Am luat decizia de a RENUNŢA LA TOATE PARTICIPAŢIILE MELE ÎN SC FC RAPID SA. Drept urmare anunţ public că CESIONEZ GRATUIT toate cele 5.500.000 acţiuni către RAPIDIŞTI, inclusiv investiţiile făcute în Baza Pro Rapid, mărcile înregistrate, brandurile, siglele, palmaresul, culorile deţinute de Rapid etc. Îi invit aşadar să pe suporteri îşi desemneze structura care să preia de la noi participaţiile în Rapid – fie ea Liga Suporterilor, fie o altă structură.

Situaţia actuală a clubului poate fi găsită şi studiată în Planul de reorganizare publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 4416/12.03.2013 unde se poate găsi tot ceea ce este relevant faţă de starea Clubului, prezentat transparent şi corect.

La această oră valoarea comercială a lotului de jucători a Rapidului este de 11,8 milioane Euro, conform ultimei evaluări făcute de site-ul de specialitate „Transfermarkt.ro”.

Conducerea actuală a Clubului aşteaptă să fie contactată pentru a perfecta cu maximă urgenţă formalităţile de cesionare a acţiunilor.

Consider că fac un gest de loialitate faţă de RAPIDIŞTI, dându-le ocazia de a fi, în sfârşit, în postura de a aplica ceea ce mi-au cerut mie ani de-a rândul.

Am luat această decizie după ce, timp de 20 de ani, am fost alături de Rapid. În 1993 drumurile mele s-au încrucişat cu cele ale acestei echipe, care traversa una din multele sale perioade grele. Se antrena pe baza sportivă „Pasteur”, în noroi până în glezne, apoi se spăla la o cişmea.

Am creat condiţii corecte de pregătire. Baza sportivă „Pro Rapid” este şi astăzi una de nivel internaţional: terenuri, gazon, sală de forţă, condiţii de recuperare, hotel, restaurant, birouri, tot ce trebuie. Chiar mai mult. Am investit şi într-un stadion care nu era al nostru. Am refăcut gazonul, iar împreună cu Ministerul Transporturilor am închis „Potcoava” şi am realizat instalaţia de nocturnă.

Toate acestea au condus la rezultatele cunoscute: două titluri de campioni, 4 Cupe ale României, 4 Supercupe, participări multiple în Cupele europene - culminând cu ediţia 2005 - 2006 în care Rapid a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA.

La un moment dat au apărut complicaţii pe care am încercat să le rezolv. Am căutat şi am găsit aliaţi – alungaţi cu pietre în final de Suporteri.

În ultimele luni am făcut eforturi mari de a scoate Clubul din marile sale dificultăţi financiare. Am fost obligat de lege să recurg la procedura de insolvenţă. Am renunţat, eu şi societăţile ANA, la circa 23,5 milioane de euro, sume avansate sub formă de împrumuturi Rapidului şi care ar fi trebuit să ne fie restituite.

RAPID a fost şi va fi DOAR al SUPORTERILOR DIN GIULEŞTI. Lor li se cuvine atât Clubul, cu toate bunele şi relele lui, cât şi sarcina de a-l conduce de aici înainte, conform concepţiei şi strategiei lor.

Voi fi mereu – de acum încolo doar cu sufletul - alături de Rapid.

19 mai 2013

Gheorghe Copos

Există un subiect care pentru mine a devenit o adevărată obsesie.

Sunt om de afaceri. În opinia mea afacerile se fac pe două planuri: unul este cel al afacerilor propriu – zise: produci, vinzi, transporţi, asiguri servicii etc. Al doilea plan, mai puţin vizibil şi mai greu accesibil, este cel al construirii unui mediu de afaceri care să fie prietenos şi funcţional.

În prima parte a carierei mele m-am ocupat, fireşte, de primul plan. În timp am conştientizat că cineva dintre noi, oamenii de afaceri, trebuie să îşi asume responsabilitatea de a se implica în îmbunătăţirea mediului de business, în asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii acestuia. Acela a fost momentul în care am acceptat oferta de a intra în politică.

În cei câţiva ani în care am fost membru al Senatului şi al Guvernului am încercat să ating obiectivele pe care le cunoşteam din practică şi pe care le convenisem cu reprezentanţii marcanţi ai vieţii de afaceri din România. Am lucrat la Legea Patronatelor pentru a coagula organizaţiile investitorilor, la proiectul Legii Holdingului, la modificarea Legii Societăţilor Comerciale, la introducerea guvernanţei corporatiste şi la alte câteva proiecte majore.

Am avut prilejul de a lucra atât cu patronatele române cât şi cu organizaţii ale investitorilor străini, cum ar fi Am Cham ori Consiliul Investitorilor Străini. Am constatat că, pe de o parte, organizaţiile noastre patronale erau mult prea numeroase şi prea divizate. Pe de altă parte organizaţiile investitorilor străini vorbeau toate prin aceleaşi canale şi apărau aceleaşi poziţii – bravo lor ! Am încercat să îi conving pe „ai noştri” că problema nu este, spre exemplu, „cine merge la conferinţe internaţionale”, ci aceea de a şti „ce facem în continuare pentru a fi mai competitivi”. Nu am reuşit. Partidul din care făceam parte era mic, aşa că, la un moment dat, am ieşit de la guvernare şi m-am retras din viaţa publică cu gustul amar al lucrului neterminat. Azi sunt şi mai multe organizaţii patronale, cu şi mai mulţi preşedinţi care vor să meargă, toţi, dacă  s-ar putea, la conferinţe la Geneva sau la Bruxelles.

Un lucru rămâne totuşi straniu: în timp ce capitalul extern din România este sprijinit în diferite moduri, cel autohton are parte, surprinzător, de un cu totul alt tratament: împotriva investitorilor români importanţi s-a dezlănţuit o adevărată maşinărie de creat dosare penale. Aproape că nu există vreun investitor român semnificativ care să nu fi fost chemat în faţa organelor de cercetare penală sau a instanţelor de judecată.
Care sunt consecinţele ? Experienţa de la Holdingul ANA este relevantă: în cei 7 ani de când încerc să demonstrez în instanţă că acuzaţiile care îmi sunt aduse sunt neîntemeiate, societăţile din Holdingul ANA au pierdut cam 100.000.000 euro anual din cifra de afaceri, adică vreo 700.000.000 euro în total. La aceste sume noi am fi plătit circa 350.000.000 euro taxe şi impozite la bugetele statului. Nu a mai fost cazul – reducându-se volumul afacerilor s-a redus corespunzător şi cuantumul taxelor şi impozitelor plătite. Statul a pierdut sumele cu pricina. Noi am pierdut totodată vreo 2.000 de locuri de muncă. Acum de soarta lor se ocupă, probabil, tot statul. Şi alţi oameni de afaceri români trec prin aceiaşi experienţă. Aşa că stau şi mă întreb: cine are de profitat din distrugerea capitalului autohton ? Statul ? Nu cred. Angajaţii ? Nici atât. Investitorii ? Să fim serioşi ! Atunci cine ? Mister !

Nu cred în teorii conspiraţioniste. Nu cred că cineva urmăreşte moartea capitalului autohton. Cred însă că problemele noastre ori nu sunt cunoscute, ori sunt neglijate. Ca atare cred că este necesară crearea unei organizaţii care să prezinte autorităţilor publice atât greutăţile cu care ne confruntăm cât şi necesităţile mediului de afaceri.

În această conjunctură salut înfiinţarea, mâine, 17 aprilie 2013, a Asociaţiei Investitorilor Români, structură care, sperăm noi, va fi o apărătoare a intereselor legitime ale ROMÂNILOR CARE INVESTESC ÎN ROMÂNIA. Voi deveni membru al acestei organizaţii neguvernamentale şi voi sprijini mediul de afaceri de pe poziţiile acesteia. Poate astfel vom reuşi să „trecem” proiectul de lege a holdingurilor şi alte acte normative care pot pune în mişcare economia română.

În fine, cred că ACUM întrebarea fundamentală nu este „Ce e de făcut CU România” ci „Ce e de făcut ÎN România”. Înfiinţarea Asociaţiei Investitorilor Români poate fi un prim răspuns. Să-l salutăm !

Solicit public reducerea TVA pe lanţul grâu – făină - pâine la maximum 9%, începând cu data de 1 iulie 2013. Consider că aceasta ar fi o măsură utilă de reducere a evaziunii fiscale. Sprijin aşadar poziţia Primului Ministru al României care afirma nu demult că examinează posibilitatea reducerii TVA – ului la alimente la 9 %.

Problemele sectorului alimentar nu sunt specifice doar României. La fel, nici metodele de sprijinire a acestui sector de către stat nu sunt neglijate, nicăieri. Taxa pe Valoare Adăugată este un instrument important în ajutorul producătorilor de pe lanţul Grâu – Făină – Pâine. TVA - ul la alimente în Uniunea Europeană variază între 5 % (Marea Britanie, Cehia, Polonia), 9 % (Irlanda, Bulgaria), mergând nu mai sus de 10 % (Italia, Austria). La noi TVA este de 24 %. Consumul mediu de pâine pe an este în U.E. de 61,5 kg/an; în România este de 98 kg/an. Preţul pâinii „la raft” este în U.E. de 1,82 euro / kg, iar în România este de 0,75 euro / kg. Rezultă că preţul este de 2,4 ori mai mic în România în comparaţie cu UE, în condiţiile în care TVA – ul este de 2,4 ori mai mare.

Noi, cei din sectorul „panificaţiei” suntem în situaţia de a închide activitatea a peste 2.000 de agenţi economici corecţi, concomitent cu pierderea a peste 40.000 locuri de muncă şi cu periclitarea aprovizionării populaţiei cu pâine.

În România producţia de pâine înregistrată statistic între anii 1999 - 2011 arată o scădere de la 2.140 mii tone în 1999 la 570 mii tone în 2011. Evaziunea fiscală a crescut de la 37,70 % în 2000 la 68,33 % în 2011. Ca o exemplificare a acesteia sunt edificatoare câteva exemple. În anul 2011 producţia reală de făină a fost de 1.800 mii tone. În statisticile oficiale, în care sunt evidenţiate datele referitoare la producătorii oneşti, plătitori de taxe şi impozite, producţia este de doar 962 mii tone. La fel în cazul producţiei de pâine: cea reală a fost de 1.800 mii tone, cea oficială – de doar 570 mii tone. Concluzie: diferenţele reprezintă evaziune fiscală.

Apreciez că reducerea TVA – ului la alimente ar fi o măsură de primă urgenţă pentru oprirea declinului industriei de morărit şi panificaţie.

Punctul de vedere de mai sus se bazează pe experienţa mea de 23 de ani ca brutar, un patiser şi un cofetar – şi spun cu mândrie acest lucru. Compania mea, Ana Pan, este un actor important în industria produselor de patiserie, cofetărie şi panificaţie. Pe sectorul „premium” este unul din cei mai importanţi producători.

Legat de procedura de insolvenţă în care este implicat clubul FC Rapid şi de informaţiile apărute astăzi în mass media referitoare la acest subiect trebuie făcute câteva precizări.

În primul rând, Planul de reorganizare a clubului NU a fost încă supus aprobării, el e doar publicat în vederea examinării. Nu ştim încă ce va decide instanţa.

În al doilea rând, planul de reorganizare este conceput astfel încât să asigure supravieţuirea clubului. Acest lucru nu poate fi asigurat decât în condiţiile în care cea mai mare parte a creanţelor va fi anulată. Concret, şi societăţile comerciale din grupul ANA şi finanţatorul clubului, Gheorghe Copos, vor primi ZERO EURO din totalul creanţelor de 20 de milioane de euro înscrise în Tabelul de Creanţe şi care li se cuvin.

Singurul „succes” de care am putea vorbi ar fi salvarea şi redresarea Clubului, conform Planului de reorganizare.

Astăzi vorbim despre drepturile omului în Europa.
În acest domeniu există două concepţii: una, cea majoritară şi în general acceptată, este aceea că drepturile omului aparţin OMULUI văzut ca INDIVIDUALITATE. El, omul, persoana adică, are drepturi de care nu poate fi privat şi obligaţii pe care este chemat să le îndeplinească. O altă concepţie, minoritară până în prezent, vorbeşte despre DREPTURILE COLECTIVE: ar exista, se spune, drepturi care nu ar aparţine individului ci COLECTIVITĂŢII; responsabilităţile, obligaţiile – la fel.

Potrivit primei concepţii, pe care o împărtăşesc şi eu, drepturile şi obligaţiile sunt legate de INDIVID. Spre exemplu, dacă un individ greşeşte, este necesar ca, potrivit prevederilor legilor, acesta să fie identificat, judecat şi, dacă e cazul, condamnat. Totul potrivit legilor. În centrul întregii afaceri trebuie să se afle INDIVIDUL.

Asta – de principiu. Acum trec la concret. Deunăzi, la un meci de fotbal, un IRESPONSABIL a comis un gest incalificabil: a dat foc unui drapel naţional. Fără nici o logică. Fără nici o explicaţie. Fără nici un rost. Mă întreb: de ce o fi dat foc tocmai ACELUI drapel, când pe teren erau şi români, şi portughezi, şi brazilieni, şi unguri, şi cine mai ştie ce alte naţii. Ca să producă un conflict diplomatic internaţional care, până în prezent, a ajuns la nivel de Prim – ministru ? Ca să învenineze atmosfera meciului echipei naţionale de la Budapesta ? Ca să distrugă imaginea Galeriei ? Personal, cred că a făcut-o FĂRĂ NICI UN MOTIV. Pur şi simplu. Din prostie. Din lipsă de educaţie, inclusiv de educaţie sportivă, de educaţie de spectator şi de educaţie de „fan”. Fanii adevăraţi ştiu ce e voie şi ce nu într-un stadion. Cei din lumea sportului operează cu termeni specifici. Unul din ei este FAIR PLAY: în arenă SĂ JOCI CINSTIT şi CURAT. Dacă eşti om de sport. Dacă nu, mai bine stai afară.

În concluzie, gestul omului care arde steaguri este INCALIFICABIL. Netotul trebuie găsit, cercetat, judecat şi, dacă va fi găsit vinovat, sancţionat potrivit legii. În spiritul celor de mai sus despre drepturile omului, mă refer la INDIVIDUL care a săvârşit actul reprobabil şi blamat de toată lumea, fără excepţie. Acesta este gestul INCALIFICABIL.

Până aici totul e clar: avem de-a face cu un ins care trebuie scos dintre noi – măcar o perioadă, până va înţelege ce-i cu el pe acest pământ. Mai departe însă intrăm în încălcarea legislaţiei europene a drepturilor omului şi a Constituţiei României. În spiritul acestora, nimeni nu poate fi pedepsit pentru o faptă pe care nu a comis-o. Mai mult, nu este permis să aplici PEDEPSE COLECTIVE, sancţionând O COLECTIVITATE pentru fapte săvârşite de UN SINGUR INDIVID. Ce s-a întâmplat este aberant: pentru o faptă săvârşită de UN OM, de o PERSOANĂ FIZICĂ, a fost sancţionată o cu totul altă entitate, o PERSOANĂ JURIDICĂ. Ma refer la un club, la o societate comercială care nu avea nici o legătură cu făptuitorul, adică la FC RAPID. În plus, a fost sancţionată O COLECTIVITATE, suporterii clubului, care sunt privaţi de dreptul de a asista în viitor la un eveniment sportiv.

Domnilor de la Liga Profesionistă de Fotbal, vi se pare în continuare corectă decizia prin care sancţionaţi clubul şi suporterii pentru fapta unui individ ? Nu credeţi că ar fi cazul să modificaţi hotărârea şi să o aduceţi în Europa anului 2013 ?

Ieri, 19.02.2013, Instanţa s-a pronunţat în „Dosarul Transferurilor” asupra cererii procurorului DNA ca persoanelor implicate în acest dosar să li se interzică să părăsească ţara şi a decis să respingă solicitarea DNA.

În ceea ce mă priveşte consider că decizia Instanţei este corectă. Nu există nici un motiv care să mă determine să părăsesc ţara. Toate activele şi toate investiţiile mele sunt în România. Unele dintre investiţii sunt în curs de derulare şi, potrivit regulilor interne din Holdingul ANA, ele sunt supravegheate direct de mine. Nu pot să lipsesc de la lucrări pentru că nu vreau să îmi asum nici un risc în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor.

Sunt un om care călătoreşte relativ puţin în afara graniţelor. Chiar şi vacanţele mi le petrec în România, atât vara cât şi iarna. Poiana Braşov şi Eforie Nord sunt minunate. Nu am, aşadar, nici un motiv pentru a pleca din ţară – locul şi lucrul meu sunt aici. Ca atare, decizia corectă a Instanţei, care îmi garantează libertatea de mişcare, nu mă va determina să plec din România nici o secundă, deşi am această posibilitate. Sunt aici, la treabă şi la dispoziţia Instanţei. Nu am nimic de ascuns şi nici o teamă, pentru că ştiu că tot ceea ce am făcut a fost corect, inclusiv declanşarea procedurii de insolvenţă a FC Rapid, aşa după cum m-a obligat legea.

Gheorghe Copos

Săptămâna trecută, în „Dosarul Transferurilor”, procurorul şi-a propus să capteze atenţia opiniei publice şi a mass media pentru o cât mai bună bucată de timp. Astfel, a înaintat Instanţei o cerere năucitoare, aceea de a se lua împotriva celor 8 persoane implicate în dosar măsura interdicţiei de a părăsi ţara. Asta în condiţiile în care nici unuia dintre noi nu îi trecea prin cap să facă aşa ceva. În documentul însăilat de procuror se arăta, în esenţă (comentariile imi apartin):
1.    Cei Opt au o atitudine vehementă faţă de Instanţă: niciodată o pedeapsă nedefinitivă, sau o atitudine, chiar vehementă, faţă de o instituţie a statului nu poate impune luarea unei măsuri preventive. Până la condamnarea sa definitivă, orice persoană se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Dincolo de faptul că subsemnatul nu am manifestat, până la data formulării cererii de faţă, în nici un fel o atitudine vehementă, este bunul drept al meu, ca persoană prezumată nevinovată, să îmi clamez nevinovăţia.
2.    „Unii dintre inculpaţi (Copos Gheorghe…) au început să înstrăineze o parte din bunurile lor, ori acţiuni deţinute la diferite societăţi comerciale, sau să formuleze cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal, aspect de natură a îngreuna recuperarea prejudiciului produs şi a le conferi resurse financiare sporite (…)”…..„Inculpaţii deţin importante valori financiare în ţară şi străinătate (…) relaţiile personale şi comerciale deţinute (? – n.n.) putând fi de natură să le asigure acestora părăsirea intempestivă a teritoriului ţării şi sustragerea astfel de la judecarea cauzei”. Eu nu am înstrăinat nici o parte din bunurile mele sau acţiuni deţinute la diferite societăţi comerciale, iar în cauză nu există nici un indiciu că aş fi procedat în sensul susţinerilor procurorilor. Cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei SC Fotbal Club Rapid SA, al cărui acţionar sunt, a fost formulată în urma celor decise în AGA, societatea conformându-se obligaţiei înscrise expres în legea insolvenţei. Votând în AGA pentru declanşarea procedurii insolvenţei am evitat săvârşirea infracţiunii de bancrută simplă, chiar dacă astfel am dat „temei” Ministerului Public să ceară luarea faţă de mine a măsurii preventive în chestiune. În altă ordine de idei, nu deţin în străinătate importante valori financiare. Tot ce am, afacerile dezvoltate în ultimii 23 de ani, societăţile în care sunt acţionar, activele acestora, se află în România. De altfel nu ştiu de când deţinerea de importante valori financiare este prohibită şi, mai ales, nu înţeleg de ce deţinerea unor asemenea valori în ţară poate fi motiv de a părăsi teritoriul naţional.
3.    „Inculpaţii Copos Gheorghe (…) s-au întâlnit într-o locaţie privată aparţinând inculpatului Copos Gheorghe cu Becali Gheorghe (…) aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la implicarea persoanei menţionate în afacerile judiciare ale inculpaţilor (…)”. Întâlnirea la care face referire parchetul a avut loc în holul Hotelului Crowne Plaza, loc public prin excelenţă, şi a avut drept obiect discutarea unor aspecte de natură sportivă cu avocaţi pledanţi în faţa organelor FIFA. Participând la această întâlnire am ales să îmi exercit dreptul la libertatea întrunirilor.

Pe scurt, întreaga argumentaţie a Ministerului Public, pe care el însuşi o aşează generos sub semnul „elementelor de fapt”, se constituie într-o încrengătură de deducţii, ipoteze şi forţări ale logicii. Nici urmă de prezumţie de nevinovăţie, de proporţionalitate şi rezonabilitate, nici urmă de caracter necesar într-o societate democratică al măsurii preventive propuse.

Nu trebuie să fii un geniu ca să înţelegi imediat că solicitarea procurorului era lipsită de orice temei. Atunci ce de a făcut-o ? Foarte simplu: din simţul spectacolului ! Pentru a capta atenţia unei ţări întregi ! Pentru a se menţine în „prime time”!

Trebuie să recunosc, felicitându-l pe procuror, că stratagema „i-a ieşit” perfect iar presa a jubilat: „avem ce scrie o săptămână !”; cei 8 din dosar au mai încasat o lovitură de imagine !

Felicitări, domnule procuror ! Rupeţi una câte una vertebrele economiei româneşti, adică investitorii autohtoni, şi re-construiţi ţara fără ei ! Sunt curios cum o veţi face !

Odată, „Baciul moldovean şi cu cel vrâncean, măre, se gândiră şi se sfătuiră ….” să îi facă rău celui ardelean.
Această vocaţie mioritică a unor Baci se pare că s-a transmis peste veacuri, mai ales că eu sunt ardelean. Este şi cazul lui Adrian „Baciu”, înjurătorul de serviciu din aceste zile de la Gazeta Sporturilor, care vine să completeze lista destinatarilor Scrisorilor mele.
Apreciez înalta ta preocupare pentru Rapid. Este o echipă care chiar merită să fie băgată în seamă. Apreciez şi memoria ta, care reţine momente din „vremurile bune”, când jucătorii înţelegeau să joace bine, fiind, la rândul lor, plătiţi bine. Apreciez, de asemenea, analiza pe care o faci privind clasamentul Ligii 1.

Ce nu înţeleg este furia şi ura cu care amesteci lucrurile obiective privind Rapidul, cu cele subiective, care mă privesc personal pe mine. Nu sunt nici supărăcios, nici ranchiunos, nici sensibil „ca o fată mare”, aşa că expresii mojiceşti de genul „bandit”, „infractor”, „hoţ”, „comunist împuţit” (asta din urmă îmi place foarte mult; cred că pentru tine ar merge perfect sub forma „büdös oláh”) – toate nedovedite - mă lasă rece. Am auzit multe prostii de acest gen în viaţa mea. E drept, nici nu am rămas dator.
Îmi aduc aminte de o întâmplare petrecută în Parlament. Era o perioadă în care, ca şi acum, se arunca încolo şi încoace cu vorbe grele şi neacoperite. Unora dintre parlamentari le-a venit ideea – împrumutată din alte ţări, nu scornită de ei – de a se adopta o lege care, printre altele, să prevadă că afirmaţiile nefondate şi care nu pot fi susţinute în nici un fel de fapte, care ar fi avansate în mass media de jurnalişti, ar urma să fie sancţionate. S-a stârnit o furtună imensă. Toată presa a sărit să îşi apere „libertatea de expresie”. Nu am înţeles exact atunci de ce trebuie să te aperi furibund de ceva ce tu ştii bine CĂ NU VEI FACE NICIODATĂ, adică de MINCIUNA prin presă. A fost o decizie corectă să nu fie promovată o asemenea lege ! Atât de corectă încât deunăzi a venit Comisia Europeană să ne atragă atenţia că libertatea excesivă a presei a ajuns să lezeze activitatea instituţiilor statului (vezi magistratura) şi că ar trebui să facem ceva !

În acest sens, cred că mă voi face şi eu ziarist. Beneficiind de acest statut şi fiind protejat 100 % împotriva a orice, prin de libertatea mea nelimitată de expresie, voi putea să afirm în public, spre exemplu: „Adrian Baciu, eşti un om care nu înţelege nimic din ce se întâmplă pe lumea asta, eşti un bădăran, un necioplit, un neinformat, pe scurt: un neanderthalian intelectual”. Toate acestea, bineînţeles, în sensul jurnalistic al cuvântului, fără nimic personal şi fără dorinţa (dar şi fără jena) de a jigni. Aş spune: „este convingerea mea intimă şi, în spiritul libertăţii de a scrie orice îmi trece prin cap, repet şi susţin afirmaţiile”.

Dar, până una - alta, nu sunt jurnalist şi, deci, consideră că nu am afirmat nimic din cele de mai sus. Era, pur şi simplu, o „ipoteză de lucru”. Tu poţi să mă înjuri în gura mare ! Eu nu pot să mă apăr.

Libertatea presei, ce să-i faci !

Va prezint un comunicat de presa dat publicitatii astazi 15.02.2013 de FC Rapid Bucuresti

“Comunicat de presa

FC Rapid are de făcut câteva precizări în legătură cu articolul „George Copos e invincibil în afaceri » Taher, Iacov, Corvinul şi două bănci au rămas cu buza umflată!” apărut în ediţia electronică a cotidianului „Gazeta Sporturilor” din ziua de 15.02.2013 sub semnătura domnului Cătălin Popescu. Articolul se referă la tabelul preliminar de creanţe, dat publicităţii după întocmirea sa de către administratorul judiciar în dosarul de insolvenţă în care este implicat FC Rapid.

1.  La masa credală s-au înscris 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei, respectiv circa 48 de milioane de euro.
2. Solicitările au fost examinate de administratorul judiciar, în aplicarea prevederilor literei k) din art. 20 al Legii nr. 85 din 2006 privind procedura insolvenţei, care stabileşte că una din principalele obligaţii ale administratorului judiciar este: “verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, precum şi întocmirea tabelului de creanţe.”
3.    Analizând cererile creditorilor şi documentele justificative pe care fiecare pretins creditor le-a ataşat cererii sale pentru a-şi dovedi creanţa, administratorul judiciar a admis suma de circa 148 de milioane de lei, adică aproximativ 34 milioane euro. Ca atare, în tabelul preliminar de creanţe au fost înscrise doar acele creanţe care au fost dovedite şi care îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege. Este ştiut că în cadrul procedurii de insolvenţă sunt luate în consideraţie DOAR ACELE CREANŢE CARE POT FI DOVEDITE.
4. Diferenţa dintre suma totală solicitată, respectiv 210.838.992 lei, şi cea admisă de administratorul judiciar, respectiv 148 milioane de lei, constă în faptul că multe aşa – zise creanţe fie că nu pot fi dovedite, fie că nu există, fie că nu mai există la data aprobării tabelului.
5. Pentru corecta informare a opiniei publice şi a mass media prezentăm câteva exemple semnificative de creanţe care au fost solicitate a fi înscrise iniţial dar care NU au fost aprobate de administratorul judiciar:
a.  Jucătorul Vladimir Bozovici a solicitat iniţial suma de 80.000 euro. Ulterior înregistrării solicitării, el a încheiat cu FC Rapid o înţelegere, reciproc avantajoasă, prin care s-a convenit asupra încetării colaborării sale cu clubul. Prin această înţelegere Bozovici a renunţat la suma solicitată. Ca atare, această creanţă ne mai existând, suma de 80.000 euro nu a mai fost aprobată de administratorul judiciar pentru a fi inclusă în tabelul preliminar de creanţe; situaţii similare există şi în cazul altor câţiva jucători care, iniţial, au solicitat diverse sume dar, ulterior, în urma unor negocieri, au renunţat la ele;
b. Unicredit Ţiriac Bank s-a înscris, iniţial, la masa credală cu 1.504.445 euro. Ulterior acestui moment FC Rapid a restituit, la scadenţă, suma datorată băncii, respectând prevederile contractului încheiat cu aceasta. Ca atare, administratorul judiciar a constatat că această creanţă nu mai există şi, în mod corespunzător, nu a aprobat-o. O situaţie asemănătoare apare în cazul ATE Bank;
c. Sumele solicitate de FC Corvinul Hunedoara şi de alţi câţiva creditori nu pot fi dovedite; ca atare, nici ele nu au fost aprobate de administratorul judiciar.
6.  Din motive de spaţiu ne oprim aici cu exemplele, făcând din nou precizarea că fiecare sumă care a fost admisă de administratorul judiciar se bazează pe dovezi certe privind existenţa creanţelor şi asupra caracterului lor lichid şi exigibil. În mod corespunzător, acele creanţe a căror existenţă nu poate fi dovedită nu au fost admise, conform prevederilor legii. Administratorul judiciar dispune de toate documentele şi probele în sprijinul hotărârii sale privind forma actuală a tabelului de creanţe.
7. Regretăm că „Gazeta Sporturilor” şi autorul Cătălin Popescu au ales, din nou, pentru a nu ştiu câta oară, să publice despre FC Rapid informaţii neverificate şi prezentate în mod tendenţios. Desigur, nu putem cere cititorilor să fie experţi în insolvenţă, pentru a-i cunoaşte mecanismele. Nu putem cere acest lucru nici măcar autorului – care, evident, este în NECUNOŞTINŢĂ DE CAUZĂ. Putem cere, însă, ca orice autor de bună credinţă să se documenteze şi să verifice în prealabil informaţiile pe care le publică – ceea ce nu a fost cazul nici de această dată. Considerăm că ar fi fost onest ca autorul să se intereseze care sunt motivele diferenţei dintre suma solicitată iniţial de creditori şi cea aprobată de administratorul judiciar – motive foarte simple, de altfel.
8. FC Rapid are în continuare toată deschiderea şi transparenţa de a furniza datele care să confirme faptul că procedura de insolvenţă se desfăşoară cu respectarea întocmai a tuturor prevederilor legale. Sunt în interesul general cunoaşterea adevărului, protejarea intereselor tuturor creditorilor şi salvarea clubului FC Rapid.
9. Regretăm caracterul tabloidic, scandaloid şi de telenovelă în care „Gazeta Sporturilor” prezintă situaţia de la FC Rapid. Am regreta dacă domnul Cătălin Popescu ar reuşi să transforme „Gazeta Sporturilor” în ceea ce „Academia Caţavencu” numea, pe vremuri, „Mazeta Sporturilor”.

Fotbal Club Rapid Bucureşti”

Viaţa este un amalgam contradictoriu de lucruri bune şi rele, urâte şi frumoase, plăcute şi neplăcute, albe şi negre. Un YIN şi YANG, în acelaşi timp, după cum ne învaţă chinezii.

Am trăit multe întâmplări „aspre” ale vieţii. Pe unele am reuşit să le trec cu vederea, pe altele le-am uitat, la altele am zâmbit şi am mers mai departe. Sunt şi întâmplări care mi-au rămas însă pe suflet, ca o mare povară. Este vorba despre nedreptăţile care mi s-au făcut, în diferite ocazii. Nu sunt eu singurul care a fost nedreptăţit vreodată. Mulţi oameni trec prin aşa ceva. Nu toţi resimt însă aceiaşi frustrare în faţa nedreptăţii. Eu, personal, nu sufăr atât de tare atunci când pierd, dacă am pierdut în luptă cinstită. Sufăr cumplit atunci când sunt nedreptăţit.

Îmi aduc aminte de mitul lui Sisif, mitologicul erou al grecilor antici. Potrivit legendei, acesta, fiul zeului stăpân al vânturilor, este un personaj profund benefic umanităţii. Este cel care a întemeiat oraşul Corint şi cel care a contribuit semnificativ la dezvoltarea navigaţiei şi a comerţului. Nimeni în toată Grecia nu se putea măsura în abilitate şi isteţime cu Sisif, nici măcar zeii. Datorită calităţilor sale, acesta a ajuns bogat. Fiind totuşi om, nu era nici el perfect. Se spune că era extrem de econom şi de măsurat în toate. În urma unor întâmplări pe care nu le mai povestesc aici, Sisif a căzut în dizgraţia zeilor care, pentru îndrăzneala de a se socoti mai isteţ decât ei, l-au condamnat pe veşnicie să împingă un bolovan uriaş până aproape de vârful unui deal, fără a reuşi să atingă vârful acestuia. Imediat ce Sisif pare ca îşi termină cazna, bolovanul o ia la vale, iar munca trebuie luată de la capăt.
În înţelegerea mea chinul lui Sisif nu constă în munca istovitoare de a împinge mereu bolovanul, nici în absurdul reluării iar şi iar a corvezii. E puternic, e un semizeu, căci tatăl lui era zeul vânturilor; poate face faţă, deci, efortului. Tortura lui Sisif, ceea ce îl chinuieşte în realitate, este nedreptatea pedepsei ce i-a fost aplicată. Vinile lui ? Multe ! Aceea de a fi inventiv şi creativ. Aceea de a-şi pune în valoare calităţile cu care a fost înzestrat. Aceea de a fi harnic şi muncitor. Aceea de a acumula capital şi active. Aceea de a crea locuri de muncă. Pentru toate acestea Sisif a fost condamnat la o nedreaptă pedeapsă !

În ceea ce mă priveşte pe mine, mă văd împingând un bolovan la deal, de vreo şase ani, fără vreun rost şi fără vreo vină. Mă văd respectând în totalitate „regulile jocului”, în litera şi spiritul lor. Iar dacă litera şi spiritul lor prevăd existenţa unor anumite mecanisme, tranzacţii şi proceduri, nu văd care este vina celui care nu face decât să aplice ceea ce legea îi permite să facă.

Citind până aici vă veţi întreba, poate: „Ce mă interesează pe mine toate acestea ?” Vă interesează ! E un avertisment pe care vi-l transmit. Riscul vostru este acela ca, într-o zi, oricare dintre voi să deveniţi un Sisif care va împinge mereu, fără vină, un bolovan, la deal. Indiferenţa este un mare risc ce vă paşte. Din indiferenţă derivă laşitatea. Laşitate înseamnă nu numai să eviţi sau să fugi, tot laşitate e şi dacă nu-ţi pasă. Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.

Consider că ”Există înfrângeri care valorează mai mult decât o victorie fără urmări”. Ele dau un semnal şi constituie un precedent care va deschide un nou drum. Sunt încrezător în viitor pentru că un om ”… n-are dreptul la speranţă decât dacă va avea curajul să nu privească în urmă”. Ceea ce şi intenţionez să fac. Nu vreau să mă uit la ce a fost. Mă uit mai ales la ceea ce urmează să vină.

În cele de mai sus veţi întâlni gânduri ale marelui scriitor Octavian Paler. Tot el afirma:
„Aşa sunt vremurile, nu poţi să fii moral, fără să fii în acelaşi timp imoral. Şi nu poţi să-ţi satisfaci vanităţile, fără să te umileşti din când în când. Cei care nu acceptă o jumătate din această pilulă, nu pot avea cealaltă jumătate.”

Să auzim cu toţii numai de bine !