatie solida din caramizile pe care altii le-au aruncat in el.
David Brinkley

Biografie

M-am nascut intr-un sat de romani harnici de pe meleagurile Satmarului, intr-o familie numeroasa din Ardeal.

Alaturi de fratii si surorile mele, am avut copilaria normala a unui copil de la tara, intr-o familie de oameni gospodari. Lucrul cel mai important este insa educatia pe care am primit-o de la parinti si de la dascalii mei.

Tatal meu, un gospodar de frunte al satului, mi-a insuflat dragostea pentru lucrul bine facut. De la el am invatat disciplina, rigoarea, masura in toate, respectarea cuvantului dat, dar si dispretul fata de minciuna, fata de tot ceea ce injoseste fiinta umana. Tot in familie am deprins respectul fata de munca – subliniez, fata de orice munca – lucru care m-a ajutat mult in viata. Pentru ca, atunci cand am infiintat prima firma, cofetaria ANA CO, am fost in acelasi timp sofer, lucrator in cofetarie, contabil sau vanzator.

Anii de liceu si studentia au reprezentat o continuare fireasca a educatiei primite. Prima facultate pe care am absolvit-o a fost Universitatea din Oradea, Facultatea de Stiinte Pedagogice. Cea de a doua facultate, cea de Drept, am facut-o pentru ca mi s-a oferit aceasta Sansa si pentru ca, in afaceri, este nevoie sa cunosti foarte bine principiile dupa care functioneaza sistemul de drept ce reglementeaza acest domeniu. In privinta invataturii, cred ca aspiratia pentru mai bine, care este de fapt “motorul” progresului, isi gaseste sustinere in permanenta invatare.

Sunt de asemenea de parere ca oamenii ar trebui sa se intrebe, la inceputul fiecarei zile, nu numai “ce am de facut astazi?”, ci si “ce sanse am ca astazi sa mai invat ceva?”.
In ceea ce priveste familia mea, consider ca ea are toate caracteristicile familiilor intemeiate pe respect reciproc.

Sotia mea, Cristiana Copos, conduce propriile ei afaceri, dar este cunoscuta in special pentru actiunile umanitare in care s-a implicat, fiind de altfel presedinta Fundatiei ANA.
Alexandra Copos este un copil care mi-a adus multe bucurii, caruia am cautat, la randul meu, sa-i cultiv dragostea pentru munca si cred ca am reusit. In prezent, ea a absolvit Universitatea Princeton din New York (Statele Unite ale Americii), specializarea economie-finante; in prezent, se pregateste pentru masteratul in business la Harvard.

INFORMATII PERSONALE
· Data / Locul nasterii: 27 martie 1953 / Tasnad, judetul Satu Mare;
· Starea civila: Casatorit, 1 copil.

EXPERIENTA PROFESIONALA
· Fondator, actionar majoritar si Presedinte al Consiliului de Administratie al societatilor apartinand Holdingului ANA: ANA HOLDING, ANA HOTELS, ANA TELEFERIC, ANA TURISM, ANA IMEP, ANA MEP SDV, ANA TRANS INTERNATIONAL, ANA PAN, ANA ELECTRIC, ANA TOWER, ANA RESIDENCES, ANA YACHT CLUB;
· Senator de Arges, membru al Senatului Romaniei in perioada 2004 – 2008;
· Presedinte, director general ANA GROUP/ANA HOLDING, 1990 – dec. 2004 si din ianuarie 2009 pana in prezent;
· Sef al Departamentului social-turism al Uniunii Asociatiilor Studentilor din Romania, 1980 – 1990;
· Profesor, Liceul Industrial din Tasnad, 1978 – 1980.

SOCIETATI REPREZENTATIVE PENTRU ACTIVITATEA PROFESIONALA
ANA HOLDING, fondata in 1990, este astazi unul dintre cele mai importante grupuri de afaceri romanesti, cu investitii in industria electronica, hoteliera, imobiliara si servicii;
ANA HOTELS, companie cu sediul in Bucuresti, are in proprietate si opereaza doua hoteluri de cinci stele in Bucuresti (HILTON si CROWNE PLAZA), trei hoteluri in Poiana Brasov (SPORT HOTEL & SPA, POIANA si BRADUL), doua hoteluri in Eforie Nord (EUROPA si ASTORIA), precum si centrul de sanatate ANA ASLAN HEALTH SPA din Eforie Nord;
ANA TELEFERIC, companie cu sediul in Poiana Brasov, este proprietara instalatiilor de transport pe cablu din Poiana Brasov si din Brasov, detinand trei telecabine, o telegondola si sase teleschiuri;
ANA YACHT CLUB, cu sediul in Eforie Nord, este primul port de agrement privat din Romania, construit la standarde europene. Investitia, in valoare de peste 2.000.000 euro, completeaza strategia de dezvoltare pe care o deruleaza ANA HOTELS in domeniul turismului;
ANA IMEP, cu sediul in Pitesti, este cel mai mare producător de micromotoare electrice din Romania, unul dintre primii patru producatori din Europa; peste 90% din productie este exportata in tarile Uniunii Europene;
ANA MEP SDV, cu sediul in Pitesti, este o societate comerciala specializata in service industrial;
ANA TRANS INTERNATIONAL, cu sediul in Pitesti, este unul din cei mai mari transportatori rutieri din Romania;
ANA PAN  opereaza un  lant de 21 centre in Bucuresti si in alte localitati din tara (unitati proprii si in franciza), ce ofera dulciuri de casa, specialitati de patiserie si brutarie;
ANA TOWER, companie cu sediul in Bucuresti,  este proprietara unui proiect imobiliar in suprafata de 67.000 mp, situat  in sectorul 1 al Capitalei;
ANA RESIDENCES, companie cu sediul in Bucuresti, este proprietara unui teren in suprafata de 98.000 mp pe malul lacului Grivita.

STUDII
· Facultatea de Drept, Universitatea Romana de Stiinte si Arte „Gheorge Cristea” (absolvita in 2004);
· Universitatea de Studii Social-Administrative, Bucuresti, curs post-universitar (absolvita in 1987);
· Universitatea Oradea – Facultatea de Stiinte Pedagogice (absolvita in 1978).

CARIERA POLITICA
· Senator de Arges in perioada 2004 – 2008;
· Membru al Comisiei Economice si al Comisiei pentru Sanatate, Ecologie si Sport din Senatul Romaniei, 2004 – 2008.

ASOCIEREA LA ORGANIZATII PROFESIONALE
· Presedintele Aliantei Confederatiilor Patronatelor din Romania (membra UNICE si OIP), din 2001 pana in decembrie 2004;
· Presedintele Confederatiei Nationale a Patronatelor din Romania, 2000 – decembrie 2004;
· Membru fondator al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, 1994;
· Membru pe viata al Federatiei Internationale a Sportului Universitar.

ACTIVITATE CIVICA
Membru al Consiliului de Administratie al Fundatiei ANA.

LIMBI STRAINE
· Engleza – avansat;
· Franceza – avansat.